RECENZIE Klara și soarele, Kazuo Ishiguro

N-o poți lăsa din mână, așa e Klara și soarele, cea mai recentă carte a lui Kazuo Ishiguro câștigător al premiului Nobel pentru Literatură în 2017. Lipicioasă, aurie și dulce ca mierea. Îți lasă pe mâni, în gură și-n inimă un gust proaspăt de mai vreau.

Eram foarte curioasă de povestea din Klara și Soarele, pentru că citisem recent romanul despre roboți de companie al celuilalt scriitor britanic îndrăzneț cu temele și abordarea, Mașinării ca mine a lui Ian McEwan. Diferența dintre cele două cărți este cam aceeași cu cea dintre titluri – Mașinării ca mine marșează pe discursul eseistic, pe dilema morală vizavi de AI (inteligența artificială), în timp ce Klara și soarele umanizează robotul până la limita confuziei cu modelul uman.

Cunoașteți-o pe Klara, bona cu încărcare solară

Înainte de toate, o cunoaștem pe Klara, o roboțică despre care se spune de la bun început că, deși nu e ultimul model de pe piață, este o inteligență care iese din rând. Față de ceilalți PAri cu care împarte vitrina showroom-ului în care a început să existe, Klara e pasionată de tot ce vede și vrea să învețe tot. Absoarbe informațiile de parcă ele, nu razele solare, pe care e proiectată să le rețină pentru consum, i-ar da energie vitală.

Știm aceste lucruri chiar de la ea, pentru că ea este cea care ne spune povestea. Acesta e primul artificiu prin care Ishiguro își face personajul mai omenesc decât e – acest roman – jurnal intim în care AI își consemnează gândurile și în care rareori o putem vedea pe Klara așa cum am vedea-o de la distanța persoanei a treia, ca pe o mașinărie. Ce știm despre ea și viața ei este ce ne spune ea despre sine. Și trebuie să credem că e adevărat. Și vom crede.

Știam că micul dejun duminical poate fi un moment destul de încordat. În alte dimineți, chiar și atunci când Mama stătea și după ce își bea cafeaua rapidă, tot exista senzația că orice schimb de replici exista, el ar putea fi ultimul până la căderea serii și, deși asta le făcea uneori atât pe Josie, cât și pe Mama să-și vorbească tăios, micul dejun rămânea totuși un interval de timp mai degrabă lipsit de semnale. Duminică, atunci când Mama nu trebuia să meargă nicăieri, în aer pluta sentimentul că orice întrebare pe care o punea ar putea duce la o discuție stânjenitoare. Când eram încă nouă în casa lor, credeam că există anumite subiecte periculoase pentru Josie și că, dacă Mama ar fi împiedicată să găsească drumul către acele subiecte, mic dejunurile de duminică ar putea rămâne plăcute, însă după observarea mai îndelungată, am remarcat că și atunci când erau invitate subiectele periculoase – subiecte cum ar fi temele pentru acasă ale lui Josie sau punctajele la interacțiunea socială –, sentimentul neplăcut continua să fie prezent, fiindcă avea de-a face cu ceva de dincolo de aceste subiecte, că subiectele periculoase erau de fapt modalități pe care Mama le inventase pentru a stârni anumite emoții în mintea lui Josie.

Klara și soarele s-ar fi putut numi Klara și Josie, pentru că totul gravitează în jurul acestei povești de dragoste dintre fetița care suferă de-o boală necunoscută și are nevoie de supraveghere neobosită, continuă (neomenească) și inteligența artificială care va deveni protectoarea, asistenta și prietena ei, Klara.

orange.ro

Ishiguro, soarele și niște pete de umbră peste poveste

Mi-a plăcut că Ishiguro că nu explică nici măcar sumar unii termeni și nici chiar intriga. Nu vom afla niciodată ce boală o doboară pe Josie – pentru că nu are nicio importanță pentru miza romanului care este – cum poare rezolva Klara această boală? Nu vom afla nici ce înseamnă PAr. Aici fiecare cititor e liber să-și completeze și dezlege singur acronimul. Private Assistant Robot? Paliative Assistance Robot? Permanent Assistance Robot? Private ARgonaut? Alege sau găsește altul.

Scriitorul lasă și deznodământul poveștii Josie pe mâna Klarei, respectiv percepției ei. Pentru că romanul (jurnalul) acesta, deși pare a fi despre Josie este despre Klara și despre cum experimentează ea oamenii și umanitatea. Și atunci, din nou, nu deznodământul este important, ci felul în care Klara se raportează la el, la realitate.

Klara și iubirea necondiționată vs. oamenii și iubirea necondiționată

Cred că v-ați dat seama deja că Klara și soarele nu chestionează oportunitatea inteligenței artificiale, ci ne-o dă de bună, pentru că așa și e. AI, asemeni tuturor inovațiilor tehnologice, nu e intrinsec bună sau rea, este utilă. Este un instrument care facilitează relația noastră cu exteriorul și pe care îl vom modela după chipul și asemănarea noastră. Este ceea ce facem noi cu ea și ce (cât) îi permitem să ne facă.

Ah, dar Klara este bună… atât de bună. Dar firește că n-o să vă spun eu de ce sau la ce, ci vă voi lăsa, ca întotdeauna, să descoperiți singuri această superbă poveste despre familie, prietenie, credință și loialitate în epoca vieții ameliorate genetic și a bonelor – mame – surori – mentori care se încarcă solar. Pentru că, dacă PArul Klara are ceva deosebit, pe lângă capacitatea excepțională de observație și adaptare care aproape o transformă într-o… umanoidă?, acel ceva este loialitatea. O specie de loialitate despre care noi am vrea să credem că e rezervată doar oamenilor.

Într-o lume plină de povești în care inteligența artificială scapă de sub control și decide să elimine oamenii care nu știu să se prețuiască unii pe alții și Terra, Kazuo Ighiguro vine cu această narațiune duioasă și solară în care nu doar că robotul respectă prima lege a breslei, enunțată de Isaac Asimov acum șaptezeci de ani, ci chiar se auto-sabotează pentru a salva nu, nu chiar oamenirea, dar ce are ea mai de preț – omul.

Și apropos de iubire. Undeva în ultimele pagini, creatorul distopiei care a cucerit lumea întreagă, Să nu mă părăsești, scrie ceea ce eu bănuiesc că este cea mai frumoasă definiție a acelui CEVA care ne face pe fiecare unici și de neînlocuit. Căutați-o.

⁃ Atunci permite-mi să te mai întreb ceva. Permite-mi să te întreb asta. Crezi în inima omenească? Evident, nu mă refer pur și simplu la organ ca atare. Vorbesc în sens poetic. Inima omenească. Crezi că există așa ceva? Ceva care face ca fiecare dintre noi să fie special și unic? Și să zicem că plecăm pur și simplu de la premisa că există. Atunci nu crezi că, pentru a învăța cum este cu adevărat Josie, ar trebui să înveți nu doar felul ei de a se purta, ci și ce se află ascuns adânc în sufletul ei semnul întrebării? N-ar trebui să învăț totul despre inima ei?

⁃ Inima despre care vorbiți, am zis, e posibil să fie într-adevăr partea cea mai dificil de învățat din Josie. Poate că seamănă cu o casă cu multe camere. Cu toate acestea, un PAr devotat, dacă are timp, se poate plimba prin fiecare dintre aceste camere, studiindu-le cu atenție una după alta, până când ele vor deveni ca propria casă.

Salutări, răsfoitori!

Alte cărți de Kazuo Ishiguro despre care am scris pe Răsfoiala

Pe când eram orfani

2 gânduri despre „RECENZIE Klara și soarele, Kazuo Ishiguro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: