RECENZIE Calitatea luminii, Mircea Pricăjan

Uite încă o recenzie pe care aș fi preferat să n-o scriu, pentru că îl admiram pe Mircea Pricăjan în calitatea sa de traducător, dar Calitatea luminii din literatura sa este… precară.

Este paradoxal cum un autor care-l traduce pe maestrul genului horror, respectiv pe scriitorul care nu se ferește (ba dimpotrivă) de subiecte tari, scene și cuvinte tari, poate scrie o proză atât de diametral opusă, ca ton, ca voce narativă. Experții ne-ar zice că lucrul ăsta e în esență bun. Pricăjan nu s-a contagiat cu stilul lui King, nu îl imită în proza lui, ci are propria identitate auctorială, clară și…

carturesti.ro

Ce-a vrut să spună autorul în “Calitatea luminii”?

Nu știu. Dar îmi dau un pic cu părerea. Autorul a vrut probabil să spună că, după nașterea unui copil, între mama și tata se poate întâmpla să apară o distanță fizică și emoțională. Și că nu este ușor să interacționezi cu acea ființă nouă și vulnerabilă.

Calitatea luminii este despre cum simte un tată relația cu copilul său abia venit pe lume. Acum că am scris aceste cuvinte, subiectul pare chiar interesant, inedit, doar că… abordarea îl strică.

Pricăjan scrie de parcă i-ar fi teamă să nu greșească, să nu lezeze sensibilitatea, fragilitatea cuiva. Deși se mai întâmplă să-i iasă o pagină, o metaforă, chiar foarte bine, proza lui nu are altă trăsătură distinctivă decât glăsciorul tremurat. Parcă, în timp ce scrie, îl vede pe cititor strâmbând din nas și șterge repede ultimul paragraf și apoi scrie iar ce crede că vrea să audă (citească)…. nu știu cine. Sau parcă textul e făcut din chiar mâinile timorate care țin acel bebeluș vulnerabil, casabil, în timp ce mintea râșnește: Grijă, grijă mare! Vezi că nu-l ții bine! O să-l scapi!

Avansezi în lectură ușor, că prost nu e textul, dar vezi că te tot apropii de ultimele pagini și ești deloc convins. Asta e calitatea luminii? Un cuplu de tineri fără experiență la făcut copii care au uitat că sexul e mișto, vindecător, catarctic?

Există atâtea versiuni ale unei cărți câți cititori are. Iar eu admit nu sunt publicul preferat al acestui tip de scriitură. Poate tăticii sensibili vor citi cu altă minte și inimă povestea luminii (?!), de mămici nu mai zic! Se poate să-și găsească niște fane printre femeile epuizate de nopți albe și țipete aparent fără cauză.

Pe mine maternitatea m-a luat pe sus de n-am mai știut cine sunt (în afară de mamă) cel puțin vreo trei ani. Copilul meu a venit pe neașteptate și, în afara primului moment în care l-am ținut în brațe (magie), nu-mi amintesc să fi avut vreme sau intenția să observ ceva despre ce simțeam eu – așa cum face protagonistul acestei mărturii despre “cum e să fii nou-părinte”. Principala mea grijă și subiect de observație era copilul.

Mai e un detaliu care m-a făcut să nu primesc “calitatea luminii”. Verbele și substantivele la țol festiv. Copilul din cartea asta nu râgâie. El “eructează”. Eu dispar ca cititor, când îmi pui așa ceva într-o proză care (pare că) ar trebui să fie despre nepricepere, despre micile eșecuri cu care trăim zilnic, despre oboseala noilor părinților care, după trei luni de la “marea fericire”, se simt ca la 174 de ani, despre stângăciile și fricile lor.

Ce mi-a plăcut la carte? Titlul și coperta. Sunt frumoase, solare, colorate, te fac să vezi un întreg peisaj – poate de vară, seducător, blând. O lumină aurie. Dar. Nu am găsit legătura între titlu și cele povestite. Pot doar să îmi dau iar cu părerea – a se citi cu zarul. Calitatea luminii depinde de calitatea stării sufletești? Zic bine?

Presupun că i-a lipsit un editor bun acestui text sau poate mai mult timp în care să se “coacă” până la capăt. Dinamica clar îi lipsește. E o carte în care nu se petrece aproape nimic, iar dacă se petrece, e învăluit într-o ceață lăptoasă care te împiedică să vezi limpede. Poate autorul și-a imaginat că va salva întreaga narațiune cu… o floare nu se face primăvară.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Alți scriitori români despre care am scris recent pe Răsfoiala

Interviu cu Simona Goșu, autoarea volumului de povestiri Fragil
Doina Ruști, Paturi oculte
Ioana Pârvulescu, Prevestirea
Mircea Cărtărescu, Creionul de tâmplărie
Antologie 16 prozatori de azi
Florin Lăzărescu, Noaptea plec, Noaptea mă întorc

Un gând despre „RECENZIE Calitatea luminii, Mircea Pricăjan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: