SUPERLATIV Cântecul păsării de plajă, de Tudor Ganea

Cartea lui Tudor Ganea, Cântecul păsării de plajă, apărută în 2021 la Polirom, a fost o adevărată revelație pentru mine. Acest al cincilea volum al lui Ganea stă de câteva luni în bibliotecă, iar acum, că mai am douăzeci de pagini din carte, trăiesc sentimentul acela familiar oricărui cititor că vreau mai mult, că se termină prea devreme. De puține ori în ultimii ani mi-a fost dat să deschid o carte a unui autor român tânăr atât de bine scrisă.

Smardoiul din FZN

Cartea asta e cu golani, cu smardoi, cu violență, cu sex, cu teamă de moarte. Și cu toate astea are o sensibilitate aparte. În centrul romanului este Ainur, băiatul tătar născut în Murfatlar care-și urmează tatăl – maistru militar – în Constanța. Mama lui Ainur a murit la nașterea lui, iar băiatul crește în atmosfera apăsată de o tăcere ca un reproș nerostit. Explorează cartierul de blocuri FZN, își face încet prieteni și își croiește un drum în viață prin forța pumnului. Ani mai târziu, la un examen medical, neînfricatul Ainur află că e posibil să aibă un cancer de prostată. Vestea asta e trigger-ul cărții, provoacă un du-te vino între prezent și trecut, prin care autorul ne pune în context și ne ajută să înțelegem povestea. Și sunt atâtea de povestit despre Ainur, tatăl, prietenii lui și lumea în care ei respiră.

librex.ro

O lume complexă

Tudor Ganea o să vă placă fiindcă reușește în 200 și un pic de pagini imposibilul. Ne face să trăim o dramă de familie, cu două personaje împovărate de absența celui de-al treilea.

Ne povestește istoria anilor ’90 și deceniului de după, ne prezintă o lume pestriță de culturi, subculturi și stratificări sociale (tătari, turci, machedoni, moldoveni, olteni, marinari, pescari, aurolaci, delfini, bande de cartier, barăcani, sezoniști ș.a.m.d.).

Și nu în ultimul rând, (să nu uităm că autorul e arhitect ca formație) ne desenează arhitectura Constanței cu minunățiile, monstruozitățile și peisajele sale suprarealiste (cazematele din război, stabilopozii, plaja cu scoici, barăcile, blocurile comuniste, vilele hidoase de tranziție, satul de vacanță cu hoardele de turiști etc.)

Radiografia dezumanizării

Sărăcia, familiile amputate sau disfuncționale, lipsa de educație, lipsa de perspective, incertitudinea. Toate acestea creează atmosfera pentru dramele grele, pentru literatura de mahala putridă, care explorează lumea aceea de care “suntem sătui”, care ne obosește. Dar nu și la Tudor Ganea.

Autorul ne explică ceva ce nici manualele de psihologie nu reușesc să descrie în cuvinte simple: Ainur este un orfan care va crește într-un adult violent pentru că nimeni și nimic nu i-a cultivat vreodată empatia. Deși Ainur e detestabil în atâtea privințe, poți să-i înțelegi condiția și să nu-l judeci, pentru că “vezi” mecanismele prin care lipsa de iubire din copilărie se perpetuează în agresivitate și violență în viața adultului. Și astfel capeți o perspectivă nouă asupra acestui tipar uman.

Am regăsit uneori exprimări sau paragrafe care mi s-au părut un pic studiate, rupte din alt soi de discurs, dar am apreciat la Ganea un lucru tare greu de realizat atunci când scrii: simplitatea cu care corelează realități umane extrem de complexe. Și în plus, pe pagini și capitole întregi am citit cea mai bună literatură română cu care am avut ocazia să mă întâlnesc în ultimii ani. Un singur exemplu: capitolul în care Ainur îi face o vizită vechiului său amic Bajdavela, la vila sa crescută ca un cancer pe fața cartierului, mi s-a părut unul dintre cele mai strălucite din literatura contemporană.

Vă îndemn cu toată căldura să citiți cartea și apoi să-mi spuneți dacă credeți că ar merita pusă în manualele de literatură. Las aici câteva mostre de scriitură din acest roman excelent.

orange.ro

Fragmente din Cântecul păsării de plajă

“- L-ai luat?

– L-am luat! venea răspunsul lui Ainur în timp ce scotea peștele din apă.

Atunci, Bayar și Ainur își zâmbeau pentru o clipă, pentru că acolo, pe stabilopozii fierbinți, cu câte un fir de nailon în mână, tăcerea în care aleseseră să trăiască devenea suportabilă și pescuitul părea să-i apropie, apropiere ce dura cât timp unul dintre ei trăgea peștele din mare și care se termina când guvizii ajungeau în fundul plasei.”

p. 62-63

“De când Ainur crescuse și nu mai avea cine să-i scoată midii de sub stabilopozi, Bayar dădea la pește fără momeală, la țaparină, iar bruma de căldură ce reușise să-l reapropie cât de cât pe Ainur pe când pescuiau unul lângă altul pe stabilopozii fierbinți se risipi tot atât de repede pe cât apăruse. (…) O iubise peste măsură pe soția sa, care murise dându-i naștere lui Ainur, iar de atunci maistrul de infanterie nu-și putuse privi fiul altfel decât ca pe o cauză a morții celei iubite. Ainur intrase în viață, iar ea ieșise din viață. Bayar nu-și putuse stăpâni pornirea de a-i aduce la cunoștință și lui Ainur acea prezumție dureroasă ori de câte ori îi vizitaseră mormântul de la Murfatlar în anii care urmaseră.

– Tu ai băgat-o acolo.”

p.139-140

“Dacă până atunci felul său retras de a fi, lenta sa integrare în colectivul micilor fezeniști, muțenia și lipsa de comunicare reflectau un incipit de mizantropie pe care copiii făcuseră greșeala să-l confunde cu timiditatea, din acel moment Ainur descoperi că de fapt îi plac oamenii. Oamenii care fug. Oamenii care cad. Oamenii cărora le e teamă. Frica oamenilor. Ainur descoperi în acea vară că îi place frica. Frica celorlalți. Așa că începu să lucreze cu frica. Să o planteze. Să o răspândească. Să îi culeagă roadele. La numai 15 ani, Ainur deveni un emisar al fricii. Un mic terorist ce făcea uz de forța explozivă a brațelor sale supradimensionate. Metamorfoza sa se petrecu cu o viteză uluitoare. Cu câteva croșee bine țintite, Ainur își sparse crisalida și își luă zborul prin noua sa viață de polenizator al terorii.”

p.98

“Copiii ajunseseră să-l idolatrizeze și se înghesuiau în sala de jocuri pentru a-și lua porția zilnică de sfaturi pe care tătarul le emitea cu o voce guturală din întunericul înecăcios, întins pe canapeaua-tron:

Pe cine te bazezi prima și prima oară într-un scandal? se auzea întrebarea lui.

Răspunsul nonverbal venea imediat sub forma unui pupic prin care buzele sale își atingeau cu delicatețe propriul biceps ridicat în dreptul gurii.

Unu și cu unu face doi, da’ unu și cu una ce face?

Râsete.

Stânga la ficat, dreapta-n barbă. Îl calci pă muie numa’ dacă vrea să se ridice!

Admirație.

Ești coțcar cu mine, sunt coțcar cu tine. Da’ nu ne luăm limba-n gură!

Respect.

Curvelor, târfelor, boabelor, pizdelor!

Râs isteric.

A be, bacsana be!

Ainur. Dragonul sub aripile căruia FZN-ul nu mai avea nevoie de termoficare.”

p. 122-123

Articolul conține linkuri către librării online. Prin accesarea lor și plasarea unei comenzi, susțineți activitatea Răsfoiala.com generând un comision. Acest lucru nu modifică prețul produselor comandate

librex.ro

2 gânduri despre „SUPERLATIV Cântecul păsării de plajă, de Tudor Ganea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: