Uau, ce greu a fost! Mi-a luat 30 de ani de lecturi ca să mă prind care e genul meu literar favorit. Cartea – călătorie culturală! Pachinko, de Min Jin Lee e o astfel de carte, după care te simți ca după un sejur de studii într-o țară străină.
Închizi ochii și poți să-i vezi pe coreeni fojgăind agitați pe lângă tine. Le recunoști hainele, mersul grăbit și micile gesturi politicoase. Știi cum își poartă bărbia, nasul și poți estima realist cât de des fac sex. Acum… să fiu onestă. Calitatea de intimă a coreenilor, am primit-o întâi la cinema, la Parasite. L-am văzut cu puțină vreme înainte să mă apuc de carte și mi-a fixat anumite impresii despre viața în Coreea. Recomand combinația! Se completează fain cele două povești, una din era noastră (Parazitul) și cealaltă mai veche.
O poveste despre dragoste, despre refugiați, despre mafie
Pachinko este o saga de familie care începe cu istoria Sunjei, o adolescentă sedusă de un mafiot în devenire și salvată de gura lumii de un preot muribund. Fata crește, se mărită, se deșteaptă, iar Pachinko devine povestea fiilor ei și, în general, a imigranților coreeni care trăiesc Japonia. Cam telenovelă, dar nu ne uităm oare uneori înapoi la momente pe care noi înșine le-am trăit cu gândul: ce fază de film siropos!
Să revenim. Sunja e salvată de bunul preot care o ia de soție și pleacă amândoi la Osaka, în căutarea unei vieți mai bune. Minunat! Și imigranți și creștini. Îi așteptau japonezii ca pe mașina de pâine. Nu vă povestesc cum îi așteptau… (bine, hai: îi anti-așteptau)
Dar vă spun ce înseamnă Pachinko. Sună ca un nume, nu? Ar putea fi numele fetei. Nu e. E numele unui flipper mecanic (și al unui mod de viață) pe care imigranții coreeni, configurați în roman de fiul Sunjei, Mozasu, l-au “crescut” în Japonia, la jumătatea secolului trecut.
Depind și azi de el, în moduri care diferă de la comercial și social la patologic. “Zainichi”, coreenii care trăiesc în Japonia de generații, controlează majoritatea saloanelor de “păcănele” tradiționale. 15.000 la număr, zic cercetătorii (japonezi?). Un fel de Las Vegas suburban al Asiei.
Ce mi-a plăcut la călătoria cu Min Jin Lee în Coreea a fost subtilitatea cu care autoarea ne arată a-frontul cultural. “Delicatețea” asiaticilor, recognoscibilă în tot estul îndepărtat. Fereala aproape politicoasă, dar nu tocmai, de a spune lucrurilor pe nume, reușind totuși să-i faci limpede ca cristalul străinului că el e străinul și asta va fi mereu. Un nechemat. Un neplăcut.
De-aia se cheamă cartea Pachinko și nu Sunja. Fiindcă singurul spațiu din Japonia în care coreenii au fost lăsați (aproape) liberi este periferia, mahalaua. Legalitatea ilegală. Semi-legalitatea. Jocuri de noroc ilegale, dar permise de Yakuza.
Nimic nou sub soare – în majoritatea culturilor autoritare, mândre, “cu tradiție”, străinul e urât, dezgustător, respingător și respins. În Austria străinii vor fi pururea auslander, între musulmani infideli etc. O rezistență oarbă și crudă în a-l accepta pe cel diferit de tine, în a-i permite să intre în casa și țarata, pentru că poate, într-o zi, te vei trezi că ceri să-ți facă o… mămăligă? De ce? Pâinea e excelentă. Bitte nein. (Elegant, așa-i?)
Citiți cartea lui Min Jin Lee! E o frescă superbă a unui lumi din care au rămas doar încăpățânatele pachinko țăcănind neîncetat povestea despărțirii de aproapele, o frumoasă poveste de dragoste între fata naivă și băiatul rău și una dintre cărțile literaturii universale care ne poate trezi din iluzia că suntem sau am fost vreodată pe calea cea bună.
Salutări, răsfoitori!
Ce mai găsești pe Răsfoiala despre Min Jin Lee:
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Răsfoiala 