Ziarul britanic The Guardian a publicat recent recenzia cărții Rental person who does nothing (Persoană de închiriat care nu face nimic). Autorul ei este Shoji Morimoto, un tânăr de 30 de ani din Tokyo care, din 2018, se oferă „spre închiriere”.
Serviciile sale presupun să stea în preajma clienților – să îi privească, să mănânce cu ei, mai degrabă să îi asculte decât să le vorbească. Shosi s-a autointitulat Persoană de închiriat care nu face nimic. Își conduce afacerea după două reguli: rareori acceptă de la aceeași persoană mai mult de o cerere și nu dă sfaturi. Preferă tăcerile și “ascultatul activ”.
Povestea sa a inspirat o manga și un serial de televiziune, iar acum e subiectul unei cărți scrise chiar de “domnul de companie”.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Ce face mai exact o “persoană care nu face nimic”?
Morimoto a scris o carte “de memorii” care de fapt nu este nici un volum de tip interviu, nici jurnal propriu zis. Japonezul a consemnat, fără a comenta pe marginea lor, cererile de servicii primite de la clienții săi, pe care le-a și onorat.
The Guardian notează că sunt de o banalitate hipnotizantă. Cineva vrea să-i trimită o fotografie a animalului de companie, doar ca să i se răspundă: „Este incredibil de drăguț!” Un muncitor care tocmai și-a pierdut locul de muncă – pentru a zecea oară, ar vrea ca cineva să stea și să mănânce un hamburger cu el.
Alte “joburi” pentru care a mai fost solicitat Morimoto:
- să stea cu ochii pe scriitorul care spune că nu va termina niciodată lucrul, dacă nu este supravegheat.
- să îl încurajeze pe alergătorul care crede că va alerga mai repede dacă știe că îl așteaptă cineva la linia de sosire.
- să țină companie cuiva care ar vrea să stea în parc, în briza serii, să bea ceva, dar nu de unul singur.
Cronicarul încheie într-o notă pozitivă, numindu-l pe autor pictor semi-accidental al vieții moderne. Deși cartea japonezului pare că începe ușurel și lent, cu intenția să scoată ce e mai bun experiența făcutului de nimic, pânâ la final, Morimoto
apare ca un Bartleby modern, un disident involuntar, cineva care a ajuns să considere că practica sa este „despre a te bucura de absurditatea înotului împotriva valului eficienței”.
rasfoiala.com 