Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969. A urmat cursurile Facultății de Chimie la Institutul Politehnic București și a debutat în 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Urmează romanele Darul lui Serafim (Cartea RomâneascăContinuă lectura „SCRIITOR ȘI CITITOR Simona Antonescu: “Cititor este un titlu de noblețe care nu se acordă ușor.””
Arhive categorie: Lectură
RECENZIE Infinitul într-o trestie, Irene Vallejo. Despre o altă Carte a Cărților
Asemenea Bibliei, care e Cartea Cărților pentru credincioșii creștini, „Infinitul într-o trestie”, minunatul volum al Irenei Vallejo este o Carte a Cărților pentru toți cei care iubesc poveștile și cuvântul scris.
CE CITESC ROMÂNII. TOP Cele mai căutate cărți în bibliotecile publice din România
Acestea sunt cele mai căutate cărți din categoriile ficțiune, literatură pentru copii și non-ficțiune din bibliotecile publice din România.
LISTĂ DE LECTURĂ 5 cărți despre pasiunea pentru cărți apărute în 2022
Probabil că printre lecturile de inimă roșie ale celor mai mulți cititori sunt cărțile în care știu că se vor întâlni cu oameni ca ei, cele în care tema principală sunt chiar cărțile și pasiunea pentru lectură. Am pus pe o scurtă listă câteva cărți de non-ficțiune apărute anul trecut care ne-au atras atenția șiContinuă lectura „LISTĂ DE LECTURĂ 5 cărți despre pasiunea pentru cărți apărute în 2022”
PACTUL PENTRU LECTURĂ Asociația editorilor lansează “ofensiva editorială împotriva analfabetismului funcțional”
Asociația Editorilor din România (AER) a anunțat astăzi un calendar de evenimente pentru 2023, prin care se urmărește schimbarea situației dramatice în care se află cultura scrisă din România. Pe 15 februarie 2023, de ziua lecturii, se va lansa PACTUL PENTRU LECTURĂ. Apel pentru resuscitarea lecturii Conform statisticilor, România este pe ultimul loc între țărileContinuă lectura „PACTUL PENTRU LECTURĂ Asociația editorilor lansează “ofensiva editorială împotriva analfabetismului funcțional””
RETROSPECTIVĂ Ce am citit în 2022. Lista lui Realdo.
Nu există alte criterii de departajare decât recomandarea călduroasă de a citi cărțile și autorii aceștia, vă promit că veți descoperi ceea ce explorează fiecare cititor: lumi inedite și tărâmuri de idei fertile.
CĂRŢILE COPILĂRIEI 10 cărţi pentru copii de 8 ani
Cu lista aceasta de cărţi pentru copii de 8 ani continuăm periplul prin lecturile copilăriei și construim o minibibliotecă pentru fiecare vârstă.
MIRCEA CĂRTĂRESCU “Nu știi ce pierzi, dacă nu citești. Te excluzi pe tine însuți din ce e bun cu adevărat pe lume”.
Fragment din interviul acordat Mirelei Nagâț în emisiunea “Dincolo de alb și negru”, difuzată la TVR. Tinerii din ziua de astăzi care privesc cartea cu suspiciune ca și când ar fi un obiect tehnologic demodat, pentru că ei sunt obișnuiți cu ecrane în momentul ăsta, cu altă tehnologie, ei sunt parte dintr-o lume care s-aContinuă lectura „MIRCEA CĂRTĂRESCU “Nu știi ce pierzi, dacă nu citești. Te excluzi pe tine însuți din ce e bun cu adevărat pe lume”.”
STUDIU PISA Elevii care citesc cărți pe hârtie au rezultate mai bune la testarea de literație
Datele colectate la testarea PISA de literație arată că elevii care dețin cărți tipărite acasă și citesc mai des cărți pe hârtie au obținut rezultate cu 50 de puncte mai bune la citire decât cei care au declarat că citesc rar sau niciodată, scrie Scena9. Și elevii care citesc cărți pe dispozitive digitale au obținutContinuă lectura „STUDIU PISA Elevii care citesc cărți pe hârtie au rezultate mai bune la testarea de literație”
INOVAȚIE Cercetător român conectează cărțile tipărite la internet prin AR, realitatea augmentată.
Preferința oamenilor pentru răsfoială este premisa proiectului care conectează cărțile tipărite la internet. Cititorii își doresc plăcerea lecturii clasice, pe hârtie, dar uneori și-ar dori și să poată căuta mai multe informații chiar în timp ce citesc. Dr. Radu Sporea, cercetător de origine română, care lucrează de 15 ani la University of Surrey (Marea Britanie),Continuă lectura „INOVAȚIE Cercetător român conectează cărțile tipărite la internet prin AR, realitatea augmentată.”