Introducerea mea în literatura Barbarei Kingsolver, câștigătoarea din acest an a Premiului Pulitzer pentru ficțiune și a Woman Prize for Fiction, s-a dovedit un regal de limbă engleză și o poveste americană ce te ține în priză până la final.
Demon Copperhead este un David Copperfield de secol 21. Odă adusă marginalizatului, fermierului sărac de la poalele munților Apalași, eternului redneck de care râde toată lumea de la oraș. Dar mai ales un exercițiu emoționant de empatie pentru cei orfani și cei abandonați. În cuvintele autoarei:
„Pentru copiii care se trezesc flămânzi în fiecare dimineață în locurile acelea întunecate, cei ale căror familii au căzut pradă sărăciei și analgezicelor, ale căror asistenți sociali continuă să le piardă dosarele; cei care se simt invizibili sau și-ar dori să fie; cartea asta e pentru voi.”
BARBARA KINGSOLVER, în epilogul romanului
De fiecare dată când cumperi o carte sau altă bucurie prin Răsfoiala, devii ambasador al culturii într-o societate care și-a înstrăinat valorile esențiale.
Cu doar un click, ne ajuți să spunem lumii că noi credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Un roman al inițierii în dragoste, adicție și viață
E o mare realizare și bucurie că editura Trei va publica traducerea în limba română, în curând. Demon Copperhead e o carte nu doar excepțională, ci și necesară, în calitatea ei de mesager al unei lumi profund vulnerabilizate de accesul legal și facil la stupefiante. O poveste prevestitoare care denunță o societate în care copiii se nasc deja dependenți, stigmatizați și prescriși unor vieți ratate.
Romanul narează povestea inițiatică a unui băiat născut sub sorți potrivnici, disecă prăpăstiile sociale din cea mai mare democrație a lumii, descrie peisaje monumentale ale Americii, creează personaje memorabile și impresionează relatând cu desăvârșită măiestrie și naturalețe despre dragoste, suferință, adicție.
M-a uimit capacitatea Barbarei Kingsolver de a-și consolida ficțiunea cu o documentare pertinentă, magistrală, a realității. Am înțeles din acest roman realist ceea ce nu au reușit să-mi explice o cohortă de sociologi, antropologi, economiști sau alți teoreticieni ai Americii moderne și contemporane. Am priceput mecanismele inegalităților economice între metropolă și provincie; sursele tensiunilor sociale și rasiale vechi de secole; putreziciunea și falimentul statului capitalist care îți livrează bunăstare și siguranță numai dacă ești deja prosper; tragedia socială produsă de sistemul medical corupt care creează o națiune dependentă de analgezice și droguri.
Mai presus, am înțeles (și am trăit) alături de Damon / Demon dimensiunile colosale ale nedreptății, lipsei de perspective și deznădejdii; dar și forța uriașă a moștenirii de sânge și a dragostei care repară orice; promisiunea mereu reînnoită a speranței.
Nu pot să povestesc niciun alt detaliu despre narațiune, ar strica lectura. Mai adaug doar că această carte îți stoarce lacrimi, pe alocuri de râs, adesea de tristețe. Te îmbată cu mirosurile, culorile, atmosfera și magnitudinea Americii. Dar conține povești și adevăruri universale, deși se petrece la întâlnirea între Kentucky, Virginia și Tennessee, te face să reflectezi – paradoxal – la propria ta țară, comunitate, viață. Fiindcă peste tot în lume există o fată sau un băiat
„a cărui voce relatează cu o înțelepciune nezdruncinată despre întâlnirile cu sărăcia, dependența, eșecurile instituțiilor și colapsul moral – și strădaniile sale de a le învinge.”
Motivația juriului Pulitzer
Demon Copperhead – fragmente *
(*Am tradus liber din original paragrafele care urmează)
Oamenilor le place să creadă în pericole, atâta vreme cât tu ești cel căruia i se întâmplă, iar ei îți spun “fii binecuvântat.
M-a lovit ideea asta, cum că nu există niciun fel de tristețe care să oprească lumea din goana ei. Oamenii vor continua să tânjească după ce își doresc, iar tu ești pe cont propriu.
E incredibil că poți să începi viața asta cu nimic, să o închei fără nimic, și tot să pierzi atâtea între timp.
Chiar și după ce a adormit, am rămas mult timp cu ea pe canapea. Dar am devenit din ce în ce mai neliniștit, simțind o nevoie aproape violentă de a face ordine. Păturile murdare, trusa, farfuriile de pe jos cu firimituri din mesele ei de nimic. M-am obligat să stau nemișcat atât cât am putut suporta, ascultându-i respirația lentă. Am privit gândacii cenușii ieșind din colțuri și mișcându-se pe podea, cu antenele lor crispate, vânându-și recompensele. Undeva în jurul orei două dimineața, am dus-o sus, în pat. Cântărea chiar mai puțin decât cu o zi înainte. Se transformase în aer. Nu puteam să mă bag în pat cu ea. Chiar și așa obosit și distrus cum eram, după o asemenea zi. Era ghemuită, atât de micuță, cu genunchii strânși la piept și cu pumnii pe față, ea însăși ca un bebeluș nenăscut. Am înfășurat pături în jurul ei, apoi m-am întors jos și am desfășat mizeria murdară de haine și plăpumi de pe canapea și am băgat totul în mașina de spălat. Am luat vasele și le-am pus în chiuvetă. M-am întors pe canapeaua goală și m-am întins și mi-am dorit să vină vreun potop și să-mi spele orbitele uscate și cenușii ale ochilor. Singura mea treabă și singurul meu scop acum era să o țin pe Dori în viață, și nu știam cum să o fac.
Am încercat de nenumărate ori, în această poveste, să identific momentul în care totul începe să se destrame. Totul, adică eu. Dar există și opusul, în care o sămânță mică se deschide în tine și un copac începe să crească. Și mai greu de prins. Pentru că acel lucru va crește cu mult timp înainte ca tu să observi. Poate ani de zile. Apoi, într-o zi, spui: Huh, acea mică crăpătură dintre urechile mele s-a transformat în ditamai copacul, un copac al naibii de minunat.
Răsfoiala 