Markus Zusak, autorul bestsellerului Hoțul de cărți, este zilele acestea în România, la Iași, invitat special FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere). În această dimineață, cu sprijinul organizatorilor, am avut bucuria să stăm de vorbă, în exclusivitate, cu scriitorul australian despre romanul care i-a adus notorietatea internațională și fără de care, declară, nu aș fi astăzi aici, șaisprezece ani mai târziu.

Răsfoiala
Am adus Hoțul de cărți pentru autograf, știind că, cel puțin în România, este cea mai iubită carte a ta. Nu știu cum o duce în alte țări sau la nivel internațional… ?

Markus Zusak

Da, Hoțul de cărți este Cartea, cu majusculă. Fără ea nu aș fi aici vorbind cu voi. Asta este cartea care a avut un pic de “praf magic pe ea”. Întotdeauna a fost o carte norocoasă. Mereu mă gândesc la faptul că nu am o părere anume despre scriitori, dar am mereu una despre cărți. La fel și cartea mea – a avut parte de multe aprecieri.

Răsfoiala
Discutam mai devreme despre viața unei cărți și mă refer nu la data publicării, la vechimea ei, ci la cât de mult rămâne în atenția cititorilor. Pe unele dintre ele le descoperim prin intermediul ecranizărilor. Hoțul de cărți e o astfel de carte, a cărei istorie a continuat și prin film și ar putea continua cu un serial, de pildă, vi s-a cerut acordul pentru așa ceva?

Markus Zusak

Cred că devin din ce în ce mai fericit cu ideea că o carte are propria existență, de sine stătătoare. Însă, într-adevăr Hoțul de cărți e un exemplu bun. Când spun că este o carte norocoasă mă refer la ziua care a schimbat totul. S-a întâmplat în America, 3 minute într-o emisiune și cartea a început să se vândă extraordinar de bine. Pot să vă spun data exactă. Era 17 martie 2006.

Fusese publicată în Australia cu șase luni în urmă, dar aceasta era data lansării în Statele Unite. În exact acea zi am avut interviul și după aceea oamenii pur și simplu au început să cumpere cartea online și din librării. Și în aceea zi sau cu două zile înainte, semnasem pentru ecranizarea cărții, însă planurile nu s-au concretizat și a durat șapte ani până a apărut filmul. În această perioadă cartea a avut viața ei.

Mereu am crezut că cea mai pură formă de a spune o poveste sunt cărțile. Filmele le iubesc pentru că îmi arată personajele, le pot vedea, dar atunci când scrii o carte devii personajul.

Revenind, nu cred că filmul s-ar fi făcut dacă Hoțul de cărți nu ar fi avut această viață proprie.

Poate ca autor debutant, când începi să scrii o carte, te gândești, am nevoie să se facă și filmul, pentru că asta este singura modalitate în care oamenii vor găsi cartea. A fost o experiență extraordinară pentru mine, să-mi dau seama că este posibil ca o carte să aibă o viață de sine stătătoare.

Răsfoiala
Am o curiozitate legată de felul în care ai ales să spui povestea în Hoțul de cărți, respectiv din punctul de vedere al Morții. Nu citisem niciodată o carte care să fie narată din perspectiva a ceva care nu există. Moartea este non-existență. Cât de greu a fost să creezi un personaj din nimic?

Markus Zusak

A fost deopotrivă și cel mai bun și cel mai rău lucru. Din momentul în care am decis că moartea va fi naratorul, a fost ceva de genul: pot să fac orice vreau de acum înainte. Nu exista nimic ce nu aș fi putut încerca. Astfel am descoperit un nou mod de a scrie. Discursul morții era mereu ușor la stânga sau la dreapta față de cel omenesc. Și în mod deliberat făceam greșeli în felul în care ea vorbea. Și mi s-a părut potrivit să scriu o poveste care se petrece în timpul războiului din perspectiva morții. Pentru că se spune că moartea și războiul sunt prieteni la cataramă.

Dar nu a fost întotdeauna ușor. Mi s-a întâmplat să scriu 200 de pagini și apoi să le recitesc și să-mi spun: e oribil. Și atunci am scris din punctul de vedere al personajului principal, Liesel. Și a ieșit și mai rău. Iar asta s-a întâmplat pentru că fata asta vorbea ca o australiană, în ciuda faptului că eu am un trecut în Germania și Austria. Iar într-un final m-am reîntors la naratorul – Moarte. Și m-am gîndit cum ar fi ca morții să-i fie un pic frică de oameni, să fie puțin vulnerabilă și să aibă simțul umorului.

Răsfoiala
E o perspectivă minunată pentru că diminuează puțin din frica pe care o resimțim vizavi de moarte. Nu vrem să fim aproape de ea. Dar în Hoțul de cărți nu mai e la fel de înfricoșătoare.

Markus Zusak

Așa este. Oamenii vin deseori la mine, după ce citesc cartea, ca să-mi spună: mulțumesc, datorită cărții tale, nu mai îmi este frică de moarte. Iar eu le răspund mereu – sunt foarte fericit pentru tine. În schimb, mie îmi este la fel de teamă ca întotdeauna. Am vrut să transmit (în poveste) acest sentiment – moartea este ceva firesc, este parte din noi, partea care lipsește din noi. Așa am încercat să spun povestea și a fost distractiv să o fac în acest fel. Cred că se simte această joacă în text. Iar Moartea m-a ajutat să fac asta. Însă continuă să mă șocheze faptul că a fost cât pe ce să renunț la ideea de a folosi moartea ca narator. Cred că dacă aș fi renunțat, acum nu aș fi aici, vorbind cu tine, șaisprezece ani mai târziu.

Răsfoiala
Are Hoțul de cărți elemente autobiografice?

Da, absolut, în sensul că unele dintre poveștile din carte se referă la lucruri pe care mi le-a spus mama. Declanșatorul cărții au fost aceste istorii pe care mama și tatăl meu mi le-au spus, când eram copil, despre cum fost copilăria lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Mâine seară, 20 octombrie, scriitorul va susține un interviu în cadrul serilor FILIT, la Teatrul Vasile Alecsandri din Iași.

Despre Hoțul de cărți, Markus Zusak

Bestsellerul The Bookthief / Hoțul de cărți, publicat prima dată în Australia, a fost tradus în peste 40 de limbi și s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare. A fost ecranizat, în 2013, în regia lui Brian Percival, cu Geoffrey Rush și Emily Watson în rolurile principale.

Cartea spune o poveste tulburătoare și emoționată despre umanitate, prietenie și modul în care lectura și dragostea de cărți ne pot schimba viața, pe fundalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Markus Zusak este autorul a cinci volume de ficțiune, dintre care alte două au fost traduse în limba română, până în prezent – Mesagerul (ediție epuizată la momentul acesta) și Podul de lut. În prezent, scrie la o carte de non-ficțiune despre care vă vom povesti în curând pe Răsfoiala.