Ultima ședință a lui Freud (Freud’s Last Session), filmul bazat pe piesa de teatru omonimă de Mark St. Germain, care la rândul ei a fost inspirată de cartea The Question of God (Problema numită Dumnezeu), semnată de prof. dr. Armand Nicholi, va fi lansat în curând în cinematografe. Scenariul a fost scris chiar de Mark St. Germain, autorul piesei de teatru, iar filmul regizat de Matt Brown îi are în distribuție pe Anthony Hopkins și Matthew Goode.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Anthony Hopkins în “Ultima sedință a lui Freud
Regizorul Matthew Brown își oferă luxul unei fantezii intelectuale – un pic prea rigidă, din păcate – imaginând o întâlnire între C.S. Lewis și Sigmund Freud în casa londoneză a neurologului muribund.
scrie Variety Magazine
În piesa de teatru transformată în filmul „Ultima ședință a lui Freud„, cei doi titani spirituali ai secolului XX se întâlnesc la casa din Londra a psihanalistului. Este începutul lunii septembrie 1939, iar cei doi discută despre Dumnezeu, despre figurile paterne (spirituale și biologice) și, bineînțeles, despre sex.
Într-o dezbatere plină de culoare și controverse, care durează o întreagă zi, cei doi încearcă să-și înțeleagă reciproc punctul de vedere, în timp ce Marea Britanie intră în cel de-al Doilea Război Mondial, fiica lui Freud, Anna, se împacă cu adevăruri dure despre trecutul ei și cu propria carieră de psihoanalistă, iar Freud se confruntă cu cancerul care, în curând, îi va aduce moartea.
Sigmund Freud și C. S. Lewis nu s-au întâlnit niciodată în realitate, dar Problema numită Dumnezeu pune argumentele lor pentru prima dată față în față. Armand Nicholi a ținut peste douăzeci de ani un curs la Harvard, în care compara argumentele filosofice ale celor doi gânditori.

În volumul Problema numită Dumnezeu, prof. dr. Armand M. Nicholi prezintă operele și scrisorile lui Lewis și Freud, lăsându-i să „vorbească“ ca într-un dialog aievea despre credință și necredință. Amândoi au reflectat asupra problemei durerii și suferinței, asupra naturii dragostei și sexului și asupra sensului ultim al vieții și morții.

Un gând despre “CINEMA Freud și C.S. Lewis, adversari în “Ultima ședință a lui Freud”. Anthony Hopkins îl joacă pe părintele psihanalizei în adaptarea piesei omonime.”