Singurul roman al dramaturgului Eugène Ionesco, Singuraticul, se lansează în traducerea lui Doru Mareș, în 29 noiembrie, la Teatrul Odeon, sala Studio, de la 18:30. La eveniment vor participa Marina Constantinescu, Radu Paraschivescu, Doru Mareș și Felix Alexa. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Despre Singuraticul, de Eugene Ionesco

Comparat cu „Străinul” de Albert Camus sau cu „Greața” de Jean-Paul Sartre, Singuraticul a fost publicat în 1973 și este unicul roman scris de Ionesco. Volumul este o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.

“Nedumerirea în fața uitării, în fața existenței lucurilor și nostalgia a ceea ce nu vom ști niciodată îi oferă personajului din romanul Singuraticul o dimensiune mistică. În ciuda agitației sale, a fremătului cotidian, acesta trăiește cu voluptate propria încordare în fața lumii. Găsim aici o forță dramatică, ba chiar tragică, aceea a marilor piese de teatru ale lui Eugène Ionesco. Este vorba, în același timp, despre o istorisire, despre un roman care știe să spună povestea oamenilor fără de poveste”,

spune Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.

Un mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar solitar și abulic – moștenește o avere după moartea unui unchi. Renunță la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mai mare, în care își petrece zilele gândindu-se la moarte. Are o idilă cu chelnerița de la restaurantul pe care îl frecventează, dar nici nu-i calmează neliniștile. Când izbucnesc violențe în apropierea locuinței sale, se alătură protestatarilor și vede demonstrația ca pe o ilustrare a propriului colaps interior, căci banii nu i-au adus decât singurătate, disperare și nebunie.

„S-ar putea ca peste câțiva ani să ne dăm seama că Singuraticul este una dintre operele esențiale ale timpului nostru, care sondează și detaliază boala secolului.”

Le Point

Despre Eugène Ionesco

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-au stabilit la Paris, unde trăia familia mamei. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde mai târziu a devenit profesor de limba franceză.

A debutat ca poet în anul 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate publicații ale vremii.

În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cântăreața cheală, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care l-au transformat în unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi.