Pentru noi, încă nu s-au estompat ecourile Festivalului Internațional de Literatură de la Iași (FILIT) 2023 și întâlnirile inspirate cu scriitori și cititori. O astfel de conversație am avut cu scriitoarea Ana Maria Sandu, care a avut generozitatea să ne vorbească despre ultimele sale cărți, ne-a împărtășit din experiențele sale în literatura pentru copii și ne-a făcut recomandări de lectură. Autoarea a dezvăluit că lucrează la o nouă carte pentru copii, un volum de proză scurtă și un nou roman.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“Istoria literaturii române e preponderent opera autorilor, nu a autoarelor”
Unul dintre ultimele volume pe care le-ați publicat recent este biografia romanțată a scriitoarei Hortensia Padadat – Bengescu. Ce v-a atras să scrieți despre ea?
Povestea-i așa: când au început ei (n.r. editura Polirom) seria de biografii romanțate, am avut o discuție cu Adrian Botez, care este coordonatorul colecției, și el m-a întrebat dacă m-ar interesa un personaj, dacă aș scrie despre cineva. I-am răspuns că îmi place ideea și, dacă ar fi să scriu vreodată biografia cuiva, ar fi a Hortensiei, dar nu cred că o să mă apuc în viața asta, deoarece nu am timp, știu că îți trebuie un răgaz de documentare, nu știu… Dar am zis, dacă ar fi vreodată… asta se întâmpla chiar la începutul colecției. Au mai trecut vreo doi ani de la discuția asta a noastră, a venit o pandemie, au venit multe lucruri peste noi, și am rămas la aceeași idee, că dacă m-aș apuca vreodată, ar fi Hortensia.
Habar n-am de ce, știu că m-a fascinat dintotdeauna și mi-am dat seama că deși făcusem studii de filologie – istorie și o facultate de litere, despre viața ei rămăsesem cu foarte puține lucruri. Și am realizat, întorcându-mă apoi la ea, că totul fusese estompat și erau multe pete albe pe harta ei biografică, deci nu era întâmplător că eu nu-mi aminteam mare lucru. Dar mi se pare o mare scriitoare, mi se par că a rămas pe nedrept, așa, într-un con de umbră. Ea nu se mai studiază în momentul ăsta la liceu, numele ei e doar pomenit pe lângă autorii bărbați, creatorii romanului românesc modern.
Străina propune o călătorie în istoria enigmatică și fascinantă a vieții uneia dintre vocile clasice ale literaturii române. O autoare contemporană ridică vălul asupra biografiei unei scriitoare pe nedrept uitate într-un nou volum din colecția Biografii romanțate (editura Polirom).
Credeți că autoarele din literatura română de ieri și de azi sunt suficient de bine reprezentate în spațiul public? Ce oferă mediul literar actual unei creatoare?
Istoria literaturii române e preponderent opera autorilor, nu a autoarelor. Acum, istoric, sociologic, antropologic vorbind, femeile scriu de mai puțină vreme. Nu doar la noi, în literatura lumii. Ele au fost mereu marile cititoare.
Și încă sunt.
Și au rămas, asta este clar. Dar nu doar cititoare, ci și consumatoare de artă în general. Adică publicul fenomenului cultural actual e format în marea lui majoritate din femei, asta e o realitate.
Și comunitatea Răsfoiala este în proporție de aproape 80% feminină.
Nu mă mir deloc. Și nu e vorba doar de literatura în sens larg, ci și de literatura pentru copii. Ele sunt cele preocupate și de ce citesc copiii și de ce activități fac și la ce fel de discurs sunt expuși…Lucrurile se leagă foarte tare. Dar cum spuneam, avem pe de o parte această determinare istorică legată de reprezentarea autoarelor în literatură. Iar dacă mergem prin școli, prin licee, chiar și în momentul ăsta de deschidere mare, or să spună că scriitorii sunt bărbați, pe bună dreptate, pentru că nu prea vezi nicio figură feminină printre clasicii literaturii române. Dar, dacă te gândești la fragmentele literare studiate în momentul ăsta în școală, lucrurile se schimbă pentru că sunt foarte multe autoare cu care copiii se împrietenesc, ceea ce schimbă paradigma.
În momentul ăsta, autoarele din literatura contemporană sunt foarte numeroase, vocile lor sunt foarte prezente și reprezentative. Mi se pare că, din punctul ăsta de vedere, trăim un moment de maximă deschidere și schimbare – de ce nu? – și efectele lui se vor vedea și pe termen lung.
Spuneați la un moment dat că, dacă transformăm totul într-o poveste, realitatea devine mai suportabilă. Spunem povești ca să evadăm din realitate sau spunem povești în încercarea de a modela realitatea, de a-i schimba cursul?
Cred că și una și alta. Jung avea ideea asta că, de fapt, visăm ca să facem față realității. Poate că se aplică definiția asta și literaturii. Mă gândesc în ultima vreme – scriitorii sunt evident oameni, cetățeni, dar scriitorul devine evazionist de meserie. Iar noi trăim niște vremuri în care realitatea însăși devine ficțiune. E suficient să te gândești la ce se întâmplă astăzi în lume, la niște războaie cu care ne-am obișnuit, la altele care ne cutremură pentru că sunt mai noi și la gradul nostru de empatie care în fiecare zi e fluctuant. Pentru că, repet, realitatea însăși e o ficțiune și atunci literatura vine ca o completare și o îmblânzire a ei. E o nevoie de a putea procesa toate lucrurile astea.
“Cărțile pentru copii nu sunt nici literatură minoră, nici jucării. Copiii sunt de fapt cititori foarte exigenți”
Ați publicat de curând prima dumneavoastră carte pentru copii, “În țara vacilor fericite”, și vă înscrieți astfel într-o galerie de scriitori care creează pentru cei mici. Cum e să scrii o carte pentru copii față de a scrie pentru publicul matur?
E foarte amuzant să scrii o carte pentru copii. M-am distrat cum nu m-am distrat la nicio altă carte a mea. Dar nu doar atât, nici nu m-am putut despărți de personaj, așa că în toamnă apare o altă călătorie cu același personaj. Pentru că tot vorbeam de empatie, dezvolți – mai ales în cazul personajelor din cărțile pentru copii – un fel de afecțiune, dacă începi să le iubești, nu mai poți să te răzgândești. Și cred că mi-a prins și mie bine pentru că e un fel de simplitate și de esențializare a poveștii în textele pentru copii. Nu cred că aș fi putut să scriu înainte, deși mi-a mai trecut prin cap ideea, dar uite că vine un moment când se poate asta. Dar mă bucur mult, cărțile pentru copii nu sunt nici literatură minoră, nu sunt nici jucării, sunt texte ca toate celelalte texte, sunt povești care trebuie să se “țină” și copiii, de fapt, sunt niște cititori foarte exigenți. Nu le intri ușor în grații și să se atașeze de niște personaje și să le urmeze, mi se pare o mare bucurie.
Mi-aduc aminte că la târgul din vară, când am lansat cartea, am întâlnit o cunoștință care a trecut pe lângă standul editurii Frontiera – unde am publicat cartea și unde, după gustul meu, apar cărți foarte frumoase – și mi-a zis “hm, credeam că scrii cărți serioase, așa știam despre tine, ce faci aici, o carte pentru copii?” Părea așa, că am decăzut [n.r. râde]. Da, sunt foarte bucuroasă și mi-am dat seama și cum e cu prejudecățile astea despre cărțile pentru copii.
Ana Maria Sandu îi invită În țara vacilor fericite și le face cunoștință celor mici cu o gașcă de personaje simpatice: pisica Vadú, musca Gina, cicada Chantal, motanul Jacques și fetița Sophie. La mijloc sunt o călătorie aventuroasă și o mulțime de întâmplări captivante din care deprindem plăcerea cunoașterii prietenilor și explorării lumii. Volumul a apărut în 2023 la editura Frontiera în colecția MicRoman și este ilustrat de Oana Ispir.
Dar, dacă publicul acesta e mai exigent, e mai dificilă scrierea unei cărţi pentru copii?
Aș zice că are nevoie de aceleași ingrediente ca orice alt text. De construcție, de onestitate, de poezie, nu mi se pare că e ceva nici în plus, nici în minus. Dar e într-adevăr o anumită tonalitate și un fel de suspans pe care trebuie să le construiești. Și până la urmă e ca o întoarcere la plăcerile de cititor tânăr, încă neformat. Eu mi-am adus aminte cum citeam eu în copilărie, ce îmi plăcea atunci, iar provocarea asta de a câștiga niște cititori mici care trăiesc azi și pentru care există atâtea posibilități și atâtea tentații mi se pare o mare victorie.
În afara părinților și profesorilor, cine și ce îi mai atrage pe copii spre lectură? Tocmai pentru că au atâtea forme de divertisment și de distragere a atenției?
Întâlnirea cu niște cărți care le plac. Nu cred în altceva. Sigur, ca să te întâlnești cu ele, ai nevoie de un context, fără îndoială, sau de niște ilustrații, deoarece cărțile pentru copii sunt mai mult decât text. Sunt de fapt două limbaje care merg împreună, ca niște cârlige care îl atrag pe copil, sau așa ar trebui să fie. Dacă se întâlnește cu o poveste care îi spune ceva și de care se lipește, șansele să descopere o alta sunt mai mari.
“Spaima pe care o au copiii, distopia cel mai des întâlnită pentru ei e o lume condusă de roboți”
În ultima vreme, tot mai multe voci din domeniul cultural avertizează asupra riscurilor utilizării inteligenței artificiale pentru creația culturală, în general, și literară, în particular. Din perspectiva de scriitoare, cum vă face să vă simțiți ideea că, într-o bună zi, pe raftul unei librării, lângă cărțile dumneavoastră ar putea exista niște volume generate de un soft?
În ultimii ani am lucrat și m-am intersectat cu copiii și cu adolescenții în ateliere [de scriere creativă]. Când vine vorba despre viitor, distopia cea mai des întâlnită pentru ei e o lume condusă de roboți. Adică oamenii nu sunt înlocuiți de roboți, dar sunt într-o minoritate cumva și există această spaimă.
Pe care o au copiii?
Da. E foarte ciudat. Dar am văzut, când a trebuit să scrie lucruri legate de cum își imaginează viitorul, ăsta e un topos care revine. Acum, dacă te uiți la literatura SF a ultimului secol, roboții sunt un laitmotiv care a îmbătrânit și el. Într-un fel, imaginarul oamenilor nu se schimbă foarte mult, indiferent de vremuri. Tema asta cu inteligența artificială e o discuție care ține și de etică, e foarte complexă, pentru că noi o trăim deja. Ea e în viețile noastre în moduri care țin, nu știu, de softurile sofisticate ale telefoanelor, și altele asemenea. Eu vin dintr-o generație care n-a avut nici măcar telefon fix într-o vreme. Faptul că mă uit în spate la lucrurile astea care nu mai sunt nici măcar istorie pentru noua generație, pentru că nu au cum să aibă o reprezentare a lor…
Sunt obiecte de muzeu.
Da. Pare ceva atât de ficțional, încât nu știu ce să zic. Să trăim, să vedem ce-o să se întâmple. Eu nu cred că va exista neapărat literatură scrisă de inteligența artificială. Sau nu cred în spaima asta, pentru că știu din interior cum merg lucrurile, pentru că și eu – atunci când scriu – nu știu unde o să ajung. Și atunci, din motivul ăsta, sunt cumva relaxată. Dacă o să se întâmple, să vedem, sunt curioasă.
“Totul e legat de literatură. Nu am nevoie de evadări din altă cameră a vieții mele spre asta”
Meseria de scriitor presupune timp dedicat scrisului propriu-zis, dar timpul acesta nu poate fi decât împrumutat din celelalte ipostaze pe care un scriitor le are, ca om. Familia, serviciul – pentru cei care nu pot trăi numai din scris, alte angajamente. Inclusiv timpul pentru citit trebuie să aibă un loc al lui în programul unui om care scrie. Cât reușiți să citiți? Aveți nevoie să citiți pentru a putea scrie?
Eu sunt norocoasă din punctul ăsta de vedere, pentru că viața mea e construită cumva în jurul scrisului, în sensul în care nu fac o cu totul altă meserie de opt ore și apoi îmi găsesc un timp pentru scris. Fac presă culturală, fac ateliere pentru copii, totul e legat de literatură. Deci, într-un fel, nu am nevoie de evadări din altă cameră a vieții spre asta.
Acum, de scris nu scriu tot timpul, nimeni nu scrie tot timpul. Mai scrie în cap, mai observă, mai trăiește. Scrisul e cu multe straturi. Dar de citit, citesc în fiecare zi. Dacă sunt ceva pe lume, cred că sunt cititor profesionist, asta e clar, asta nu se va termina niciodată. Am aceeași bucurie de a descoperi un autor, o carte, astea nu se schimbă. Chiar dacă îmi dau seama mai repede de un text, că îi văd “cusăturile”.
Pentru că ați folosit sintagma “cititor profesionist”, recomandați-ne trei autori români contemporani pe care merită să îi citească oamenii care urmăresc Răsfoiala.
Autori români… contemporani… Svetlana Cârstean – poezie… Andrei Dosa – tot poezie… [râde] N-o să pot face doar trei recomandări. Lucrurile merg împreună, n-ai cum să citești proză fără poezie și invers, ficțiune fără non-ficțiune, e un organism viu și literatura asta.
Lavinia Braniște – proză, sau poate să înceapă cineva cu antologii de proză scurtă, cu Kiwi de exemplu. Nu știu, Ioana Nicolaie…și sunt o grămadă de alți autori – să zicem că pe “grei” i-au citit deja.
Ce carte citiți acum sau ce carte v-a frapat de curând?
Am citit ultima carte a lui [Gheorghi] Gospodinov.
Exact. Și mi se pare fabuloasă familiaritatea cu lumea estică și cu un autor cu un “sound” foarte special și foarte inovator, cu o simplitate absolut uimitoare. O recomand.
În final voiam să vă întreb despre proiectele dumneavoastră literare. Spuneați că lucrați la o altă carte pentru copii.
Da, călătoria din primul volum continuă, de data asta va fi o călătorie cu avionul.
Se transformă într-o serie pentru copii?
Nu știu, o să vedem, deocamdată va fi această a doua carte. Mai lucrez la un volum de proză scurtă, am un roman început…[n.r. râde], vedem ce s-o alege din toate lucrurile astea.
Vă mulțumesc și să știți că ne-ar plăcea să vorbim despre munca dumneavoastră și despre noutățile din opera Anei Maria Sandu, cu prima ocazie.
Cu mare plăcere.
Despre Ana Maria Sandu
Ana Maria Sandu este scriitoare și jurnalistă culturală. A debutat în 2003 cu volumul Din amintirile unui Chelbasan (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul L’écorchure. În 2006 a publicat la Editura Polirom, romanul Fata din casa vagon, text care stă la baza spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul Omoară-mă!
În 2013 a publicat Aleargă, de asemenea dramatizat, în 2017 volumul de proză scurtă Pereți subțiri, în 2019 volumul de publicistică Mama îmi spunea că am o viață frumoasă, iar în 2021 – biografia Hortensia Papadat-Bengescu. Străina – toate apărute la Editura Polirom.
A mai publicat texte în antologiile Cartea cu bunici, Bookătăria de texte & imagini, Iubire 13, Prima dată, Nouvelles de Roumanie, Rumänien heute. A coordonat volumul Cu ochii-n 3,14, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Este redactor la revista Dilema Veche. În 2023 a publicat prima sa carte pentru copii, În țara vacilor fericite (Editura Frontiera). Organizează ateliere de scriere creativă pentru copii.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
rasfoiala.com 
Un gând despre “INTERVIU Ana Maria Sandu: Dacă sunt ceva pe lume, sunt cititor profesionist.”