La împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române realizată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public în 24 ianuarie 2024. În parteneriat cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, muzeul va prezenta expoziția „165 de ani de la Unirea Principatelor Române“, al cărui vernisaj are loc marți, 23 ianuarie, de la ora 14.00, în Salonul Cerchez.
Epoca lui Cuza, rememorată prin obiecte de valoare ale vremii
Desfășurată în Apartamentul Cuza și în Salonul Cerchez, microexpoziția va aduce în atenția vizitatorilor muzeului epoca lui Alexandru Ioan Cuza și evenimentele importante din anii săi de domnie. Politica sa reformatoare a facilitat unificarea legislativă și administrativă a Principatelor, modernizarea societății românești și a deschis calea realizării dezideratelor naționale: independența și unitatea deplină a românilor.
Obiecte valoroase din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, precum uniforme militare românești, armament și documente ale vremii semnate de Alexandru Ioan Cuza vor putea admirate cu ocazia Micii Uniri. Vor fi expuse medalii emise în perioada domniei lui Cuza – efigii care păstrează memoria reformelor adoptate și înfiinţarea unor instituţii importante: Azilul Elena Doamna (colecţia Daniel Obreja), regulamentul privind ceremonialul şi eticheta la Curtea domnească (colecţia Daniel Obreja), pașapoarte emise în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (colecţia Daniel Obreja), dar și fotografii tip carte de vizită ale personalităţilor: Alexandru Ioan Cuza, doamna Elena Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, generalul Ioan Emanoil Florescu (colecţia Daniel Obreja).
Pe lângă acestea, publicul va avea ocazia să vadă obiectele de patrimoniu din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni, cum sunt copia firmanului de recunoaștere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Cuza, fotografii de epocă și sabia sa de paradă – primită în dar de la principele sârb Mihail Obrenovici.
Vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 24 ianuarie 2024 face doar în baza unei programări prealabile pe email la adresa vizitare @muzeulcotroceni.ro, sau la telefon 021-317.31.07 sau 0725.518.381, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-16.30. Copiii cu vârsta sub 14 ani vor beneficia de intrare gratuită. La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).
Microexpoziția „165 de ani de la Unirea Principatelor Române“ va putea fi vizitată în perioada 24 ianuarie – 3 martie 2024. Programul de vizitare la Muzeul Cotroceni este de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00.


Un gând despre “ȘTIRI Sărbătoarea Unirii Principatelor Române deschide Muzeul Cotroceni pentru public”