ZIUA LECTURII Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie la Chişinău, cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa pentru prima dată la sărbătoarea lecturii la Chişinău, la invitaţia preşedintei Republicii Moldova Maia Sandu. Alături de el va fi soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, și ea invitată la evenimentele dedicate cititorilor și cititului.

cartepedia.ro

Lecturi în școlile și liceele de peste Prut

Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie se vor întâlni cu elevi de şcoală gimnazială şi de liceu din Chişinău şi vor participa la conferinţa „Un om care scrie”, găzduită de Teatrul Naţional ‘Mihai Eminescu’ din capitala Republicii Moldova. Se va vorbi despre carte şi literatură, despre cum e să scrii în limba română şi despre rolul scriitorului în lumea de astăzi.

Miercuri, 14 februarie, de la ora 15, Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău va fi gazda întâlnirii cu Ioana Nicolaie, cu tema „Despre cum și pentru cine scriem”, moderată de scriitoarea Maria Șleahtițchi.

În seara aceleiași zile, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Mircea Cărtărescu va discuta cu cititorii săi în cadrul evenimentului moderat de scriitorul Emilian Galaicu-Păun, sub titulatura „Un om care scrie”.

„Sunt foarte bucuroasă să vin la Chișinău, să mă întâlnesc cu niște cititori pentru care povestea și cultura încă au mare însemnătate. Mă onorează că-n programul atât de dens al doamnei președinte Maia Sandu e un punct și pentru noi. Abia aștept să-i întâlnesc pe copiii de la Biblioteca „Ion Creangă”, va fi vesel și spontan, n-am nici o îndoială.

Apoi, de la 15.00, voi vorbi despre romanele mele, poate și despre volumele de poezie, la Muzeul Literaturii Române unde voi fi provocată la dialog de doamna Maria Șleahtițchi. Citesc și admir mulți scriitori moldoveni, așa că ne vom găsi pe un teritoriu comun. Până la urmă locuim cu toții în aceeași limbă”,

a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Ioana Nicolaie.

apiland.ro

Este al doilea proiect recent dedicat scriitorilor și lecturii, organizat cu sprijinul președintei Republicii Moldova, la care participă scriitori de marcă din România. Anul trecut scriitorul Dan Lungu și dramaturgul Mihai Ignat au participat la campania de promovare a lecturii Cartea deschisă.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

INTERVIU Ana Maria Sandu: Dacă sunt ceva pe lume, sunt cititor profesionist.

ORIGINI Cum am devenit cititor. Mici istorii adevărate despre agenții secreți ai lecturii.

STUDIU Youtube este mai popular decât Tik Tok în rândul cititorilor tineri, arată un sondaj Nielsen

answear.ro


Lasă un comentariu