La Londra va avea loc luna viitoare o comemorare a scriitorului Martin Amis, care a murit în urmă cu un an, în luna mai, la vârsta de 73 de ani, anunță The Guardian. Prietenii, familia și colegii lui Amis se vor reuni la biserica St Martin-in-the-Fields din Trafalgar Square în 10 iunie, pentru evenimentul care va include omagii și lecturi din opera scriitorului.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
O carieră ca o rachetă care a ars jumătate de secol
Amis a fost cunoscut mai ales pentru romanul Bani, apărut în 1984, și pentru London Fields (1989). El „a încântat, provocat, inspirat și revoltat cititorii de ficțiune, reportaje și memorii de-a lungul unei cariere literare care a pornit ca o rachetă și a continuat să uimească, să se răspândească și să ardă timp de aproape 50 de ani” – a scris The Guardian la moartea sa.
Amis a fost nominalizat la premiul Booker pentru romanul său Time’s Arrow (1991) și a fost inclus pe lista scurtă pentru romanul Yellow Dog. În 2000, a primit premiul memorial James Tait Black pentru volumul de memorii, Experience.
„În anul care a trecut de la moartea lui Martin, a fost îmbucurător cât de generoase au fost evaluările privind locul său în canonul literar modern, susținut, desigur, de laudele aduse extraordinarului film al lui Jonathan Glazer inspirat de romanul lui Martin, Zona de Interes. Sunt convins că cei care vor lua cuvântul la slujba de comemorare vor contribui la acest lucru.”
a declarat editorul lui Amis, Dan Franklin.
Biletele gratuite, pentru membrii publicului care vor să participe la comemorare scriitorului, au fost epuizate rapid pe Eventbrite, pe principiul primul venit, primul servit.
Considerat de mulți critici drept una dintre cele mai influente și mai inovatoare voci ale literaturii britanice moderne, Martin Amis, fiul scriitorului Kingsley Amis, este adesea asociat romancierilor britanici care s-au afirmat în anii ’80, Salman Rushdie, Ian McEwan și Julian Barnes.
Martin Amis s-a născut la Oxford, în 1949. The Rachel Papers (1973), primul său roman, scris în timp ce lucra ca secretar de redacție la The Times Literary Supplement i-a adus Somerset Maugham Award în 1974. În 1975 îi apare al doilea roman, Născuți morți, iar în 1984 Banii, prima carte dintr-o trilogie a cărei acțiune se desfășoară la Londra. Este autorul a 15 romane, 7 volume de povestiri și 8 volume de non-ficțiune.
Din opera sa, în limba română au apărut recent, sub umbrela imprintului Anansi, la editura Pandora M, memoriile Inside Story și Koba cel Cumplit, eseu despre crimele lui I.V. Stalin.
Despre “Zona de interes”, de Martin Amis
„A fost odată ca niciodată un împărat, iar împăratul i-a dat poruncă vrăjitorului său favorit să-i făurească o oglindă fermecată. Oglinda asta nu-ți reflecta chipul. Îți reflecta sufletul — îți arată cine erai cu adevărat. Vrăjitorul nu se putea privi în ea fără să ferească ochii. Împăratul nu se putea privi în ea. Curtenii nu îndrăzneau să se privească în ea.” Romanul lui Martin Amis este o adevărată oglindă, ce pare a face imposibilul: să pună în scenă o poveste autentică de dragoste dintr-un lagăr nazist de exterminare, un triunghi amoros care-și trăiește micile drame pe fundalul unei cutremurătoare „banalități a răului”.
Romanul lui Martin Amis a fost ecranizat anul trecut, în regia lui Jonathan Glazer, într-o producție de succes internațional – Grand Prix-ul Festivalului de la Cannes și două trofee Oscar – cel mai bun film străin si cel mai bun sunet.

