
Inspirat de proiectul global al micilor biblioteci gratuite (Little Free Library), care urmărește promovarea lecturii și construirea spiritului comunitar, un it-ist din Câmpina, Ionuţ Oprea, a pornit o inițiativă similară, pe care a numit-o “Căsuţa cu cărţi”, pentru a-i încuraja pe localnicii Prahovei să citească.
Lași o carte, iei o carte. Biblioteca rămâne mereu plină.
Din 2020 și până azi, Ionuţ a construit cu mâna lui zeci de căsuţe pe care le-a amplasat în diferite localităţi din judeţul Prahova. Micile biblioteci stradale funcționează pe modelul consacrat deja în lumea întreagă – lași o carte, iei o carte (sau mai multe).

„În pandemie m-am gândit că ar fi o soluţie ca oamenii să interacţioneze între ei fără a avea contact fizic. M-am gândit că aşa pot să îi ajut pe oameni să citească fără să îi coste nimic. Primele trei căsuţe cu cărţi le-am pus în oraşul Câmpina. Neaşteptat, oamenii au reacţionat foarte bine şi asta m-a încurajat să confecţionez alte căsuţe şi să le pun în alte localităţi dimprejur. Căsuţele le confecţionez manual şi cărţile, iniţial am avut un stoc, dar acum donează lumea. Îmi scriu foarte mulţi, eu mă duc şi le iau, le sortez şi le pun în căsuţe. Mi-am propus să pun şi mai multe căsuţe în Câmpina, cât şi în majoritatea localităţilor din jur. Mai ales pentru navetişti, pentru copiii care vin la şcoală în Câmpina, să poată să ia o carte de la ei din sat, să citească în autobuz şi să o lase într-o căsuţă din oraş, şi tot aşa”,
a declarat pentru G4Media.ro, Ionuţ, fondatorul proiectului „Căsuţa cu cărţi”.
Ionuţ personalizează căsuţele, pentru a le face mai atractive, le pictează și le dă nume de personalităţi sau de scriitori contemporani. Inevitabil, unele dintre cărțile bune care ajung în micile biblioteci gratuite dispar, dar Ionuț a găsit o soluție pentru a descuraja furtul.
Ca să îi atrag (n.r. pe cititori) , iniţial am avut cărţi cu dedicaţii şi autografe de la autori şi le-am găsit pe olx că erau vândute cu 70, 80, 100 de lei. Acum că le ştampilez şi cei care nu le mai aduc înapoi le ţin ca să le citească, dar nu mai pot să le vândă. Atât timp cât cărţile dispar, e bine. E un lucru bun. Înseamnă că circulă cartea. Eu cred că în demersul meu şi asta mă determină să alimentez căsuţele tot timpul cu cărţi şi să le repar atunci când sunt vandalizate”.
Ionuț nu este singurul român care și-a dorit să stimuleze cititorii prin amplasarea micilor puncte de schimb de carte. Inițiative asemănătoare întâmpină cititorii și pe plajele din Tuzla și Vama Veche, la Pitești, București, Iași, Aiud sau Brașov.
La Cluj, Universitatea Babeș-Bolaiy și Biblioteca Judeţeană <Octavian Goga> Cluj, au inaugurat şase mini-biblioteci, sub formă de căsuţe, în incinta Parcului Sportiv Iuliu Haţieganu, “astfel încât clujenii iubitori de sport şi lectură în aer liber vor putea îmbina cele două activităţi, care formează, împreună, o echipă foarte bună”, a declarat rectorul UBB Cristian Litan.

Dă-i înainte cu Răsfoiala
Foto principală via G4media


