
Andi Vasluianu şi Bogdan Farcaş, însoțiți profesorul şi regizorul scoţian Scott Johnston se vor întâlni cu elevi din liceele din Ploieşti ca să le arate că „În spatele personajului e un om, în spatele romanului e o lume”. Proiectul constă în dramatizarea textelor din materia şcolară pentru a-i familiariza pe elevi cu literatura într-o manieră inedită.
În spatele unui personaj este un om
„În spatele personajului e un om, în spatele romanului e o lume” urmăreşte promovarea metodelor de învățare alternativă prin încurajarea folosirii analizei comparative pornind de la un demers artistic. Prozele din programa școlară care fac obiectul dramatizării sunt „Ion”, de Liviu Rebreanu, „Enigma Otiliei”, de George Călinescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu , „Moromeţii”, de Marin Preda şi „Povestea lui Harap Alb” de Ion Creangă. Dramaturgii implicați în proiect vor colabora cu actori, regizori care-i vor învăța pe elevi secretele meseriei.
Cinci licee din Ploieşti sunt implicate în demersul cultural – Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Naţional “Nichita Stănescu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” şi Colegiul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”. Cursurile au început deja la colegiul economic Madgearu.



În prima etapă a proiectului, desfășurată în perioada septembrie-octombrie va fi organizat un baborator de dezvoltare personală prin teatru la care vor participa adolescenţi din fiecare liceu. Ei vor experimenta educaţia prin metodele terapiei prin teatru. În cadrul acestor spectacole lectură – prin pătrunderea în lumea cărţilor, prin dramatizări adaptate vârstei lor, prin limbaj accesibil și familiar, tinerii vor fi invitaţi să cunoască altfel literatura română.
În cea de-a doua etapă, desfășurată la finalul lunii octombrie, la Teatrul Toma Caragiu – sala Imaginario, vor fi puse în scenă spectacolele lectură “altfel“. În contextul evenimentului vor avea loc ateliere susţinute de actorii Andi Vasluianu şi Bogdan Farcaş ‒ actori ai Teatrului Toma Caragiu, la Filarmonica Paul Constantinescu Ploieşti. De asemenea, vor fi organizate întâlniri cu Scott Johnston, din Edinburg, Scoţia ‒ profesor, regizor, creator şi facilitator de ateliere cu adolescenţii.
Proiectul este realizat de Iniţiativa pentru Echilibru Gutenberg în parteneriat cu Academia “Studiourile Buftea” – Ploieşti, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, o umbrelă sub care sunt concepute activităţi care să-i atragă pe adolescenţi către citit, către carte, către literatură, către teatru. „În spatele personajului e un om/În spatele romanului e o lume” este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional/AFCN.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BRAȘOV Ateliere gratuite de carte și patrimoniu cultural pentru copii în luna septembrie
