
Editura Litera vine la Târgul de Carte Gaudeamus (Romexpo, Pavilion B2) cu noutățile editoriale ale toamnei, reduceri de până la 75%, oferte speciale, evenimente dedicate a unor cărți-reper despre democrație, întâlniri cu scriitori români, sesiuni de autografe, discuții literare, dezbateri cu membrii comunității Book Talk România și evenimente captivante pentru copii cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Noutăți editura Litera la Gaudeamus
Într-o perioadă marcată de frământări politice și sociale fără precedent, Editura Litera aduce în prim-plan două cărți eveniment cu valoare simbolică pentru sănătatea societății, lansate în sincronicitate cu piața internațională: Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi și Libertate. Amintiri 1954 – 2021 de Angela Merkel.
Aleksei Navalnîi a început să-și scrie memoriile după tentativa de asasinat a cărui victimă a fost în 2020. Cartea lui oferă o perspectivă emoționantă asupra culiselor vieții sale, în care politicul, familia, activismul, riscul cu privire la siguranța personală, ideologia și libertatea își dispută același teren al umanității, al vulnerabilității și al curajului.
Libertate. Amintiri 1954 – 2021. Angela Merkel s-a aflat 16 ani la conducerea Germaniei și a modelat politica germană, europeană și internațională prin acțiunile și atitudinea sa. În această carte de amintiri, ea face o retrospectivă a vieții trăite în cele două state germane, apoi în Germania reunificată, începând din 1990, pe care mai apoi a guvernat-o.
Ruperea Blestemului, cartea fostului procuror militar Cătălin Ranco Pițu – cel care a semnat dosarul rechizitorului în procesul Revoluției Române –, încearcă să expună mecanismele prin care s-au creat premisele preluării puterii în zilele fierbinți din ’89, inclusiv „psihoza teroristă“ care avea să facă atâtea victime după fuga, arestarea și executarea cuplului Ceaușescu.
Ficțiune
Cel mai recent volum de Igor Bergler –Templul umbrelor, o explorare a descoperirilor lui Cristofor Columb și a dezastrelor umane și epidemiologice pe care le declanșează întâlnirea lumii vechi cu lumea nouă. Scriitorul abordează un eveniment istoric devenit mit, deconstruind prototipul cuceritorului civilizator.
Colecția Folio
- Ministerul Timpului de Kaliane Bradley – o carte originală și amuzantă, melanj de genuri literare, finalistă Waterstones Debut Fiction Prize 2024,
- In memoriam de Alice Winn – o poveste fabuloasă despre tragediile războiului și iubirea imposibilă care se naște sub spectrul acestuia, câștigător al British Book Awards Debut of the Year,
- Ești aici de David Nicholls – un titlu așteptat de fanii autorului și o probă a stilului inconfundabil al acestuia ,
- Casa amintirilor de Yael van der Wouden (reducere 65%) – pune sub reflector ideea de acasă și straturile de tensiune, mister și intimitate dintre oaspete și gazdă într-o construcție epică răvășitoare care i-a adus scriitoarei nominalizarea la Booker Prize 2024,
- Un cântec pentru Irene de Luis Alberto Urrea, un portret emoționant al prieteniei și al bravurii în împrejurări extrem de dificile, inspirat de povestea uitată a eroinelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Ficțiunea New Adult e excelent reprezentată, pe lista noutăților acestei toamne, de Lauren Roberts (Reckless. Urmărirea), Weronika Marczak (Familia Monet. Prințesa) și Loreth Ann White (Jurnalul menajerei).
Non-ficțiune
Istoria recentă și analizele de politică externă reprezintă nucleul dur al unor lucrări care surprind cu minuțiozitate și luciditate seismele Europei ca teritoriu, idee și spațiu în permanentă recalibrare socială și politică.
- O istorie a Europei văzută de la hotarele sale de Lewis Baston, fost director de cercetare al Electoral Reform Society și fost cercetător asociat la Democratic Audit,
- Rusia. Revoluție și Război Civil 1917–1921 de Antony Beevor, unul dintre cei mai reputați analiști ai spațiului rusesc,
- Sânge și ruine. Ultimul război imperial de 1931–1945 de Richard Overy, bestseller New York Times, câștigător al Medaliei Ducelui de Wellington pentru istorie militară, dar și
- eseurile lui Tim Marshall, o autoritate de frunte a politicii externe – Puterea geografiei. Zece hărți care ne dezvăluie viitorul lumii și Viitorul geografiei. Cum ne vor schimba lumea puterea și politica spațială
Ficțiune și non-ficțiune contemporană românească – noutăți
- A unsprezecea zi din august de Suzănica Tănase,
- Niște animale de George Bonea,
- De partea întunecată a fluviului de Viorel Prodan (romane),
- Ciulei și spectrul Tatălui de Anca Hațiegan,
- Tatăl. Psihanaliza paternității astăzi de Daniela Luca
- Literatul. Publicistică 2009 – 2024 de Dan Sociu (eseu).
- Tăcerea nu e întotdeauna de aur de Ileana Badiu și
- Paradoxul trifoiului cu patru foi de Mădălina Dobrovolschi
- Flori transilvane de Irina Neacșu
Peste 1000 de titluri sunt prezentate la standul Litera în cele cinci zile ale târgului de carte. Programul evenimentelor este disponibil aici.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TOP Cele mai bine vândute cărţi pentru copii România 2024
ȘTIRI Editura Litera conduce topul editurilor românești. Creștere spectaculoasă pentru Bookzone.

