“Sunt omul care trăieşte între două culturi, două sensibilităţi, sunt omul care îşi are rădăcinile în România şi aripile în Franţa.” Sunt cuvintele definitorii ale unei existenţe hrănite din două izvoare simbiotice, conciliate repetat într-o literatură ce călătoreşte neobosit pe meridianele lumii, găsindu-se peste tot acasă.

Îi spunem astăzi “La mulți ani” poetului, dramaturgului, romancierului şi publicistului Matei Vişniec şi, prin intermediul acestui articol, încercăm o reverenţă în faţa carierei sale – atât de om de litere şi teatru, cât şi de ambasador ce mijloceşte de aproape patru decenii întâlnirea culturilor din micul şi marele Paris.

Născut în centrul lumii, la Rădăuți

Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956, la Rădăuţi, oraş despre care a spus în repetate rânduri că reprezintă centrul lumii. Cum ai putea să aşezi altfel, în geografia propriei existenţe, locul în care ai făcut cunoştinţă cu universul?  Cu toţii, fiecare dintre noi, ne-am născut în mijlocul lumilor noastre şi acolo  – în satul, oraşul sau metropola natală – se găseşte polul magnetic al inimii omeneşti care ne îndreaptă, mereu, spre centrul natal.

“Problema, cu inimile, este că nu au creier. Bine ar fi fost ca inimile să aibă puţin creier, iar creierele puţină inimă, dar n-a fost să fie aşa. De aceea, o inimă nici nu poate fi certată. Poţi să bodogăneşti o inimă cât vrei, nu obţii nimic. Ceea ce mi se întâmplă şi mie. Îmi bat gura de pomană când îi vorbesc de Paris, New York, de Londra. Ea vrea la Rădăuţi. (…)

…oraşul Rădăuţi este în centrul lumii, este chiar centrul lumii, s-a dovedit deja, oraşul Rădăuţi are o cale ferată care îl traversează chiar prin mijloc şi care taie în două chiar şi cimitirul, are cea mai veche biserică de piatră din Moldova, de Crăciun copiii mai colindă încă din casă în casă, aerul miroase a cozonac, din aceste motive şi din altele oraşul Rădăuţi este deci chiar centrul lumii.”

[“Oraşul Rădăuţi este, totuşi, în centrul lumii”, Matei Vişniec, România Liberă, decembrie 2006]

Micul Matei şi-a petrecut copilăria în Rădăuţi şi în Horodnicul de Sus, satul mamei sale. Tatăl său, contabil, provenea dintr-un sat vecin, Ulma, o comunitate etnică de huţuli. Familia mamei fusese persecutată de comunişti şi strămutată vremelnic în Dobrogea, membrii săi fiind acuzaţi că erau chiaburi. La întoarcere, mama va fi prima din familia ei care îşi va continua studiile şi va deveni învăţătoare, neîmpăcându-se însă niciodată cu umilinţa de a fi nevoită, ca intelectuală, să umble prin sat ca să “lămurească” ţăranii să se înscrie în colectiv.

Din acele vremuri – obsedantul deceniu şase şi anii care i-au urmat – şi din realităţile familiei deprinde Matei conştiinţa că viaţa e fragmentată între ce se spune şi ce se gândeşte, între cum simţi şi cum acţionezi. Această disonanţă existenţială va fi o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru personajele operei sale de mai târziu. La fel cum amintirea vie a spectacolului de circ văzut în copilărie, cu beţia sa de culori, râs, suspine şi emfază, îi sădeşte iubirea pentru teatru şi îl ademeneşte definitiv pe tărâmul magic al dramaturgiei.

În liceu, Matei începe să citească asiduu autorii francezi traduşi în limba română. În fiecare săptămână cumpără câte o carte de Dumas, Balzac, Stendhal, Hugo de la librăria din Rădăuţi. Pe nesimţite, lecturile sale croiesc un destin încă indescifrabil, care îl va îndrepta la maturitate spre a doua sa casă, Franţa.

În vacanţe merge adeseori cu tatăl său, un călător neobosit, să vadă piese de teatru la Bucureşti. Se îndrăgosteşte iremediabil de lumea scenei şi începe să scrie primele piese de teatru. Este fascinat de impactul emoţional instantaneu pe care forma literară a teatrului îl are asupra oamenilor. Şi de potenţialul disruptiv al acestor emoţii ce ar putea răsturna întregul sistem.

“Cred că puterii comuniste îi era mai multă frică de teatru şi de cinema decât de literatură şi de poezie, pentru că un roman nonconformist, omul îl citeşte în singurătatea sa acasă. Chiar dacă e critic şi demască puterea, cititorul nu se poate revolta între patru pereţi. În schimb, emoţia colectivă din sala de spectacol poate crea o revoltă periculoasă pentru putere.”

[Interviu pentru Adevărul, decembrie 2009]

Drumul în literatură

Liceanul Matei Vişniec publică primele sale versuri în revista şcolii, Lumina, şi apoi în Cutezătorii, recomandat de poetul Virgil Teodorescu. Debutează la nivel naţional în octombrie 1972, cu poeme publicate în revista Luceafărul.

La Bucureşti, unde venise să studieze istoria şi filosofia, i se deschid porţile către toate bibliotecile, toate formele de literatură şi majoritatea autorilor din perioadele clasică şi modernă. Devine membru fondator al “Cenaclului de luni”, condus de Nicolae Manolescu. Cenaclul, nucleu pentru câţiva ani al unei întregi generaţii literare, optzeciştii, favorizează discuţii, emulaţii, debutul şi/sau consacrarea unora dintre cele mai importante figuri ale literaturii române contemporane.

Debutul în volum se petrece în 1980, cu volumul de poezii La noapte va ninge (Ed. Albatros). Îi urmează  cărţile de poeme Oraşul cu un singur locuitor (Ed. Albatros, 1982) şi Înţeleptul la ora de ceai (Ed. Cartea Românească, 1984). Publică frecvent grupaje de poezii şi în revistele naţionale: România Literară, Amfiteatru, Cronica, Viaţa românească, Vatra, Echinox, etc. Poetul primeşte primele trofee literare, dintre care cel mai important, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, i se acordă în 1985 pentru Înţeleptul la ora de ceai, declarată Cea mai bună carte de poezie a anului 1984.

Exilul

După absolvirea facultăţii, Matei Vişniec este repartizat ca profesor de istorie şi geografie într-o comună din Călăraşi. Îşi intensifică activitatea literară deşi, de-a lungul anilor ’80, cenzura devenise sufocantă pentru tânărul scriitor. Dacă reuşise să publice trei volume de poezii, piesele sale de teatru erau constant respinse de autorităţi. În 1987, piesa “Caii la fereastră” este programată să se joace la teatrul Nottara, dar cenzura anulează premiera, cu doar o zi înainte de reprezentaţie.

“Scrisesem înainte de 1987 poate 2.000 de pagini de teatru. Le puneau în sertar sau circulau puţin în mediul literar. Stăteam câteodată la Uniunea Scriitorilor cu colegii mei de generaţie şi ne spuneam: „Ce geniali suntem noi, scriem lucruri fantastice şi uite că nu vine absolut nimeni să ne descopere”. Aveam două soluţii: ori continui să scriu şi aştept să vină traducători din lumea-ntreagă sau plec eu, să învăţ să scriu într-o limbă de circulaţie internaţională şi să-mi transpun tot teatrul într-o altă limbă, ca să circule. Am avut şansa să ajung în Franţa.”

[Interviu pentru Adevărul, decembrie 2009]

Primeşte invitaţia unei fundaţii româneşti din Franţa pentru o călătorie de studiu cultural. I se autorizează plecarea in extremis de către regimul comunist. Ceauşescu era preocupat de clauza naţiunii celei mai favorizate, care ne permitea să continuăm exporturile în Vest și făcea uneori concesii scriitorilor şi artiştilor invitaţi peste hotare.

Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca îl sprijină să obţină azil politic în Franţa, în 1987. În primele luni se întâlneşte cu scriitorii români din exil, învaţă intensiv limba franceză şi începe să-şi traducă piesele în această limbă. În vara lui 1988 se mută la Londra, unde lucrează ca jurnalist la secţia română a radio BBC, până în octombrie 1989, când revine în Franţa, unde primise o bursă pentru doctorat. Se dedică teatrului şi muncii de jurnalist la secţia română a Radio France Internationale. Jurnalismul îi va oferi mereu surse de inspiraţie pentru operele literare şi îl va ţine permanent conectat cu realităţile din patria mamă.

Consacrarea

Spre deosebire de Ionesco sau Cioran, care au încetat să scrie în limba română după ce au plecat în exil, Vişniec continuă să scrie versuri şi proză în română, în vreme ce piesele de teatru le scrie în franceză, apoi le traduce (şi rescrie) în limba română. Beneficiile unei limbi de largă circulaţie se văd curând. Din 1992, piesele sale strâng numeroase reprezentaţii în Franţa şi în alte 30 de ţări, fiind traduse în 25 de limbi.

“Sunt în continuare visceral legat de limba română şi când replasez piesele în română, ies la iveală nişte bucurii stilistice, nişte efecte poetice pe care uneori încerc să le redau şi în limba franceză. De la franceză în română, uneori textul evoluează, îl trec din nou în franceză, nu foarte des, dar este o „navetă” benefică pentru text.”

[Interviu pentru Adevărul, decembrie 2009]

Fără a rămâne cantonat în identitatea care i-a adus faima internaţională, Matei Vişniec revine adesea în România şi întreţine o relaţie caldă cu lumea culturală autohtonă. Este o prezenţă nelipsită la emisiuni radio şi TV, conferinţe, festivaluri de teatru şi literatură de la noi, iar Teatrul Municipal din Suceava îi poartă numele.

În Franţa, poemele, piesele de teatru şi romanele sale s-au publicat în peste treizeci de titluri distincte. A primit numeroase premii şi distincţii literare şi teatrale, atât în România, cât şi spaţiul francofon, precum şi decoraţia Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer (România, 2016),  titlul de Cavaler al Artelor şi Literelor (Franţa, 2018) şi pe cel de Cavaler al Ordinului Naţional Pentru Merit (Franţa, 2020).

La împlinirea a 73 de ani de existență a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale” București, cel mai jucat dramaturg român contemporan, a primit și titlul Doctor Honoris Causa al UNATC.

PROMOȚIILE ZILEI
	Happy days -80%
	Winter Sales -90% reducere
	-15% EXTRA
	Lichidare -90%
	Nobel literar -20% la toate cărțile lui Krasznahorkai
	-20% EXTRA
	-50% Young art

Opera lui Matei Vişniec

POEZIA

Sunt singur sub talpa monstrului acum
mă pot gândi liniștit la o mulțime de
lucruri, pot respira în tăcere

pot înjura pot minți mă pot închipui
un munte firav ori un fluture și
încet mă pot întoarce în mine însumi

mă pot privi în oglinda fugară
mă pot înduioșa pe mine însumi de spusele mele
mă pot răzgândi pot muri

pot striga de acum nimic
puteți face sunt singur și în patul meu
o femeie naște un zeu

sunt singur sub talpa monstrului pot
pluti peste câmpia udă cu gâtul taiat 
sunt singur și mă tem că voi începe să cânt

Talpa, Matei Vișniec

TEATRUL

Peste treizeci de cărţi conţinând dramaturgia lui Matei Vişniec au fost publicate în diverse ediţii în România în ultimele trei decenii, iar cea mai recentă a apărut chiar anul trecut, în cinci volume:

---

---

---

---

Piesele lui Matei Visniec sunt traduse in peste 25 de limbi, unele fiind jucate în teatre importante din multe țări din Europa precum Teatrul Rond Point des Champs Elysees din Paris, Teatrul Stary din Cracovia și Teatrul Piccolo din Milano.

Opera lui Matei Visniec a fost reprezentată la Londra în spectacolul „The Body of a Woman as a Battlefield in the Bosnian War”, pus în scenă la Young Vic Theatre, în noiembrie 2000. Piesa a primit cronici elogioase în ziarele și revistele britanice, inclusiv în The Guardian. „The Story of the Panda Bears told by a Saxophonist who has a Girlfriend in Frankfurt” a fost prezentată la Festivalul de la Edinburgh (august 2005). Producția este realizată de Rouge28 Theatre, Londra.

În Statele Unite, piesele sale au ajuns pe scene din New York, Chicago, New Jersey și Hollywood.

Piesa “How to explain the history of comunism to mental pacients” a fost produsă pentru prima dată în martie 2000 la The Open Fist Theatre Company, Hollywood, în regia lui Florinel Fătulescu. Aceeași piesă a fost produsă în octombrie 2004 de Wing & Groove Theatre Company, în regia lui Bryan White, și prezentată la Chopin Theatre din Chicago în cadrul Playing French Festival. “The Chekhov Machine” a fost produsă în februarie 2005 la The Open Fist Theatre Company, în regia lui Florinel Fatulescu.

“Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat” a avut o lectură publică la Actor’s Studio din New York, în martie 2005, în regia lui Cosmin Chivu.

Old Clown wanted a fost produs de The New Jersey Repertory Company, în iulie 2004, în regia lui Gregory Fortner.

“The Body of a Woman as a Battlefield in the Bosnia War” a avut o lectură publică la Steppenwolf Theatre din Chicago, în octombrie 2005, în cadrul Festivalului „Playing French”.

PROZA

Alte volume de proză ale lui Matei Vişniec:

• Cafeneaua Pas-Parol, Cartea Românească, 1996
• Sindromul de panică în Oraşul luminilor, Polirom, 2009
• Domnul K eliberat, Cartea Românească, 2010
• Dezordinea preventivă, Cartea Românească, 2011
• Negustorul de începuturi de roman, Polirom, 2014
• Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă, Polirom, 2016

Cărţi pentru copii

Atracţia mai veche a dramaturgului pentru poveşti potrivite atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, s-a manifestat recent şi în câteva cărţi pentru copii, minunat ilustrate chiar de soţia scriitorului, artista plastică şi scenografa Andra Bădulescu:

Capra, Iedul cel mic şi Cumătra Lupoaică, Arthur, 2021

Povestea regelui supărat pe clovn, Arthur, 2022

Cu vaporul printre stele, Arthur,2023

Poezii de transformat vizele în oglinzi, Arthur, 2024

Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, Arthur, 2024

Opera lui Matei Vişniec mai cuprinde teatru pentru copii, volume de publicistică şi texte în volume colective – ce denotă o capacitate de muncă şi un rezervor de inspiraţie inepuizabile. Citindu-i cărţile şi urmărindu-i reprezentaţiile în sălile de teatru, sperăm să ne împărtăşim încă mulţi ani de-acum din sensibilitatea şi talentul unuia dintre cei mai valoroşi autori ai vremurilor noastre.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Top 20 cele mai bune cărţi de limbă spaniolă ale secolului 21

Articolele ANIVERSARE Răsfoiala

Recenzie Silex, de George Cornilă. Scânteia care aprinde totul.