Nonficţiune, istorie, decembrie ‘89

Ruperea blestemului. Revoluţia Română din 1989 a procurorului Cătălin Ranco Piţu este, probabil, cea mai importantă carte de nonficţiune publicată în România în ultimii 35 de ani. Este, până la acest moment, singura formă de dreptate pe care urmaşii celor ucişi şi răniţii Revoluţiei o primesc, sublimată sub forma unei cărţi – eveniment, în absenţa unui act de justiţie dus până la capăt.

Pentru cine a fost interesat de subiectul Revoluţiei din 1989, cartea aduce informaţii, mărturii şi date – necunoscute sau răstălmăcite până acum în spaţiul public. Pentru cine nu e familiarizat cu tema, lectura va fi un adevărat şoc. E o opinie subiectivă, dar cred că ce se întâmplă zilele acestea în România, când (începem să) aflăm despre indivizi şi grupuri care au trădat ţara în cel mai josnic mod cu putinţă, îşi găseşte corelaţii năucitoare cu adevărurile documentate în cartea lui Cătălin Ranco Piţu.

Încep să se aşeze piesele unui puzzle pe care doar îl bănuiam, noi, toţi cei care ne stoarcem creierii să înţelegem ce se întâmplă cu ţara noastră şi încotro ne îndreptăm. Ruperea blestemului clarifică detalii critice dintr-o imagine de ansamblu de care avem nevoie ca de aer dacă vrem să trăim într-o societate întemeiată pe adevăr, dreptate, dacă vrem normalitate.

Mai bine bestseller decât rechizitoriu închis în sertar

Abia auzisem despre cartea generalului Ranco Piţu, prin octombrie anul trecut, că prima ediţie s-a şi epuizat. Am aşteptat până acum vreo lună să fac rost de volum, este bestseller absolut la Litera şi se vinde în continuare pe bandă rulantă (volumul este la precomandă cu reducere 25% aici). Am citit şi am şi studiat despre Revoluţia din 1989, aşa că eram teribil de curios să aflu perspectiva “din interior”, a unui procuror care a lucrat efectiv dosarul (de 3.000 de volume!) şi a semnat rechizitoriul înaintat instanţei.

Cătălin Ranco Piţu este general, fost procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul la care a lucrat are o istorie încâlcită de peste trei decenii, cu trimiteri în judecată, reluări ale urmăririi penale, clasări, retrimiteri în judecată, declinări de competenţe, probe respinse, tergiversări. În forma sa finală, dosarul a fost coordonat de Ranco Piţu în perioada 2016 – 2022,  – cu probe şi documente desecretizate abia după 2016 – dar instanţa supremă l-a retrimis, din nou, la Parchet. În cuvintele jurnaliştilor de la Europa Liberă, cronologia dosarului Revoluţiei este “cronologia unei ruşini judiciare”.

O ruşine, pentru că dreptatea nu s-a înfăptuit în justiţie, iar autorităţile pasează răspunderea. Exemplu: la ultima declinare de competenţă din 2024, Curtea Supremă invocă faptul că Iliescu nu era preşedintele României în perioada 22-30 decembrie 1989 şi, deci, nu poate fi judecat în această calitate. (Serios?!)

 Autorul expune în carte propriile argumente pentru care, nici până azi, nu există o soluţie în instanţă pentru acuzaţiile de crime împotriva umanităţii aduse inculpaţilor (doar trei dintre ei – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi generalul de aviaţie Iosif Rus – mai sunt în viaţă pentru a răspunde în justiţie). Cartea aceasta, laolaltă cu volumele unor istorici şi cercetători –  e tot ce avem, momentan, ca reper în recuperarea adevărului.

Cine a tras în noi? Şi multe alte întrebări

Ruperea blestemului prezintă fapte documentate la dosar, zi cu zi şi oraş cu oraş – în ţară, apoi oră cu oră şi zonă cu zonă – în Capitală, acoperind perioada 16 – 22 decembrie 1989 pentru a argumenta cine a luat decizii, cine a manipulat, cum s-au produs evenimentele tragice şi cum Revoluţia de la Timişoara a fost sufocată de o lovitură de stat în toată regula, organizată de un grup de agenţi GRU.

Da, aţi citit bine: GRU. Adică, Glavnoe Razvedîvatelnoe Upravlenie.  Adică, Direcţia Principală de Informaţii a Statului Major al Armatei Sovietice. Mai pe româneşte, spionajul militar rusesc.

Citind cartea lui Cătălin Ranco Piţu veţi primi răspunsuri articulate la o mulţime de întrebări, exemplific doar câteva:

• De când se pregătea debarcarea lui Ceauşescu şi cine a fost implicat direct în complot?
• Cine a tras, de fapt, în manifestanţi, la Timişoara şi în alte oraşe din ţară, în perioada 16 – 22 decembrie; şi cine a făcut-o după 22 decembrie;
• Cine sunt “securiştii” ?– cu fapte, documente şi declaraţii ale zeci de martori direct implicaţi;
• De unde au venit zgomotele stranii ce au indus panica în mulţime la mitingul eşuat al lui Ceauşescu din 21 decembrie;
• Cum de au preluat, Iliescu şi grupul său de fideli, întreaga putere în ţară, în numai câteva ore, pe 22 decembrie?
• De ce au murit peste 800 de oameni în perioada 22 – 30 decembrie, de aproape şapte ori mai multe victime decât în zilele în care comanda politică şi militară mai era, încă, la Ceauşescu?
• De ce avem numai trei persoane acuzate în dosarul – mamut care se tot plimbă de la parchetul militar la instanţa de judecată?
• De ce nu au fost pedepsiţi cei vinovaţi, nici după 35 de ani de la evenimente?

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

“Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs”

Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs, o expresie pe care o citez din Ruperea blestemului ilustrează haosul, confuzia, şi absurdul tragic care au făcut posibilă clădirea, în decembrie 1989, a României în care trăim azi, pe o temelie şubredă de minciuni şi manipulări. Din cauza acestei temelii nesigure suntem încă o ţară ce înaintează parcă cu frâna trasă, nehotărâtă, imatură, periodic şovăielnică între Est şi Vest, între trecut şi viitor.

La final, trei pastile de istorie, ca să facem corelaţiile de care vorbeam la început (corelaţii care îmi aparţin, deci autorul cărţii nu are nicio vină dacă eu greşesc):

• 1. Pe 23 august 1944, Partidul Comunist Român avea – depinde de sursele istorice – de la câteva sute la circa o mie de membri. Câţiva dintre ei, cu dosurile proletare aşezate comod pe tancurile sovietice, au “eliberat” Bucureştiul şi au luat, în mai puţin de trei ani, toată puterea pentru decenii. Erau însoţiţi, cu siguranţă, de “îndrumători” de la… GRU.
• 2. Pe 22 decembrie 1989, un TAB (nu chiar un tanc, dar înţelegeţi ironia), îl aducea pe tov. Ion Iliescu la televiziune. Brusc aveam un nou lider, un om de bine apărut de nicăieri, gata să ne conducă spre fericire şi bunăstare. Iliescu le reproşa în zilele acelea (i-a scăpat porumbelul) Ceauşeştilor că “nu au avut nimic de-a face cu socialismul ştiinţific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului!”. [Pentru cine nu-şi explică de unde naiba a apărut Iliescu şi toată lumea s-a făcut preş în faţa lui, cum toată conducerea politico-militară i-a fost pusă pe tavă în aceeaşi zi de 22 decembrie, cu exactitate între orele 12.06 şi 16.00, cartea lui Cătălin Ranco Piţu documentează cazul unui complot pornit în 1984 şi desăvârşit în decembrie ’89 de un grup de militari şi civili recrutaţi şi ghidaţi de…GRU. În fruntele grupului instrumentat de Moscova, “cu voia dumneavoastră”, s-a aflat (şi a condus apoi ţara zece ani) Ion Iliescu.]
• 3. Pe 24 noiembrie 2024, am aflat, cu o surprindere care “ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns”, că avem un alt potenţial preşedinte, maaare om de stat despre care (iarăşi!) nimeni nu ştia nimic. El n-a venit cu tancul şi nici cu TAB-ul. A venit cu calul (alb), cu tiktok-ul şi cu hrana, apa & energia. A durat un pic, până ieri, să aflăm că un grup de inşi au fost arestaţi pentru trădare, că urmăreau să schimbe ordinea constituţională, că luau “îndrumare” şi colaborau cu…aţi ghicit, GRU! (Şi rămâne de văzut ce vom mai afla în zilele care urmează. Şi ce alte legături au aceste grupuri şi grupuleţe care vor să ne întoarcă, iar, în umbra Marelui Urs.).

În lumina acestor noutăţi, cartea lui Cătălin Ranco Piţu capătă, retroactiv, şi mai multă greutate, prin modul limpede în care explică derularea evenimentelor din decembrie 1989 şi le pune în contextul mai larg al funcţionării mecanismelor de putere din interiorul şi din jurul ţării noastre. Citiţi şi judecaţi, căci judecata cititorului e singura instanţă capabilă să se pronunţe, deocamdată.

P.S. Răspund anticipat unei nelămuriri care sigur vă roade până deschideţi cartea: de ce nu a răspuns Iliescu în justiţie?Pe scurt – alături de cititorii acestei cărţi –  pe Iliescu îl vor (mai) judeca doar manualele de istorie, după ce va deceda. Motivul simplu pentru care nu a făcut şi nu va face puşcărie în viaţa aceasta: este fondatorul celui mai puternic partid dintr-una din cele mai puternice două familii politice din U.E. Şi e de neconceput (politic, diplomatic, cum vreţi) ca liderul unei ţări din U.E. să fie trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii.

De aceea sunt, şi vor rămâne, importante cărţi precum aceasta. Uneori, doar prin mărturiile dintre copertele lor, adevărul reuşeşte să triumfe.

	Vezi prețul
	Vezi prețul
	Vezi prețul

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE Prinţesele roşii, de Lavinia Betea. Secretele unor vieţi trăite la vârful puterii.

TOP Cele mai bine vândute cărţi de nonficţiune România 2024

RECENZIE Sfârșitul competenței, Tom Nichols. Despre experți și nemărginita lor știință care exclude viețile omenești.