Răsfoiala prezintă, în premieră, un fragment din volumul Androginul. Despre suflet și cetate, de Cătălin Partenie, una dintre cele mai noi apariții ale editurii Trei. Repovestirea Republicii lui Platon, după cum mărturisește autorul, este între cărțile care lansează luna aceasta noua colecție FilosoFII.
Pandemia ne făcuse prizonieri în propria casă și noi ne uitam neîncetat la tot ce apărea și dispărea pe ecranul telefoanelor. Nu ai cum să nu te gândești la povestea peșterii din Republica lui Platon. Am început atunci să recitesc Republica. După ce am terminat, mi-am dorit să mă întâlnesc cu cineva care nu a citit-o și să i-o povestesc. Dar erau încă restricții. Nu-mi rămâne, mi-am zis, decât să o povestesc în scris.
Cătălin Partenie
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Fragment Androginul, Cătălin Partenie
Ce este dreptatea?1
Acasă la Polemarchos, Socrate se așază lângă tatăl acestuia, Cephalos — un om în vârstă care a făcut avere.
— Nu cobori prea des pe la noi, Socrate, îi spune Cephalos. Dacă aș fi în putere, aș urca eu la tine. Dar, cum nu mai pot, vino tu la noi, așa cum ai veni la prieteni apropiați, și simte-te ca acasă printre noi.
Socrate îi spune că se bucură să vorbească cu oameni în vârstă, căci ei au înaintat mult pe drumul (hodos) pe care cu toții pășim, și să afle de la ei cum este acest drum — greu sau ușor. Aceste două teme, drumul și casa, apar chiar de la început: viața e un drum, Socrate și Glaucon coboară în Pireu, vor să se întoarcă acasă, dar ajung în casa unui metec.
Socrate și Cephalos vorbesc despre bătrânețe, despre bogăție, și apoi Socrate îl întreabă care ar fi binele pe care ți l-ar putea oferi o mare avere. Cephalos îi spune că omul bătrân începe să se gândească la lumea lui Hades. Poate că ce se zice despre ea e adevărat — „cum că cel care a făptuit nedreptăți aici trebuie să dea acolo socoteală“ (330d). Dacă așa stau lucrurile, atunci pe cel „blajin și măsurat“ averea îl ajută să nu plece în lumea de dincolo „înșelând sau mințind“, ci spunând adevărul și dând înapoi ce a primit (331b).
— Dar dreptatea, îl întreabă Socrate, oare ea ce ar fi? Dacă cineva ți-ar da niște arme și apoi ar înnebuni și ți le-ar cere înapoi, ai fi drept dacă i le-ai înapoia? Sau dacă i-ai spune tot adevărul unui astfel de om?
— Nu, răspunde Cephalos.
— Atunci, dreptatea e altceva, spune Socrate. Nu e nici a da înapoi ce ai primit, nici a spune tot adevărul.
Polemarchos invocă o vorbă a poetului Simonides și propune, și el, o definiție a dreptății: „drept e să dai fiecăruia ceea ce îi datorezi“ (331e). Socrate obiectează și atunci Polemarchos spune că drept este „să faci bine prietenului, care e bun, dar să aduci vătămare dușmanului, care e rău“ (335a). Socrate obiectează din nou.
Printre cei invitați este și un retor și sofist din Calcedon, Thrasymachos. A fi drept, spune el, nu e altceva „decât folosul celui mai tare“ (338c). Socrate obiectează, Thrasymachos îi răspunde, discuția se complică și în cele din urmă Thrasymachos cedează.
Glaucon și Adeimantos susțin apoi cu și mai multă tărie poziția lui Thrasymachos. Glaucon, de pildă, spune că, potrivit naturii noastre, suntem cu toții mânați de dorința (pleonexia) de a avea mai mult decât avem nevoie și mai mult decât au ceilalți (359c). Acest mai mult, pentru care există în noi un nesaț, este ceea ce natura noastră urmărește ca fiind binele și „doar forța legii o conduce spre prețuirea egalității“ (359c). Dar Glaucon și Adeimantos vor doar să-l provoace pe Socrate, pentru a-l face să le împărtășească ce crede el că sunt dreptatea și nedreptatea.
2
Odată ajunși acasă la Polemarchos, Socrate îi ia parcă pe toți cu el într-o călătorie a cărei destinație este înțelegerea dreptății, iar la început cu toții rătăcesc, fără a întrezări măcar tărâmul unde vor să ajungă. După care Socrate trece, pentru a spune așa, la cârmă.
Ai nevoie de o vedere bună, spune el, pentru a vedea ce este dreptatea. Să ne imaginăm că undeva sunt scrise niște litere, dar ele sunt mici și vederea noastră nu e chiar așa de bună. Dacă aceleași litere ar fi scrise și în altă parte, dar mai mari, pentru noi ar fi mai bine să privim mai întâi la cele mari și apoi la cele mai mici. Există dreptate și în om, și în cetate. Dar, cum o cetate este mai mare decât un om, să începem prin a vedea ce este dreptatea în cetate și mai apoi ce este ea în suflet.
Pentru Socrate, și apoi pentru Platon, ce este un lucru sau altul era întrebarea fundamentală a filosofiei și ea, această întrebare, voia să ne scoată din opiniile noastre — adică din ce credem noi — și să ne facă să vedem lumea așa cum este ea. Mai devreme, Socrate ia spus lui Thrasymachos că vorbele lui nu l-au convins, că nedreptatea este de preferat dreptății, dar Thrasymachos nu știe cum să-l convingă și atunci îi spune: vrei „cumva să mă strecor cu vorbele în sufletul tău?“ (345b).
Acum, când Socrate face această analogie între dreptate și litere, el strecoară în mințile noastre ideea că dreptatea este ceva la care ne putem uita, așa cum ne putem uita la literele unui cuvânt. Altfel spus, deși dreptatea există în sufletele și în cetățile noastre, ea este ceva în sine.
3
Dar de ce Republica nu începe direct cu ce are de spus Socrate? Polemarchos, Cephalos, Thrasymachos — abia dacă le poți ține minte numele. Și de ce toate aceste detalii? Socrate coboară în Pireu cu unul din frații lui Platon, se roagă zeiței Bendis, ajunge în casa unui prieten, acolo începe să vorbească cu tatăl gazdei. Ce relevanță au aceste detalii? Republica este un dialog filosofic despre dreptate, nu o piesă de teatru.
Pentru Platon, filosofia pleacă de la ceea ce observăm privind în jurul nostru. Metaforic vorbind, mintea trebuie mai întâi să coboare în lume și apoi să urce către acea realitate care nu se vede, dar care face ca lumea vizibilă să fie ceea ce este. Astăzi mai ales, grăbiți cum suntem, detaliile ne obosesc și am dori să înțelegem imediat care este conceptul (cum spunem adesea). Doar că înțelegerea presupune un drum, care nu este îndeobște nici scurt, nici lin.
În Republica, Platon ne pune parcă la încercare, dându-ne toate aceste detalii despre cum a ajuns Socrate să poarte un dialog despre dreptate.
Gen: Eseuri
Autor: Cătălin Partenie
Editura: Trei
Colecția: FilosoFII AGORA
An apariție: 2025
Editie: Cartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 144
Reducere 15% în perioada lansării
Despre autor
Cătălin Partenie predă filosofie la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. A studiat filosofia la universități din București, Oxford, Heidelberg și Glasgow. Colaborator Stanford Encyclopedia of Philosophy și The Bloomsbury Handbook of Plato, a editat mai multe volume, printre care: Plato. Selected Myths (Oxford World’s Classics) și Plato’s Myths (Cambridge University Press). Primul roman, Vizuina de Aur, scris în limba engleză, a fost recompensat cu două premii și tradus în română, spaniolă, portugheza braziliană și germană.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TOP Cele mai bine vândute cărţi de nonficţiune România 2024
FRAGMENT „Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor”, de Cristina Campos
rasfoiala.com 