Răsfoiala prezintă un fragment din romanul recent al apreciatei scriitoare georgiene Nino Haratischwili, cunoscută cititorilor din întreaga lume datorită romanului A opta viață (pentru Brilka. Lumina care lipsea, lansată luna trecută la salonul de carte Bookfest, este considerată de publicația franceză Le Figaro “o carte impunătoare despre revoltă, despre încercarea și ispita de a trăi.”
La sfârșitul tulburilor ani ‘80, între pereții plini de igrasie și balcoanele fermecate ale vechilor cartiere din Tbilisi, se întâlnesc patru fete: Dina cea libertină, Ira cea deșteaptă și nesociabilă, Nene cea visătoare, nepoata unui interlop influent și Keto cea sensibilă. Prietenia lor sfidează conveniențele: prima mare iubire, căreia îi este îngăduit să înflorească doar pe ascuns, violența de pe străzile orașului, narcoticele care inundă fisurile democrației încă crude. O trădare de neiertat și o moarte tragică le despart. Abia în 2019, datorită unui eveniment care o comemorează pe prietena lor dispărută, ajung să se reîntâlnească. Expoziția le înfățișează propria poveste, care este deopotrivă povestea Georgiei, obligându-le să ridice vălul ce acoperă trecutul. Iertarea devine posibilă.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
FRAGMENT Lumina care lipsea, Nino Haratischwili
Îmi vibrează telefonul, tresar, sunt o relicvă dintr‑un alt secol, nu contează de câte ori folosesc acest aparat, pentru mine nu va fi niciodată un obiect firesc. Scotocesc în poșetă după telefon și, când să resping apelul, văd că e fiul meu și ies grăbită afară. În casa scării, trag aer în piept și răspund.
— Pe unde umbli?
Glasul lui e voios, se pare că e bine, respir ușurată.
— Sunt la Bruxelles. La retrospectivă. Ți‑am povestit, mai știi?
— A, da, sigur, retrospectiva Dinei. Nu mai știam data, sorry. Și, cum e?
— Păi, cum să fie, puțin răvășitor, dar… dar expoziția în sine e copleșitoare.
— Ți‑ai revăzut multe cunoștințe?
Când s‑a mutat el la Berlin, m‑am gândit că are nevoie de distanță și că va trebui să‑l tot sun eu, dar nici pomeneală, să mă știe ca pe‑o constantă în viața lui și să comunice cu mine pare să fie la fel de important pentru el cum e și pentru mine. Și nu îndrăznesc să‑i spun că mă mir de norocul că‑i atât de dornic să‑și împartă viața cu mine. Mă umple de o mândrie aproape copilărească faptul că am reușit, contrar așteptării și în pofida tuturor deficiențelor și provocărilor din viața mea, să devin pentru el o fortăreață care nu‑i așa de ușor de cucerit și de unde se poate el avânta în lume.
— Ești la Berlin? Te‑ai gândit puțin la examenul de admitere?
— Nu, am venit acasă, de fapt voiam să‑ți prezint pe cineva.
— Ești la noi? De ce nu mi‑ai spus?
Imediat mă mustră conștiința.
— Trebuia să fie o surpriză. Dar nu‑i grav, mai rămânem câteva zile. Te întorci curând?
— Da, probabil iau avionul mâine după‑amiază la șase. Mașina a rămas la aeroport, aș putea ajunge acasă pe la opt. Pe cine voiai să‑mi prezinți?
— Pe Bea.
— Cine‑i Bea?
— O s‑o cunoști mâine. O să‑ți placă.
— Ție‑ți place?
— Da, îmi place mult.
— Și tu îi placi ei?
— Sper.
— Atunci o să‑mi placă și mie.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Târg de Crăciun -40% |
 | -15% TOP 10 Gaudeamus |
 | Târg de Crăciun |
 | Târgul cadourilor de Crăciun |
 | Târgul Cărtureștilor |
 | Târgul ofertelor de Crăciun |
 | -20% Cărți în ediții de colecție |
Zâmbesc. El râde reținut, în felul lui, un râs de la care pare să se abțină mereu, de parcă ar vrea să păstreze pentru sine o bucată din bucuria lui, să nu se dezvăluie niciodată în totalitate. În general, păstrează destul de multe pentru sine, de ce ar face altfel cu râsul? O fi destulă mâncare în frigider? Când am fost ultima dată la cumpărături? N‑o s‑o lase pe fată să flămânzească. În cel mai rău caz, va trebui să meargă ei la supermarket. Se descurcă. E destul de mare. Ar trebui să încetez. Dar încetezi vreodată cu adevărat?
Probabil stă acum în living, centrul casei noastre, am dărâmat pereții ca să creez acest spațiu generos, inima din organismul casei noastre. Probabil se scarpină la ceafă sau își roade degetul mare și, dacă aș sta acum în fața lui, i‑aș da peste mână, cum fac mereu când își roade unghiile. Avem aceste coduri secrete, un limbaj pe care numai noi îl vorbim, cu sprâncenele noastre, cu colțurile gurii, cu cutele de pe frunte, cu ghionturile delicate cu cotul. Îmi place că nu trebuie să îmbrac totul în cuvinte. Și‑mi place că el a luat de la mine această particularitate de a închide ochii când se concentrează și că înjură în georgiană când se enervează din cauza traficului. Îmi place georgiana lui poticnită, pe care tata mi‑o reproșează în fiecare vară, când călătorim la Tbilisi.
Căutarea lui n‑a început încă, va vrea să se întoarcă. O parte din el, o parte străină și pentru el, îl va chema. Primul indiciu este că a luat iar legătura cu tatăl lui și că i‑a scris sau telefonat. Mă derutează că nu mi‑a spus, poate se teme să nu mă rănească, repezindu‑se așa înainte. Dar nu mă rănește. Caută urmele trecutului, care pentru el sunt încă prea vagi, la fel ca viitorul, care deocamdată e doar o noțiune pentru el și e bine că e așa. El are parte de un prezent în care merită să trăiești. Și acum există și o Bea, care‑i place și să sperăm că și el îi place ei și care trebuie să‑mi placă și mie.
— Și cum e cu examenul de admitere? insist cu delicatețe, încercând să elimin orice presiune din vocea mea.
— Despre asta și voiam să stau de vorbă cu tine. Cred c‑o să mai aștept puțin. Nu vreau să mă pripesc, vreau să‑mi lămuresc întâi ce‑mi doresc și să am timp pentru muzică. Am destule angajamente. Pentru luna viitoare m‑a angajat un club destul de mișto din Berlin, o să fie patru seri, mă descurc eu și, nu, nu începe iar, n‑am nevoie de bani. Îți cer înainte să ajung sub vreun pod.
Clatin din cap și am sentimentul că mă vede.
— Nu, deda, nu‑ți face griji, nu ajung sub niciun pod. În afară de asta… în afară de asta, m‑am gândit…
— Da?
— Lasă‑mă să vorbesc. M‑am gândit să studiez o vreme la Tbilisi. Bea vrea să plece ca voluntară undeva în străinătate și mă gândeam că am putea să le combinăm. Am locui la bunicul și tu n‑ar mai trebui să‑ți faci griji pentru el.
— La Tbilisi?
Vine chiar mai repede decât mă așteptasem.
— Da, de ce nu?
Da, de ce nu? Tbilisi nu mai e orașul lumânărilor și al lămpilor cu petrol, nu mai e orașul înjunghierilor și al kalașnikovurilor, nu mai e orașul interdicției de circulație, al locuințelor reci și al vieților smulse fără sens. Acum e un oraș „hip“, toți vor acolo, fiindcă acolo sunt cluburi rău famate și o viață artistică vibrantă, un oraș în care Occidentul își poate astâmpăra setea de „autentic“. Așa că de ce nu? Dar sunt surprinsă sau e mai mult decât surpriză? Mi‑e frică? Ce‑ar putea păți acolo? Orașul l‑ar primi cu brațele deschise și poate că acolo ar scăpa și de accent, ar căuta ceva împreună cu Bea lui, care sper că‑l place suficient, și ar găsi altceva. Vreau să‑mi amân grija asta pentru mâine, când voi fi iar în avion și mă voi fi pus la adăpost din fața acestor fotografii care mă înconjoară.
— Putem vorbi mâine, când mă întorc.
— Ce‑i cu tine?
— Ce să fie?
— Vocea ta, nu‑ți place planul meu?
— Ba da, dar sunt puțin surprinsă… Erai așa de încântat de Berlin și de faptul că programul de studiu la Compoziție e excelent acolo, așa de deschis spre muzica electronică și experimentală…
— Compoziție se poate studia și la Tbilisi, mă întrerupe fiul meu, m‑am uitat pe pagina Conservatorului și…
— Bineînțeles că se poate studia și acolo. Sunt de toate și acolo, dar…
Mă sperii singură de reacția mea vehementă.
— Dar ce?
— Hai să stăm de vorbă în liniște când mă întorc, okay? Acum trebuie să intru. E o nebunie aici.
— Cum vrei. Nicio problemă.
Încheiem convorbirea. E jignit. Nu poate să sufere când nu ducem ceva până la capăt, asta‑i educația lui Rezo. Influența lui e de netăgăduit. O fi vorbit deja cu el? Gândul acesta e ca un ghimpe în inima mea. Întotdeauna am fost geloasă pe ei, pe fraternitatea lor. Nicio problemă. Cuvintele lui îmi mai răsună câteva clipe în minte. Nicio problemă. Ce frumos e să ai această siguranță, ce frumos e să fii învelit într‑o pătură de tinerețe și încredere de sine, îndrăgostit de o fată cu care‑ți faci planuri pe care nu le vor spulbera kalașnikovurile. E în siguranță. L‑am adus în siguranță. Mi‑am îndeplinit sarcina. La Berlin sau poate chiar la Tbilisi — dar mai am nevoie de puțin timp pentru gândul acesta. Și, da, toate orașele diferite și toate mutările nu i‑au dăunat, cel puțin, nu în esență, nu i‑au luat nimic, iar lipsa unui tată, după dispariția lui Rezo din viața lui, care plutește deasupra mea ca un reproș mut, este compensată de toate aceste posibilități care‑i dăruiesc libertatea pe care eu am smuls‑o destinului, pentru el. Trebuie să mă țin de asta ca de‑o balustradă. Inspir adânc, pun telefonul la loc în poșetă și revin — la vremurile de atunci.
Gen: Ficțiune
Autoare: Nino Haratischwili
Traducător: Laura Karsch
Editura: TREI
Colecția: Fiction Connection
An apariție: 2025
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 544
Despre autoare
Nino Haratischwili, născută în 1983 la Tbilisi, este un nume consacrat în literatura, dramaturgia și regia de teatru europeană. Primul său roman, Juja (2010), a fost distins cu premiul pentru debut Buddenbrooks Lübeck. Au urmat numeroase alte distincții, printre care Premiul pentru Literatură Anna Seghers, Premiul Bertolt Brecht și Premiul Comemorativ Schiller, iar romanul Die Katze und der General a fost inclus pe lista scurtă pentru Premiul German de Carte din 2019. A opta viață (pentru Brilka), o saga de familie tradusă în 25 de limbi este bestseller mondial, în curs de ecranizare. Drepturile pentru noul ei roman, Lumina care lipsea, au fost vândute în 15 țări, înainte de apariția cărții. Autoarea trăiește la Berlin.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST 2025 TOP bestselleruri la marile edituri
rasfoiala.com 