Partea întâi a interviului cu Tracy Chevaliei aici.

Tracy Chevalier a trăit ca o româncă autentică încă din primele zile petrecute la Iași. A plecat să viziteze Catedrala și, văzând oamenii care stăteau la coadă, s-a așezat în spatele lor, presupunând că așteaptă alături de ei pentru biletele de intrare. A sfârșit alături de celelalte sute de credincioși, la moaștele Sfintei Paraschiva, unde a reprodus ritualul observat la fiecare dintre cei veniți să se roage la racla Sfintei. Deși nu e credincioasă, s-a bucurat de experiență, de liniștea și pacea din catedrală – un sentiment pe care acasă nu-l poate trăi, căci acolo oamenii nu mai merg în biserici pentru reculegere, ci ca să se uite pe pereți.

Aflată în România pentru prima oară, scriitoarea anglo – americană Tracy Chevalier a acceptat cu inima deschisă invitația la FILIT Iași, pentru că editura Polirom este una dintre puținele care i-a tradus în limba română fiecare carte pe care a scris-o. Dintre toate, așa cum veți afla din mărturisirile scriitoarei, marele succes a fost și în România, la fel ca pretutindeni în lume, Fata cu cercel de perlă. Alături de mai recenta Sticlăreasa, al cărei prim tiraj a fost epuizat rapid de cititorii români. Despre toate acestea, despre dificultatea vieții femeilor, despre arta de a scrie și secretul “șmirghelului” pentru proză, citiți în continuare.

„De ce aș scrie despre mine?
Îmi trăiesc propria viață„

În Sticlăreasa parcurgeți istoria, trecând de la un secol la altul, jumătate de secol. Veneția însăși este un personaj al romanului. Dragostea pentru oraș a fost prima sau invers?

Dragostea pentru oraș a venit prima. Mi-am petrecut luna de miere acolo, în urmă cu treizeci și doi de ani și de atunci mergem acolo o dată la doi ani. Probabil că am petrecut mai mult timp acolo decât în orice alt oraș, în afară de Londra. Chiar mai mult decât la Paris, care este mult mai aproape. Dar totuși merg mai des la Veneția. Însă la început am cunoscut-o ca turistă. Să scrii despre ea este ceva foarte diferit. Total diferit, asemenea straturilor istoriei orașului – prin ce a trecut, de ce clădirile sunt așa cum sunt și cum a ajuns, de la un important centru comercial să fie doar o destinația turistică. Cum s-a produs acest declin?

De asemenea, petrecând atât de mult timp acolo, am ajuns să cunosc oamenii. După ce au realizat că nu eram doar unul dintre turiști și că, de fapt, făceam cercetări, scriam despre oraș, m-am apropiat de localnici, de diverși producători de sticlă din Murano. Mi-am făcut o prietenă foarte bună acolo. Am fost la nunta ei. M-am simțit acceptată. Apoi am început să descopăr poveștile orașului și mi-a plăcut foarte mult. Adică, îmi place asta la orice scriu. Învăț multe. Dar Veneția este specială pentru mine, mereu va fi așa.

Romanul traversează istoria de la ciumă până la pandemie. De ce ați ales aceste două evenimente ca ancore ale poveștii?

Am început să scriu la carte în 2018, pe când Covid nu exista. Nu aveam idee ce se va întâmpla. Iar când am început să cercetez istoria Veneției, am știut că vreau să acopăr cinci sute de ani. M-am gândit: ok, voi alege un moment important din istorie pentru fiecare secol. Și am ales ciuma din 1575, pentru că a provocat moartea unui sfert din populația orașului. A avut un impact enorm. Știam deci că voi scrie despre asta și că narațiunea va ajunge până în prezent, dar nu știam exact unde… În noiembrie 2019 a avut loc o mare inundație în Veneția, foarte distrugătoare, devastatoare. M-am gândit: O, se va termina cu asta. Apoi a venit pandemia. Și atunci mi-am zis: O, Doamne. O să scriu despre asta? Păi, dacă nu scriu despre asta, toată lumea va ști că pandemia ar trebui să apară la sfârșitul cărții, iar asta afectează modul în care o citești. Așa că trebuie să scriu. M-am gândit și că, de vreme ce scrisesem despre ciumă, acum exista o punte între trecut și prezent.

Partea despre ciumă a fost destul de dificil de scris și de documentat. Am făcut cercetări, m-am dus la British Library după prima carantină, când s-a redeschis. Dar trebuia să stai la doi metri distanță și să porți mască. Și iată-mă citind despre toate măsurile luate în Veneția în 1575 pentru a combate ciuma, cum ar fi carantina, închiderea magazinelor, închiderea străzilor, urmărirea contactelor – a persoanelor cu care ai intrat în contact. Exact ceea ce făceam și noi în prezent. Așadar, am învățat de la ei. Și m-am gândit că, dacă cineva se întreabă de ce istoria este importantă în timp ce citește această carte, va vedea legăturile foarte puternice. 

Sticlăreasa, la fel ca majoritatea cărților dvs., este o ficțiune istorică. Cum ați început să scrieți povești atât de bogate în istorie?  

Mi se pare amuzant că, în adolescență nu eram iubitoare de istorie. Dacă mi-ar fi spus cineva, pe vremea aceea, că voi deveni autoare de romane istorice, aș fi râs. De ce să fac asta? Dar când am împlinit treizeci de ani, am început să mă interesez mai mult de istoria familiei mele. Tatăl meu s-a născut în Elveția și a venit în Statele Unite cu familia lui, pe când era copil. Chevalierii din care se trage familia mea au trăit într-un oraș din Elveția vreme de secole. Dar se pare că proveneau din sudul Franței, din hughenoți. Și am început să mă interesez despre genealogia mea.

Apoi a urmat o reuniune de familie în Elveția care m-a marcat profund. Și am ajuns să scriu Albastru pur, primul meu roman, despre acea perioadă. Romanul conține o secțiune care se petrece în prezent, despre o femeie care caută istoria familiei sale, apoi face un salt în trecut, la istoria familiei hughenoților. Nu credeam că voi scrie un roman istoric. Dar secțiunile istorice erau mult mai interesante și mai distractive de scris.

După apariția romanului, oamenii mă tot întrebau dacă eu eram personajul din secțiunea contemporană, ceea ce mă irita foarte tare. Pentru că nu eram, deși înțeleg de ce m-ar întreba asta. Mă gândeam în sinea mea: Credeți că nu am imaginație? Adică, nu sunt capabilă să-mi imaginez pe altcineva? Eu nu scriu autoficțiune. Dar nimeni nu m-a întrebat vreodată dacă eu eram personajul principal din partea istorică.

Și erați?

Nu, deși în fiecare dintre personajele principale erau crâmpeie din mine. Deci, da, era o mică parte din mine în Isabelle. Vreau să mă îndepărtez de propria viață, atunci când scriu. Nu vreau să scriu despre mine. De ce aș vrea să fac asta? Îmi trăiesc propria viață. Nu am nevoie să o regurgitez (n.r. în ficțiune). 

Dar există autori cărora le place să scrie despre ei înșiși.

Ah, unii oamenii sunt atât de egocentrici. Oh, Doamne. Da, este mica mea nemulțumire. Mă irită cât de egocentrici sunt. Există oameni care nu pun niciodată întrebări celorlalți. Nu sunt interesați. Nu pricep ce e în neregulă cu ei – lumea este atât de interesantă! Așa că eu privesc în afară, nu către interior. Iar istoria a fost o modalitate de a mă îndepărta de mine însămi și de a face conexiuni între trecut și prezent.

Pentru că aminteați mai devreme de protagonistele romanelor dumneavoastră, v-aș întreba dacă alegeți femeile pentru că sunteți feministă sau ați devenit feministă datorită lor?

Oh, am fost întotdeauna feministă și râd când oamenii afirmă că este un cuvânt murdar. Când aveam douăzeci de ani, am avut un iubit care mi-a spus: Nu pricep de ce zici că ești feministă. Și m-am gândit: Deci, relația asta nu va dura. Întotdeauna am crezut că femeile încă nu au parte de egalitatea de șanse pe care ar trebui s-o aibă, chiar și doar în ceea ce privește salariile. Așa că, până când se va întâmpla asta, feminismul va exista. Scriu despre femei pentru că îmi plac femeile. Sunt mai interesante decât bărbații. Sunt femeie, îmi vine ușor.

În Sticlăreasa, dar și în celelalte romane, femeile se zbat și muncesc din greu ca să aibă o viață bună. Orsola Rossi luptă mult pentru visul ei…

Da, iar femeile din jurul ei o ajută în tăcere. Solidaritatea și prietenia feminină sunt atât de importante, foarte importante. Mult mai importante decât iubirea romantică. Când ești copilă, crești cu gândul că totul se reduce la relațiile romantice, dar de fapt nu este așa. Sunt foarte importante prieteniile.

Ați simțit în viața personală solidaritatea feminină? 

Da. Nu aș putea trăi fără prietenele mele. Sunt atât de puternice și mereu suntem alături una de alta.

Vă inspiră? Există și crâmpeie din ele în personajele pe care le creați?

Da, uneori. Mici crâmpeie, ascunse. Le dedic multe dintre cărțile mele. Dar cred că poveștile femeilor din trecut sunt mai interesante decât cele actuale, pentru că ele nu au avut putere, ci au fost nevoite să lupte pentru a o obține, iar lupta este cea care creează drama – mai mult decât lupta bărbaților.

Trecem de la literatura dumneavoastră la cea universală și la provocări. Ce credeți despre AI și impactul ei asupra traducerilor și literaturii? 

Sunt îngrijorată și cred că este foarte important ca nu doar scriitorii să ia atitudine, ci și cititorii și editorii. Scenariul este că inteligența artificială va deveni suficient de bună încât să poată scrie singură romane. Deja scrie cărți, dar nu foarte bune. În mare parte cărți de non-ficțiune, dar da, ele există. Nu este foarte bună, dar va deveni mai bună, pe măsură ce evoluează. Dar ceea ce contează cu adevărat este dacă cititorii sunt dispuși să accepte asta. Le pasă cititorilor dacă ceva este creat de om sau nu?

În Anglia au început să pună o ștampilă pe cărți, pe care scrie „scris de om”. Cred că, pentru o vreme, vom urma această direcție, pentru a le reaminti cititorilor că există o persoană vie care scrie și că AI nu poate scrie cu sufletul, așa cum o facem noi. Așadar, avem o ofertă unică de vânzare, și anume faptul că scriem din suflet. Trebuie să rămânem fermi pe această poziție și să nu folosim IA pentru a ne ajuta să scriem.

Nu mă deranjează ca IA să mă ajute cu cercetarea. I-am pus întrebări neconvenționale, ea caută și găsește anumite răspunsuri, pe care eu apoi le verific. Asta e în regulă, dar nu mă va ajuta să scriu. Nu aș pune niciodată cuvintele mele acolo și nu i-aș spune să le îmbunătățească, să scurteze sau să lungească textul. Oh, nu!

Cred că este foarte important ca editorii să realizeze că și ei au o responsabilitate în acest sens. Dacă vor să ne scoată din afaceri, pe noi, scriitorii, ceea ce ar putea face este să folosească IA pentru a scrie un roman pe care să-l publice. Poate că vor câștiga mai mulți bani din asta, deoarece nu e nevoie să plătească drepturi de autor sau altceva, iar asta e tentant. Dar trebuie să reziste acestei tentații, deoarece dacă vor inunda piața cu o mulțime de cărți scrise de IA, atunci noi vom muri. La fel cititorii.

Scriitorii trebuie să se angajeze să scrie folosindu-și propriul creier pentru a scrie romane și altfel de cărți, iar editorii și cititorii trebuie să se angajeze să rămână alături de noi. Suntem cu toții în aceeași barcă.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Care sunt primele impresii despre Iași? V-ați întâlnit deja cu cititori?

Deocamdată nu, o să mă întâlnesc cu ei în câteva zile – abia aștept. Nu am mai fost niciodată în România. De aceea am acceptat, pentru că editorul meu român a publicat toate cărțile mele, ceea ce este uimitor, și m-am gândit că ar fi minunat să vin. 

Despre Iași… Ieri mă plimbam pe stradă și am mers la Catedrală, iar în fața ei era coadă. Așa că m-am așezat și eu, gândindu-mă că este coada pentru bilete sau ceva de genul acesta. Apoi am văzut că mulți oameni scriau ceva pe mici bucățele de hârtie și m-am întrebat oare ce fac. Apoi am realizat că coada nu e pentru intrarea în biserică, dar m-am gândit că, dacă tot așteptasem un sfert de oră, rămân. Apoi am auzit pe cineva vorbind engleză în spatele meu, m-am întors și i-am întrebat: Puteți să-mi spuneți pentru ce este coada? Eu nu știu la ce aștept aici. El a râs – era american și avea o soție româncă. A spus: „Stăm la coadă pentru Sfânta Paraschiva”.

Nu știam cine este. Iar el mi-a spus: „Săptămâna trecută s-a sărbătorit ziua ei și au venit trei sute de mii de oameni aici”. Mi-a arătat poze și unde sunt moaștele. Te duci acolo, iei un pic de vată, atingi racla, apoi vata pui în buzunar și îți va aduce sănătate. Și am făcut așa cum mi-a spus. Am păstrat bucățica de vată, e la hotel. A fost grozav, asta înseamnă să experimentezi. Știi, cineva mi-ar fi putut descrie acest ritual sau aș fi putut citi despre el, dar nu e la fel ca atunci când atingi racla cu mâna ta. Nici măcar nu sunt credincioasă, dar m-am simțit atât de bine să fac asta împreună cu alți oameni. Erau niște bătrânele cu basmale, le frecau de geamul de sticlă, iar apoi și le puneau pe chip, pe cap. Și m-am gândit: Uau. Este atât de interesant, de visceral!

Ați simțit chiar inima Iașului. Aici oamenii sunt deosebit de credincioși, în comparație cu restul României.

Da… Apoi, lângă Catedrală se află vechea catedrală, cea mică – atât de frumoasă. Am intrat înăuntru, iar oamenii se rugau, spre deosebire de ce se petrece acum în Anglia. Când intri într-o catedrală, lumea se uită pe pereți. M-am așezat și, chiar dacă nu m-am rugat, am stat acolo, am închis ochii și m-am gândit la ale mele. Da, chiar părea să fie inima Iașului. A fost minunat.

Ce cărți aveți pe noptieră? 

Tocmai am început să citesc un roman din 1930, Crooked Cross, scris de Sally Carson, care se petrece în Germania și este despre ascensiunea fascismului. A fost reeditat în Anglia și a devenit foarte popular din cauza a tot ce se întâmplă în prezent în Statele Unite și în alte țări – ascensiunea autoritarismului.

Dar, pentru a mai ușura atmosfera, recitesc Emma, de Jane Austen. Oh, ce carte minunată. Se împlinesc 150 de ani de la nașterea sa, iar Jane Austen este foarte prezentă acum la știri, în muzee și alte locuri, așa că m-am gândit că este momentul potrivit să recitesc cartea.

Despre Tracy Chevalier 

Tracy Chevalier s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington. A părăsit SUA în 1984, stabilindu-se în Anglia. După ce a lucrat câţiva ani ca redactor, a obţinut un masterat în literatură la University of East Anglia.

A debutat în 1997 cu romanul Albastru pur. Doi ani mai târziu a apărut Fata cu cercel de perlă, considerat „fenomen editorial”, atingând în scurt timp cifra record de un milion de exemplare vândute. În anul 2000, lanţul de librării Barnes & Noble i-a acordat premiul pentru una dintre cele mai bine vândute cărţi în SUA. În 2001 a publicat un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei eduardiene, aflat luni de zile pe lista de bestsellere din Anglia şi SUA. Au urmat, printre altele, Ultima fugară (2013) şi La marginea livezii (2016).

Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorică îi fascinează pe cititorii de toate gusturile, de la rafinaţi până la adolescenţi. La Editura Polirom au apărut, unele dintre cărți în multiple ediţii, Albastru pur, Fata cu cercel de perlă, Îngeri căzători, Doamna şi licornul, Simetria de temut, Făpturi uluitoare, Ultima fugară, La marginea livezii, Un singur fir și Sticlăreasa.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Dă-i înainte cu Răsfoiala

FILIT 2025 Junot Diaz, Tracy Chevalier, Michel Bussi și Cristian Mungiu printre invitații din acest an

EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2024 în Occident

CRONICĂ Jaful secolului, de Teodora Mihai. Despre românii rămași la granița dintre bine și mai rău.