Goodreads Choice Awards 2025, respectiv Premiile Goodreads au fost votate de o țară de cititori de mărimea Austriei. Șapte milioane şi jumătate de iubitori de carte din toată lumea au votat cele mai iubite titluri care dau topurile Goodreads în 2025. Autorii bărbaţi sunt (iarăşi) în minoritate, scriitoarele fiind câştigătoare la nu mai puţin de unsprezece dintre cele cincisprezece categorii. La categoria roman de debut avem pe locul întâi un autor/o autoare nonbinar(ă).
Premianţii sau mai bine zis premiantele Goodreads Choice Awards 2025 au câştigat fără mari emoţii şi s-au impus majoritar cărţi semnate de nume în vogă în ultimii ani. Anul acesta s-au acordat premii pentru categoriile: ficţiune, ficţiune istorică, thriller & mister, romance, romantasy, fantasy, SF, horror, roman de debut, carte audio, fantasy/ SF young adult, ficţiune young adult, nonficţiune general, memorii, istorie şi biografii.
Anul acesta avem editori și mai atenți ca în 2024 şi cu o intuiţie bună. Nu mai puţin de şaptesprezece dintre titlurile aflate printre cele mai bine clasate – în toate categoriile – sunt deja traduse şi disponibile pentru publicul din România. Despre toate cărţile câştigătoare şi finaliste Goodreads Awards 2025 găsiţi detaliile esenţiale mai jos.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Cărțile câștigătoare Goodreads Choice Awards
Ficţiune
Locul 1: My Friends, de Fredrik Backman, 167.509 voturi

Amuzantă şi dureroasă, duioasă şi înviorătoare – aşa e cea mai recentă carte a lui Fredrik Backman, una dintre cele mai apreciate voci literare din ultimii ani (şi) în România. My Friends explorează istoriile complicate şi prietenia dintre patru adolescenţi, atât de profundă încât continuă să schimbe destine decenii mai târziu. Este prima oară când Backman primeşte recunoaşterea publicului Goodreads după ce, în 2020, a pierdut la numai cinci voturi diferenţă marele premiu.
Locul 2: O familie pe o insulă pustie, o femeie misterioasă descoperită pe ţărm, o furtună devastatoare ce stă să vină. Wild Dark Shore, de Charlotte McConaghy (107.486 de voturi) este despre alegerile imposibile pe care le avem de făcut pentru a-i proteja pe cei dragi.
Locul 3: The Correspondent, de Virginia Evans, s-a clasat a treia în categoria ficţiune, cu 41.827 de voturi. Romanul ne-o prezintă pe Sybil, o femeie care a scris scrisori mai toată viaţa ei, ca formă preferată de comunicare cu lumea. Dar una dintre scrisorile pe care le primeşte eroina cărţii aduce cu ea o poveste dificilă din trecut. Şi, poate, un pretext pentru a ne gândi, alături de Sybill, la iertarea pe care avem ocazia să o oferim (sau să o primim), o dată în viaţă.
Ficţiune istorică
Locul 1: Atmosferă, de Taylor Jenkins Reid, 254.774 de voturi

De trei ori a mai câştigat Taylor Jenkins Reid votul cititorilor în ultimii cinci ani, cu fiecare nouă carte publicată, iar Atmosferă, o poveste despre primele femei de ştiinţă care au lucrat în programele NASA, este un nou triumf. Cartea, în care Jenkins Reid meşteşugeşte şi o intensă poveste de dragoste, este deja tradusă la Nemira. Romanul ocupă şi poziţia a doua în topul preferinţelor pentru cărţi audio al votanţilor Goodreads.
Locul 2: Suflete rănite, de Clare Leslie Hall (97.131 de voturi), o poveste de dragoste cu iz de legendă country western, apărută la editura Litera.
Locul 3: The First Witch of Boston, roman istoric despre vrăjitorie (adevărată sau fictivă?), de Andrea Catalano (31.832 de voturi).
Thriller & Mister
Locul 1: Înainte de a muri, de Holly Jackson, 77.149 de voturi

Hai, că un roman în care victima trebuie să rezolve misterul… propriei sale morți, n-am mai citit! Publicată la noi de Litera, cartea lui Holly Jackson o urmăreşte pe Jet, o tânără de 27 de ani pe care un atac brutal şi misterios a lăsat-o cu o rană fatală la cap. Medicii îi mai dau câteva zile de trăit, dar Jet e hotărâtă să afle cine a omorât-o. Întreaga carte e o cursă contra cronometru pentru aflarea adevărului, dreptate şi pentru o şansă la viaţă.
Locul 2: Chiriaşa, de Freida McFadden (70.021 de voturi). Tradusă la Bookzone, noua carte a Fredei McFadden atrage imediat iubitorii genului: “Noua chiriaşă nu vrea doar o cameră. Vrea tot ce are el mai de preţ: liniştea, reputaţia, viaţa.”
Locul 3: A cincea carte din seria “Clubul crimelor de joi” a lui Osman, Imposibila avere, a prins podiumul cu 65.953 de voturi. Deliciul vânătorii de mistere îi face pe eroii autorului britanic să întinerească de la un volum la altul.
Romance
Locul 1: O viaţă minunată, de Emily Henry, 117.054 de voturi

Emily Henry suceşte minţile (şi inimile) tuturor iubitorilor de romanţe de ani buni. Mai exact, de cinci ani nu a plecat de pe locul I la această categorie. În noul ei roman, dragostea îi găseşte pe o insulă fermecătoare pe doi tineri scriitori, care se luptă pentru favorul de a scrie biografia unei vedete octogenare. Cartea a apărut recent la Litera.
Locul 2: Say You’ll Remember Me, de Abby Jimenez (93.945 de voturi). Abby Jimenez, rivala literară a lui Emily Henry, (cele două se duelează în bestseller-uri de ani de zile) revine cu o poveste amuzantă, ce implică un veterinar tandru, o eroină cu fluturi în stomac şi o întâlnire romantică perfectă. Dar totul se petrece în cel mai nepotrivit moment.
Locul 3: Strălucirea unei zile de vară, de Carley Fortune (93.098 de voturi). Un nou bestseller de la Carley Fortune, în care “toate lucrurile bune se întâmplă pe malul unui lac.”
Romantasy
Locul 1: Furtuna de onix, de Rebecca Yarros, 298.565 de voturi

Poveştile ce pun laolaltă romantismul şi basmul au o nouă regină: Rebecca Yarros. De când a început seria sa de romane “Empyrean”, autoarea americană domină categoria. Al treilea volum al seriei, Furtuna de onix, continuă aventurile eroinei Violet Sorrengail printre dragoni, iubiri pătimaşe şi pericole neprevăzute. Volumul a câştigat şi premiul pentru cea mai bună carte audio.
Locul 2: Alchemised, de SenLinYu (86.230 de voturi) este şi câştigătoarea secţiunii de debut, aşa că vorbim despre ea un pic mai jos.
Locul 3: Cavalerul şi molia, de Rachel Gillig (69.786 de voturi) este al doilea titlu de pe acest podium de tradus în limba română de Storia Books. O poveste gotic-romantică, cu o tânără cu puteri supranaturale şi un soldat necioplit dar atât de… sexy!
| PROMOȚIILE ZILEI | |
![]() | Târg de Crăciun -40% |
![]() | -15% TOP 10 Gaudeamus |
![]() | Cadouri elefantastice |
![]() | Carte cadou la orice comandă |
![]() | Târgul Cărtureștilor |
![]() | Târgul ofertelor de Crăciun |
![]() | -20% Cărți în ediții de colecție |
Fantasy
Locul 1: Bury Our Bones in the Midnight Soil, de V.E. Schwab, 102.408 de voturi

Deja o veterană a romanului fantasy şi o scriitoare “de-a casei”, cu trei premii câştigate la Goodreads, V.E Schwab a cucerit cititorii cu această poveste cu vampiri ce se întinde pe şase sute de ani. Temele horror, ficţiunea istorică şi feminismul se întrepătrund într-o carte care a fost aclamată în toată lumea.
(Mi-a șoptit o pasăre rară despre acest titlu că va fi tradus curând și la noi.)
Locul 2: Katabasis, de R.F. Kuang (87.125 de voturi), o altă favorită a fanilor fantasy, traducere la Bookzone. Genul acela de fantasy “academic”, cu doi studenţi ce întreprind o călătorie în iad pentru a deprinde ultimele secrete ale Magiei.
Locul 3: Wind and Truth, de Brandon Sanderson (50.158 de voturi). Poate că motivul pentru care n-a reuşit să câştige este că nu toată lumea poate duce la capăt o “cărămidă” de 1.440 de pagini (sic!), dar cartea merită atenția fanilor genului!
Science Fiction
Locul 1: The Compound, de Aisling Rawle, 45.287 de voturi

“Insula iubirii întâlneşte Împăratul muştelor “ scrie pe coperta romanului de debut al tinerei scriitoare irlandeze Aisling Rawle. Suficient ca să-mi doresc s-o citesc. Povestea urmăreşte un grup de tineri frumoşi ce concurează într-un reality show, pe fundalul unei lumi în flăcări. Pretextul perfect pentru o discuţie “printre rânduri” despre societatea consumeristă şi superficialul care ne strangulează inteligenţa.
Locul 2: Book of Lost Hours, de Hayley Gelfuso (40.446 de voturi). Greu cu iubirea când eşti călător în timp şi te-ai îndrăgostit de cineva din (cu totul) alte vremuri.
Locul 3: The Poppy Fields, de Nikki Erlick (37.483 de voturi). O explorare intelectuală a unei lumi în care îţi poţi vindeca traumele sufleteşti… dormind. Când te trezeşti, toată durerea a dispărut. Doar că s-ar putea să existe efecte secundare…
Horror
Locul 1: Witchcraft for Wayward Girls, de Grady Hendrix, 59.603 de voturi

Dacă cineva a reuşit să-l întreacă în popularitate, chiar şi cu o mână de voturi pe Stephen King, mi-a trezit curiozitatea. În romanul lui Grady Hendrix, adolescentele însărcinate sunt trimise să nască în secret într-o comunitate ferită. Numai că adăpostul de care aveau nevoie nu e ceea ce aşteptau.
Locul 2: Să nu clipeşti, de Stephen King (57.375 de voturi). Am citit-o şi ne-a plăcut, recenzia aici.
Locul 3: The Buffalo Hunter Hunter, de Stephen Graham Jones (39.229 de voturi), o poveste cu fantome şi indieni Blackfoot care îţi dă literalmente fiori.
Roman de debut
Locul 1: Alchemised, de SenLinYu, 165.184 de voturi

Romanul Alchemised, o fantezie romantică cu alchimişti, necromanţi şi urmările unui război devastator a fost lansat iniţial ca un foileton online în perioada 2018-2019 şi rescrie povestea Harry Potter cu un final alternativ. Receptat foarte bine de către fanii înrăiţi, care au citit pe rând toate cele 77 de capitole publicate acum şase ani, romanul rescris şi editat în variantă tipărită a spulberat orice competiţie în categorie, primind de peste trei ori mai multe voturi decât următorul clasat.
Locul 2: Trei vieţi, de Florence Knapp (52.001 voturi), un emoţionant roman de debut despre familie şi iubirea ce răzbate prin toate necazurile lumii.
Locul 3: The Correspondent, de Virginia Evans (49.050 de voturi), despre care am vorbit mai sus, la categoria de ficţiune unde a prins tot locul trei.
Fantezie & SF Young Adult
Locul 1: Răsăritul în ziua extragerii, de Suzanne Collins, 300.427 de voturi

Cea mai votată carte în toate categoriile top Goodreads 2025 este prequel-ul seriei Jocurile foamei, Răsăritul în ziua extragerii. Cartea a fost lansată de Nemira, simultan cu alte ediţii la nivel global, editura oferindu-ne ocazia de a fi primii care am citit-o şi care am scris despre ea în România.
Locul 2: Fearless. Deznodământul, de Lauren Roberts (65.594 de voturi), finalul unei serii fantasy care a aprins imaginaţia tinerilor cititori din toată lumea. Întreaga serie se găseşte la ofertă aici.
Locul 3: Vrăjitoarea rebelă, de Kristen Ciccarelli (59.072 de voturi), parte a altei serii, Molia stacojie, publicată la noi de Bookzone.
Ficţiune Young Adult
Locul 1: Fake Skating, de Lynn Painter, 46.319 voturi

Adolescenţii mai citesc şi altceva decâ fantasy, drept dovadă această nouă carte a scriitoarei Lynn Painter, în care doi tineri se reîntâlnesc ca să afle dacă prietenia lor din copilărie devine dragoste, chiar şi sub auspicii aparent nefavorabile.
Este prima dată când autoarea americană câştigă, după ani la rând de nominalizări.
Locul 2: Rivali glorioşi, de Jennifer Lynn Barnes (33.821 de voturi), partea a doua a seriei Jocul grandios, în care tineri concurează pentru faimă şi avere pe o insulă plină de mistere şi intrigi.
Locul 3: Dating and Dragons, de Kristy Boyce (28.917 voturi), un alt roman în care participarea la un joc e ocazia de a-ţi face prieteni, a trăi aventuros şi a afla cine eşti.
Nonficţiune generală
Locul 1: Everything Is Tuberculosis, de John Green, 114.142 de voturi

Da, despre acel John Green care a scris Sub acceaşi stea e vorba. Green e nu doar un faimos autor de cărţi pentru adolescenţi şi tineri, ci şi un activist energic pe probleme de sănătate şi sociale. Everything Is Tuberculosis explorează preocuparea autorului pentru tuberculoză, o boală ce poate fi prevenită şi tratată, dar cu toate acestea continuă să fie printre cele mai ucigătoare maladii la nivel mondial.
Locul 2: Teoria Let Them, de Mell Robbins (78.705 de voturi), despre care am scris pe larg aici.
Locul 3: One Day, Everyone Will Have Always Been Against This, de Omar El Akkad (35.077 de voturi), autor multipremiat şi unul dintre cei mai lucizi analişti ai crizei morale a Occidentului, în general, şi Americii, în special.
Memorii
Locul 1: The House of My Mother, de Shari Franke, 57.544 de voturi

Cartea de faţă este relatarea fiicei celei mari a familiei Franke, influenceri celebri pe Youtube, unde documentau viaţa în Utah (SUA) a unei familii cu şase copii. În 2023, Rubi Franke, mama celor şase copii şi o colaboratoare de-a sa au fost condamnate la pedepse grele cu închisoarea pentru ceea ce s-au dovedit a fi ani de abuzuri fizice şi mentale împotriva propriilor copii. Povestea lui Shari Franke pune sub semnul îndoielii metodele educative şi practicile influencerilor care îşi popularizează concepţiile pe internet.
Locul 2: Finding My Way, de Malala Yousafzai (44.413 voturi), pentru toţi cei care au îndrăgit povestea extraordinară din Eu sînt Malala.
Locul 3: Nobody’s Girl, de Virginia Roberts Giuffre (42.903 voturi), autobiografia tulburătoare a femeii care a avut curajul să-l înfrunte şi să dea în vileag faptele abuzatorului Jeffrey Epstein
Istorie & Biografii
Locul 1: How to Kill a Witch, de Claire Mitchell şi Zoe Venditozzi, 45.858 de voturi

De la un podcast popular despre vrăjitoarele din Scoţia, Claire Mitchell şi Zoe Venditozzi au ajuns la această carte în care descriu cu argumente istorice modul în care societatea patriarhală oprimă femeile din Evul Mediu şi până în zilele noastre. Prostia, ignoranţa şi obtuzitatea de a crede că femeia e întruchiparea păcatului, că e diavolul însuşi şi că trebuie controlată şi înfierată au străbătut istoria, dar dacă azi privim aceste gesturi ca pe simple relicve ale trecutului, greşim teribil. Prostia devine dogmă, iar dogma devine uşor abuz.
Locul 2: Jane Austen’s Bookshelf, de Rebecca Romney (28.598 de voturi), o investigaţie palpitantă a unei colecţionare de cărţi rare despre scriitoarele care au inspirat-o pe celebra Jane Austen şi motivele pentru care literatura lor nu se mai găseşte în bibliotecile noastre.
Locul 3: Sisters in Science, de Olivia Campbell (28.524 de voturi), despre fizicienele care au scăpat din Germania nazistă şi au scris istorie în fizica mondială.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TOP 15 cărți de vacanță, de citit în iarna lui 2025. Selecție din toate genurile.
GAUDEAMUS Noutățile Nemira la târgul de carte din această iarnă
Recenzie Teoria Let Them, de Mel Robbins. Pansament pentru nevoia obsesivă de control.









