După succesul fenomenal al romanului Povestea slujitoarei, publicat în 1985 și readus în actualitate de ecranizarea excepțională, Margaret Atwood a fost numită „o combinație între o figură simbolică, un profet și un sfânt”, povestește ea însăși în noua carte de memorii, Book of Lives. Pe parcursul celor peste 600 de pagini, traversează perioada copilăriei petrecute în pădurile canadiene, ajungând până la durerea provocată de moartea partenerului ei de viață pentru aproape jumătate de secol, scriitorul Graeme Gibson. Au loc între pagini multe prietenii, certuri ocazionale și mai ales cele 50 de cărți publicate.
Publicația britanică The Guardian a invitat câțiva scriitori de renume să o intervieveze pe autoarea canadiană, pornind de la mărturisirile făcute în noul volum, The Book of lives. Autobiografia publicată în urmă cu aproximativ o lună și jumătate a reușit să se claseze între volumele remarcabile pe care editorii din occident le-au selectat drept cele mai bune cărți din 2025.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
George Saunders
Felicitări pentru Book of Lives. Poate îți amintești acea zi de demult când m-ai salvat de la moarte prin mahmureală într-o mașină în drum spre Salisbury, cu ajutorul unor remedii homeopate? Te-am auzit vorbind cu măiestrie despre biologie și filozofie contemporană și multe alte subiecte și admir modul în care această înțelepciune pătrunde în ficțiunea ta. Așadar, întrebarea mea serioasă este: cum arată viața ta de cititor în afara ficțiunii? Cum ai reușit să afli atât de multe? De asemenea (o întrebare suplimentară): Ce pastile erau acelea din ziua aceea?
Mai întâi ultima întrebare: îmi amintesc bine ziua – călătoria noastră cu mașina de la Hay-on-Wye (n.r. festival literar britanic) – și articolul foarte amuzant, dar melancolic, pe care l-ai scris pentru New Yorker despre timpul petrecut împreună. Îmi pare foarte rău că ai fost sabotat de berea britanică. Erai de un verde alarmant. Ce am făcut: 1. Te-am așezat pe scaunul din față. 2. Și ți-am recomandat să te uiți la orizont. 3. Și să te hidratezi.
Ți-am dat câteva pastile din micuța farmacie pe care o port cu mine. Mamele fac asta, iar obiceiul mi-a rămas. Cred că printre ele se aflau Gravol cu ghimbir, folosit pentru răul de mare, un antiacid, cum ar fi Tums, niște bomboane tari pentru a-ți asigura un pic de electroliți și orice altceva care mi s-a părut că te-ar putea ajuta. Nu analgezice, însă, pentru că m-am gândit că ți-ar putea agrava starea.
Lista mea de lecturi de non-ficțiune are forma unor grămezi pe podea și apoi diverse secțiuni de rafturi, organizate în mod aproximativ: destul de mult folclor, mitologie, balade populare, vrăjitoare etc., din multe țări – un interes din copilărie care a persistat – tocmai am adăugat Groenlanda. O mare colecție de cărți despre drepturile omului/feminism de a doua generație, cu câteva actualizări; o secțiune și mai mare despre război, cele mai mari două părți fiind al doilea război mondial (am moștenit colecția socrului meu, generalul canadian) și Revoluția Franceză și războaiele napoleoniene, o obsesie actuală, deoarece simt că trăim într-o eră revoluționară – și nu, revoluțiile nu sunt întotdeauna de „stânga”. Lucruri despre natură – tatăl și fratele meu sunt amândoi biologi, Graeme era pasionat de păsări, ceea ce mă face o persoană pedantă și probabil enervantă cu care să mergi la plimbări în aer liber. (Dar aplicațiile Merlin și iNaturalist au creat generații întregi de cetățeni științifici.) Colecții mari de scrieri canadiene – ficțiune, istorie, poezie – în mare parte din anii 60, 70, 80, apoi a devenit prea mare. Romane din alte țări. Istoria îmbrăcămintei. Și așa mai departe…
Cum de știu atâtea lucruri? Se adună cu trecerea vremii,
ca vălătucii de praf de sub canapea!
Jonathan Franzen
Ai fost 0 susținătoare ferventă a noilor tehnologii pentru scriitori, în special a rețelelor sociale. Puterea din ce în ce mai malignă a marilor companii tehnologice te-a făcut să te răzgândești?
Sigur că da. Proiectele utopice – cum a fost internetul la începuturile lui, ce vremuri!, acum puteam să împărtășim cu toții gândurile noastre frumoase și utile – deseori eșuează, pentru că, surpriză, gândurile noastre împărtășite nu sunt întotdeauna frumoase și utile. Dacă am putea da timpul înapoi… ce zici de epoca preagricolă? Mă tem că nici ea nu era lipsită de probleme.
Ce pasăre nu ai văzut și ți-ar plăcea foarte mult să vezi?
Dodo (glumă). Marele alc (tot glumă). Nu am văzut niciodată struț în sălbăticie, deși am văzut un casuar. Dar o prigorie europeană? Se spune că este superbă.
Deborah Levy
Simone de Beauvoir scria: „Dacă trăiești suficient de mult, vei vedea că fiecare victorie se transformă într-o înfrângere”. Crezi că vom reuși vreodată să răsturnăm patriarhatul?
Depinde ce înțelegi prin „răsturnare”: toți bărbații vor dispărea? Vom avea o femeie prim-ministru în Japonia? Și ce înțelegi prin „patriarhat” (bărbații conduc totul? Bărbații sunt, în medie, mai înalți?). Pentru mine, întrebarea zilei este mai degrabă: putem măcar să menținem un echilibru între femeile care nu au locuri de muncă, bani sau drepturi politice și cele care le au?
Nu există un „curs inevitabil al istoriei”. Și da, indivizii au făcut diferența. Și încă o pot face. (Dar cu ce preț?)
Anne Enright
Care este mai frumoasă pasăre pe care ai văzut-o vreodată, Margaret?
Contextul contează… să zicem un pescăruș alb islandez, care stă pe o banchiză de gheață, așteptând să prindă niște resturi, în timp ce un urs polar termină de mâncat o focă pe care a scos-o din apă și a strivit-o. Îmi pare rău. Poate ar fi trebuit să spun „drăguța pasăre colibri”. Dar ele pot fi destul de agresive.
Dacă te-ai fi născut pe cealaltă parte a râului St Lawrence, adică în SUA, cine ai fi acum?
Aș fi proprietarul statului Connecticut. (Glumă. Unul dintre strămoșii mei a fost guvernator acolo.) Probabil aș fi unul dintre membrii familiei Atwood care se află în prezent în Cape Cod, de unde provine ramura canadiană… Veri îndepărtați din Cape Cod. Dar dacă te referi la momentul de față, în această clipă, aș fi foarte îngrijorată pentru țara mea. Este oare condusă de un lider democratic mondial care se îndreaptă cu pași rapizi spre autocrație? Să sperăm că nu.
Puteți citi aici întregul interviu la care au mai contribuit autori ca Ali Smith sau Ottessa Moshfegh.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
TOP GAUDEAMUS 2025 Cele mai bine vândute cărți la marile edituri
rasfoiala.com 