Cu Marius Chivu, m-am întâlnit la FILIT Iași 2025 a doua zi după interviul extraordinar cu Junot Diaz. O chimie evidentă între cei doi, aparenta lejeritate și umorul cu care au abordat teme sensibile ne-au dat poate una dintre cele mai reușite seri petrecute la festivalul ieșean. Aici puteți citi prima parte a interviului, în care a vorbit despre ce înseamnă să fii scriitor și editor de carte în România de azi, dincolo de fațada vieții culturale ocazional spectaculoase.

În a doua parte a discuției, publicată ulterior, am continuat discuția despre FILIT 2025, viața culturală românească și am deschis două teme care ne preocupă – scriitorii vs. inteligența artificială și șansele cărții tipărite într-o lume în care audiovizualul este mediul dominant și preferat.

Dacă s-ar face o antologie a festivalului și ai scrie o povestire despre FILIT, care ar fi? 

O povestire tip confesiune? 

Da. 

Sunt multe. Din fericire, am avut norocul să petrec timp cu toți scritorii pe care i-am moderat pe scena festivalului. Discuțiile cu ei, petrecerile, ieșirile în baruri, atunci când am avut ocazia, toate sunt niște amintiri prețioase pentru mine. E foarte greu, nu-mi dau seama. Uite, dacă tot l-am amintit pe Junot. Întâmplarea face că am ajuns cu el într-un apartament de trei camere, într-un bloc dintr-un cartier ieșean, la niște prieteni. Ne-am petrecut seara mâncând mâncare gătită în acel apartament, bând vin, ascultând jazz pe vinil, povestind diverse lucruri și sfârșind prin a cânta karaoke. 

Deci Junot Diaz a trăit experiența de a fi român din prima.

Da, l-am și descălțat, când a intrat în apartament.

Era familiar cu practica? 

Da, e un om care provine dintr-o țară la fel de săracă, dintr-o țară latină, înțelegea foarte multe lucruri din ce vedea la noi, asocia cu ce știe de acasă. 

Ai vorbit cu el și despre AI. Iar tu ai moderat și întâlnirea cu Colm Tóibín, tot aici la FILIT, anul trecut. El a declarat pentru Răsfoiala că se consideră bălegar pentru A.I.

Are legătură cu ce spunea Diaz, fiindcă el e printre cei care au dat în judecată (n.r. companiile Big Tech) contestând dreptul acestor modele de învățare să le folosească operele.

Dar sunt autori ca Stephen King care spun că nu le pasă. Ce simți tu despre asta? 

M-am trezit și eu în situația în care, acum un an, doi, am semnat un contract pentru un text în care îmi dădeam acordul să fie folosit în viitor de orice formă care va fi inventată sau așa ceva. Adică nu doar de cele care există acum. În prezent, în general, se semnează pentru cartea publicată, pentru audiobook, pentru versiunea electronică și adaptare pentru scenă și televiziune. Deși astea nu se întâmplă niciodată, dar ele sunt trecute. Deci s-a ajuns acum să semnezi contract pentru ceva ce ar putea fi inventat în viitor. Deci, practic, îți vinzi opera și nu știi cui, până la urmă. 

Și ai semnat? 

Da. Am semnat pentru că ce am scris acolo, la momentul respectiv, nu mi s-a părut atât de important. Era un text mic, nu era o povestire sau un roman. Dar probabil că lucrurile astea sunt inevitabile într-o lume care va fi în curând dependentă sau se va baza foarte mult pe inteligența artificială într-un fel sau altul. De acum se întâmplă lucrurile astea. Pe viitor probabil că va crește exponențial dependența de orice formă de inteligență artificială – pe care în momentul ăsta o avem cu toții în telefon. Nu știu ce să cred. Am avut o discuție în privat cu Junot, care ca și mine spunea – 

Știi, cu tot ce se întâmplă acum în lume, mă bucur că mai am doar vreo douăzeci de ani de trăit.

Adică nu mai pare să mai fie lumea mea. E o lume care se schimbă rapid, nu te mai recunoști în ea. Noi oricum nu mai contăm, adică ce am apucat să facem sau ce mai puteam face, în felul nostru vom face și cam asta e. E greu să te gândești la posteritate și la ce îți va urma. Încerci să te concentrezi pe ce mai poți face acum și îți poate aduce satisfacție și consolare. 

Ar exista speranță dacă s-ar schimba ceva în sistem, astfel încât cărțile, cultura și arta să intre  în viețile tinerilor mai devreme? Dacă tinerii ar avea acces la ele. 

Nu știu ce s-ar putea schimba. Junot credea că va veni un moment în care toate aceste portaluri de social media, care funcționează exclusiv algoritmic, vor fi atât de bine reglementate sau chiar interzise, dar eu nu cred că se va ajunge până acolo. E o cutie a Pandorei deschisă. 

În SUA există o dezbatere, se pune problema siguranței fizice a tinerilor care au acces prea devreme la social media.

Dar și noi avem o problemă de siguranță națională în momentul ăsta din cauza social media. Ți se pare că face cineva ceva concret în sensul ăsta? Adică se mai întâmplă niște lucruri. Am văzut că au fost închise sute de mii, milioane de conturi pe diverse platforme. Dar nu știu dacă e suficient și cât va dura chestia asta. 

Tóibín vorbea despre o forță intangibilă, în privința căreia nu avem resorturi în momentul de față. Atât de puternici au ajuns. 

Sunt atât de puternici pentru că majorității oamenilor nu le pasă. Nu le pasă că sunt controlați, nu le pasă că li se vinde mereu ceva. Nu le pasă că ascultă un cântec care a fost creat prin algoritmi artificiali. Nu le pasă că citesc deja texte care n-au fost scrise de oameni. 

Nici măcar nu știu că citesc texte care nu sunt scrise de oameni. 

Dar și dacă ar ști, dacă ar vedea un filmuleț cum sunt cele care circulă acum peste tot… Sau vedem milioane de oameni care dau like unor poze generate de IA care sunt absurde, realmente absurde. Oameni care dau like și se miră și au revelații spirituale, când văd fotografii din momentul construirii piramidelor. Majorității oamenilor nu le pasă, majoritatea nu își va da seama ce li se întâmplă și asta conferă putere acestor platforme.

Spotify a anunțat acum câteva zile că a șters din sistemul său 7,9 milioane de cântece generate artificial. Dumnezeule, știam că sunt, dar nu știam că sunt atât de multe. Și nici nu știm câte dintre aceste cântece au fost ascultate de oameni care au simțit pură, reală plăcere ascultându-le, dar neștiind că sunt generate de AI. Și dacă ar fi aflat nu i-ar fi deranjat. Adică, până la urmă, ce contează ce stă în spatele plăcerii unui act artistic? Faptul că e creat de om sau nu?

PROMOȚIILE ZILEI
	Zilele Culturii – 20%
	NEM30 pentru -30% reducere
	TOP 30 de cărți ale anului 2025
	-75% Zilele cărților deschise
	Raftul prețurilor prietenoase
	-50% EXTRA la cărțile Bookzone
	-20% Cărți în ediții de colecție

Ăsta e progresul, spun unii.

Da și probabil că au dreptate.

Apropo de muzică, pui muzică în seara asta, la Acaju. 

Da, e deja o tradiție. De trei ani – în primul an, am fost eu și cu Ștefan Baghiu. În al doilea an am fost Paula Erizanu cu mine și cu Ștefan Baghiu. În al treilea an am rămas eu și Elena Marcu.

Mă gândeam la Haruki Murakami, fiindcă și el are mai multe pălării, ca tine, este mare iubitor de muzică și alergător de cursă lungă. Nu-mi spune că faci și sport. 

Nu fac sport, dar urc pe munți și mai scriu cărți de călătorie. Să zicem că ăsta ar fi echivalentul.

Ai planuri pentru alt jurnal de călătorie?

Planurile mele de călătorie depind și de posibilitatea tovarășului meu de călătorie, care acum lucrează în străinătate, de a-și lua o lună de concediu. Și de posibilitatea de a-și lua o lună de concediu într-o perioadă care să fie bună pentru călătoria în locul în care am vrea să mergem. Dar noi avem în vedere și, în fiecare an în care nu ne iese, ne promitem că o facem anul următor. Dar lucrurile sunt complicate în viețile noastre, apar lucruri neașteptate și suntem nevoiți să amânăm. Dar mi-ar plăcea să mai scriu, să mai călătoresc și să mai scriu. Este pentru mine, ca scriitor, unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am realizat. 

Îmi plac foarte mult cărțile tale de călătorie – în special ultima, cea despre Maroc.

Mulțumesc. Și eu cred că este cea mai bună carte a mea de călătorie. Doar că, iată, a fost publicată într-o perioadă proastă și este cea mai slab vândută carte a mea. Și acesta e un motiv care te face să nu-ți mai dorești așa, cu ardoare, să te așezi la masa de lucru. Sigur că, în general, noi, scriitorii, scriem în principal pentru noi… 

Este un volum foarte bine documentat, partea de istorie a locurilor are mai multă amploare.

În primul rând, pentru că am vrut să fie un pic diferită de celelalte, să o duc mai mult spre eseu, dar, în același timp, și pentru că a fost o călătorie ușor diferită de celelalte. Spre deosebire de călătoriile în Nepal și în Peru, am călătorit mai puțin singuri, doar noi prin natură. Ne-am petrecut mai multă vreme prin orașe, în mijlocul comunităților. Și atunci când ești în orașe și vezi mărcile istoriei, ale culturii și ale religiei islamice, trebuie să scrii, să explici oamenilor ce sunt acele lucruri. Și astfel cartea a căpătat un accent mai puternic eseistic, dar nu peste tot. Mi s-a părut că e necesar, dar, în același timp, mi-a plăcut pentru că face să fie mai educativă. E mai mult decât o carte de călătorie.

Tinerii de azi tind să aprecieze altfel de povești, cele vizuale. Cum zice Radu Vancu, sunt oamenii unei alte galaxii. 

Vizuale și scurte.

Cum își păstrează cartea, literatura, relevanța în lumea lor?

Nu știu. Probabil că nu și-o va păstra. Sau cel puțin nu în felul în care a deținut-o până acum. Lucrurile se schimbă atât de rapid și atât de radical. Gândește-te că, acum cinci ani eram în pandemie și inteligența artificială era ultima noastră problemă. Iar acum avem pe cap și un război care nu se mai termină – mai multe de fapt, o schimbare majoră a puterilor în lume. E foarte greu de prevăzut viitorul. Inclusiv în ceea ce privește cartea.

Totuși cartea a supraviețuit, chiar dacă nouă ni s-a părut că va muri, când a apărut versiunea ei electronică.

Și iată că versiunea electronică a murit aproape înaintea cărții fizice. Acum există o revitalizare a cărților audio. Sunt platformele Voxa, Audio Tribe care pare că merg bine. Nu cred că noi sau copiii noștri sau copiii copiilor noștri vom apuca o lume în care cartea tipărită să fie doar la muzeu. Doar că nu va mai fi atât de importantă. A fost o vreme în care toată lumea cumpăra zilnic viniluri și asculta zilnic muzică la vinil. Apoi vinilul a dispărut în cincizeci de ani și a revenit iar la modă, dar la un nivel mult mai restrâns, de pasionați, colecționari, snobi și așa mai departe. De dispărut total nu va dispărea, dar e greu de anticipat unde se va stabiliza și ce va mai însemna.

Putem face ceva noi, cei care suntem în mediul cărților? 

Noi facem ce știm atâta timp cât ne mai țin mintea și oasele. Eu nici nu am ambiția de a face activism, voluntariat, militantism și lucruri de genul ăsta. 

Dar faci, chiar dacă nu ai ambiția. Inclusiv prin antologia Kiwi.

Da, eu cred că e suficient să fac ceea ce pot face bine și atunci sper ca cineva să fie influențat și să aibă o viață mai bună datorită acestor eforturi ale mele. Dar la mai mult nu m-aș angaja și nu știu ce anume ar trebui făcut pentru a întârzia o schimbare atât de radicală în ceea ce crește importanța cărților în viața oamenilor.  

Am avut un festival de literatură și la București care nu mai există. Vedem acum ce mult contează pentru un oraș un festival ca FILIT.

Privind în jur ce contează nu este neapărat ideea sau inițiativa ci continuitatea acelei inițiative. În momentul ăsta, în România, sunt câteva festivaluri importante – cum e TIFF cum e FITS, cum e ASTRA, pentru că ele au o continuitate, creează o tradiție și o obișnuință a oamenilor. Ele cresc, sunt festivaluri care au crescut. Un festival de jazz ca Gărâna a pornit cu 300 de oameni și a ajuns la 20.000 de participanți. E importantă perseverența. Ori la noi e foarte greu… Nu e atât de greu să faci niște lucruri bune, e foarte greu să le păstrezi, să le continui. Deci dacă festivalul FILIT va supraviețui acestor ani mai dificili s-ar putea să devină chiar mai mare decât ne-am fi putut imagina – cu o finanțare mai bogată, cu un public mai numeros, cu autori mai mulți și mai faimoși. Am putea avea un FILIT cu doi sau trei autori Nobel în același timp, în Iași.

Ce este În Balon? 

În Balon este un film-interviu, ca să nu zic chiar documentar-interviu, realizat de o asociație din Cluj-Napoca Nomadis, care face evenimente cu exploratori și cu călători români. Acest documentar-interviu, filmat într-un balon deasupra Ținutului Secuiesc cu mine și cu Sabina Fati, vrea să pună în valoare într-un mod inedit poveștile noastre de călătorie. Este un prim film dintr-o serie, deci vor urma altele, cu alți oameni care vor vorbi despre călătoriile pe care le fac. Momentan, circulă pe la festivaluri, probabil că anul viitor va fi disponibil și pe YouTube, gratuit. 

Ce ai pe noptieră de la FILIT? 

Am cele două cărți cu semnătură de la Junot Diaz, antologia de poezie Reflector scoasă de Cristina Alexandrescu și Vlad Alui Gheorghe, în care sunt și două poeme inedite de ale mele. Două cărți primite cadou de la niște prieteni, una de proză scurtă americană recent apărută în Statele Unite, iar cealaltă mai veche, jurnalul lui John Cheever în engleză. Și o pungă cu biseptol pentru gât.

Autori: Zadie Smith, Mircea Cărtarescu, Don DeLillo, Simona Gosu, Junot Diaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Munoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Hector Tobar, Iulia Gherasim.

Despre Marius Chivu

S-a născut la Horezu, Vâlcea, în 20 septembrie 1978. Este absolvent al Facultății de Litere de la Universitatea din București, secția română-franceză. A debutat cu recenzii și cronici literare în anul 2000 în revista România literară și editorial cu volumul de poezie Vîntureasa de plastic (2012), distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural. 

În anul 2003 a câștigat prima ediție a Festivalului de Poezie „Prometheus”, organizat de Fundația Anonimul. A inițiat și coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (2008), a alcătuit, adnotat și prefațat antologii de proză scurtă, din scriitori clasici și contemporani. În 2012 a vernisat expoziția Copiii Himalayei cu fotografii realizate în satele nepaleze din lanțul muntos Annapurna, călătorie care a stat la baza cărții Trei săptămîni în Himalaya (2012).

În perioada 2005-2007 a realizat rubrici de carte la Antena 3 („Cafeaua cu frișcă”) și TVR 1 („Tentații”), în 2007 a moderat, la TVR Cultural, talkshow-ul „Se vorbește despre”, iar în 2008 a realizat emisiunea „Citește & dă mai departe!”, difuzată de TVR 1. În 2015 a realizat rubrica de carte din cadrul emisiunii „Apropo TV”, difuzată de Pro TV. 

Eseurile sale despre proza și poezia românească contemporană au fost traduse în limbile engleză, suedeză, spaniolă, italiană, cehă și franceză.

Alături de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru și Răzvan Țupa, a fost unul dintre cei patru naratori-coordonatori ai experimentului „Cel mai rapid roman din lume”, în care 53 de scriitori au scris în 5 ore și 35 de minute romanul Moș Crăciun & Co., redactat, editat și tipărit după un total de 9 ore, 5 minute și opt secunde de la momentul startului. Guinness Book World Records l-a omologat drept cel mai rapid scris roman din lume. 

În perioada 2007-2013 a fost redactor-editor al revistei Dilemateca. Din 2005 este redactor la Dilema veche, actualmente Dilema, unde a ținut cronica literară până în 2020, iar între 2011-2019 a fost editorialist la revista ELLE.

Volumul său de povestiri Sfîrșit de sezon a fost nominalizat la Premiul Galei Industriei de Carte din România, secțiunea „Cea mai bună carte a anului”, la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” și la Premiul Radio România Cultural, secțiunea „Cartea de proză a anului”.

Din 2023 co-moderează podcastul Cronicari digitali și de peste zece ani este realizatorul emisiunii despre cărți „All You Can Read”, în care scriitorul invitat discută despre cărțile sale și aduce muzica preferată. În mai 2016 a fondat, alături de Florin Iaru și Cristian Teodorescu, revista trimestrială de proză scurtă Iocan, publicată de Editura Vellant, iar din 2021 editează antologia anuală de proză scurtă KIWI, publicată de Editura Polirom.

În 2023 a primit Premiul pentru proză al revistei Ateneu, iar în 2024 Premiul pentru memorialistică al Agenției de Carte pentru volumul Trei săptămîni în Atlas, nominalizat și la Premiile revistei Observator cultural, secțiunea memorialistică.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident

EXCLUSIV Cristian Mungiu: „Nu e niciun montaj în viață. Trebuie să trăiești fiecare moment dezagreabil și lipsit de glorie.”

COLM TÓIBÍN “În lume există o forță nefiresc de intangibilă care poate lua orice de la oricine, fără să dea socoteală.”