Ultimele treizeci de minute din “Valoare sentimentală” (2025) le-am petrecut plângând – ba hohotind, ba mai pe furiș. Așa de tare m-a răscolit povestea despre relația celor două fete cu tatăl lor mai degrabă absent. Pentru că receptarea nu poate fi decât subiectivă și afectată puternic de contextul imediat, considerați această confesiune un avertisment pentru cele și cei care au avut acasă fantoma unui tată mai mult decât persoana.
Vă va lovi, rău.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Regal de actorie cu Stellan Skarsgård și Renate Reinsve
Vă va lovi oricum, chiar dacă n-aveți o istorie intimă care să alimenteze ce fac Stellan Skarsgård și Renate Reinsve (regal actoricesc!) în acest… “Filmuleț” l-a numit actorul care-l joacă pe tatăl înstrăinat de familie, în discursul de acceptare a premiului pentru cel mai bun actor în rol secundar, de la gala Golden Globe. Se alinta, pentru că dacă nici “Valoare sentimentală” nu e Film (cu majusculă), eu nu știu ce e. Juriul de la Cannes pare să fie de acord cu mine, pentru că i-a acordat Grand Prix anul trecut.
Povestea filmului regizat de Joachim Trier este pe atât de (aparent) simplă pe cât de complexă, profundă, tulburătoare este interpretarea și conexiunea dintre cei doi actori principali. Gustav, regizor de film aflat la final de carieră, apare neașteptat la înmormântarea fostei soții, unde se reunește cu fetele sale – mature amândouă. Una dintre ele (Agnes) este căsătorită și are un copil care-și întâlnește acum pentru prima oară bunicul. Nora este o actriță de succes, dar e la marginea colapsului psihic (nu pentru prima oară) și pare deopotrivă neinteresată și incapabilă să se implice într-o relație sentimentală stabilă.
Skarsgård mărturisea în discursul amintit că băieții lui (patru dintre ei actori – Bill și Alexander Skarsgård mai cunoscuți) i-au arătat ce tată rău a fost. De regulă, orice glumă bună are un sâmbure de adevăr și atunci o explicație pentru conexiunea deosebită cu Renate ar putea fi faptul că e posibil ca Stellan și Gustav să se identifice într-o măsură mai mare decât ne-am putea imagina. Se prea poate ca actorul suedez să nu fi fost Tatăl Anului niciodată și să fi trăit aievea scene destul de asemănătoare cu cele din film. Și se prea poate să nu fi fost deloc așa – iar atunci e cu atât mai meritoriu Globul de aur.
Eu una recunosc că m-am uitat cumva prin film, într-o viață paralelă (mi-ar fi plăcut să fac actorie), complet hipnotizată de Renate a cărei fană uluită de talentul ei extraordinar mă declar. Nu sunt capabilă să descriu ce face în acest film, pentru că ce face este atât de încărcat de emoție pură, că e perdant să mă screm să restrâng performanța ei în cuvinte. Contribuie și regia, unghiurile de filmare (gros planurile – multe, prelungite), o lumină crudă și revelatoare care le însoțește, totul pare că se desface, crapă, se despoaie în fața ta. Dar. Înainte de toate este Ea și privirea lăcrămoasă în care se amestecă ranchiuna, speranța, reproșul, rugămințile pe care nu le poate rosti, furia și ceva care taie. Stellan e la același nivel, doar că pentru mine el e “dușmanul” (la fel ca pentru Nora) și din acest motiv i-am acordat mai puțină atenție și empatie.
Merită laude și Inga Ibsdotter Lilleaas, care face o Agnes de pus pe rană, “fata bună” nepretențioasă, calmă și iubitoare, fără de care totul s-ar destrăma iremediabil. Și Elle Fanning, foarte bună în rolul “dublurii” / fiicei – surogat cu care Gustav încearcă să-și repare cariera și viața de familie, atunci când Nora nu-i dă ceea ce crede că i se cuvine.
“Valoare sentimentală” nu este doar despre relația dintre tată și fiică, respectiv fiice. Cred că ceea ce-l face un Film mare este chiar faptul că reușește să vorbească foarte pertinent, să comunice foarte multe lucruri nerostite – prin nonverbale, proximitate, scenografie, în puțin timp. Deopotrivă despre complexitatea și diversitatea relațiilor părinți – copii și imposibilitatea unui echilibru, a unei împăcări între o carieră extraordinară și viața de familie. Vedem asta în oglindă – odată viața lui Gustav și apoi, aceleași greșeli, din nefericire reluate, recuperate de Nora, care nu poate iubi și nu se poate lăsa iubită. În fundal întrevedem chiar și a treia poveste, a casei (frumoase) care găzduiește această viață de familie, s-o numim așa cum e, nefericită.
În final, vă îndemn alături de Stellan, cu cuvintele lui preluate tot din discursul de la Gala Golden Globe:
“Sper să-l vedeți la cinema, căci cinematograful a ajuns o specie pe cale de dispariție în zilele noastre. În sala de cinema, atunci când luminile se sting, împarți pulsul cu ceilalți, iar asta e Magie.
Filmele de cinema ar trebui văzute la cinema!”
“Valoare sentimentală” a intrat în cinematografe ieri, 16 ianuarie, distribuit de Bad Unicorn.
Recomandare de carte
Un recital literar despre vremurile tulburi în care trăim, despre dificultăţile indivizilor şi familiilor de a face faţă unei lumi absurde, angoasante, dominate de sentimentul că totul se dărâmă în jur, la propriu şi la figurat.
Barbara Kingsolver împleteşte genial ficţiunea şi realitatea, literatura şi convingerile social-politice şi creează contextul ideal de lectură (pentru mine): cea în care cartea pe care o parcurgi te distrează, dar te face şi mai înţelept, în egală măsură.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
rasfoiala.com 