“Viață privată”, filmul francez cu o Jodie Foster cum n-ați mai văzut (franceză), mai rulează doar seara târziu la cinema, așa că-i musai să vă grăbiți. Pentru că merită. Spune o poveste vindecătoare despre relații de familie complicate, despre înstrăinare, prejudecăți și dificultatea de a vedea adevărul celuilalt. Și despre cât de mult câștigăm, atunci când îndrăznim să fim așa cum suntem în realitate, indiferent cât de bine am mima contrariul – vulnerabili.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Viață privată – Jodie Foster într-un rol memorabil în limba franceză
Filmul regizat de Rebecca Zlotowski – pe care poate v-o amintiți ca și mine datorită minunatului “Copiii altor oameni”, despre femeia de vârsta mijlocie și maternitate – are protagonistă (încă) o mamă care pare să-și fi ratat vocația, acasă și la serviciu. Își face treaba, dar totul e metodă minus suflet, mai mult bifează obligații profesionale, decât să-și onoreze misiunea – și meseria care ocazional poate însemna salvarea (sau nu) a unei vieți.
De la această intrigă – moartea neașteptată a unei paciente – pleacă povestea tragicomică din “Viață privată” care se desface apoi în câteva planuri narative: psihanalista pare să sufere ea însăși de ceva deranjamente sufletești, căci plânge necontrolat (dar susține rușinată că-i o tulburare de glande, nici vorbă de lacrimi), încercarea – lipsită de onestitate și voință reală – de a căuta ea însăși ajutor la un terapeut neconvențional, bănuiala devenită obsesie că pacienta pierdută a fost ucisă, o idilă târzie cu fostul soț survenită în timpul filajului pe care cei doi îl fac pe urmele presupusului criminal, relația mai degrabă formală cu fiul adult și familia lui, un pacient nemulțumit care începe s-o hărțuiască.
| PROMOȚIILE ZILEI | |
 | Cupon LIB20CITIM |
 | Winter Sales -90% reducere |
 | -15% EXTRA |
 | Lichidare -90% |
 | SNOW20 -20% cărțile despre iubire |
 | -50% la cărțile editurii |
 | -50% Young art |
Remarcabil talentul regizoarei Rebecca Zlotowski de a trata, în Viață privată teme sensibile (familii destrămate, maternitate, psihoterapie) cu suficient umor cât să nu devină prea dramatic, dar destul de serios încât să nu le trivializeze. Foarte potrivită perechea Jodie Foster – Daniel Auteuil, care-ți lasă sentimentul de cuplu “vechi”, bine sudat, în care lucrurile se întâmplă dincolo de cuvinte, așa cum celălalt “știe” deja, că trebuie ele să fie.
Despre Jodie trebuie să mai zic o dată că e o actriță fenomenală. După rolul remarcabil din Nyad alături de Annette Bening, în “Viață privată” se transformă încă o dată în alt om, cu o capacitate uluitoare de a-și pierde propria personalitate în faldurile chipului unei alte femei. De data asta o femeie dură și complet străină de propriile emoții, de așteptările (normale dealtfel) ale familiei sale și ale pacienților deopotrivă, de posibilitatea ca lumea și resorturile ei să fie și altfel și altele decât crede și vrea ea.
Apropos de posibilități, umorul filmului (căci veți râde zdravăn) vine și de la conflictul etern medicină – tratamente alternative și se bazează inclusiv pe ironizarea terapiei clasice care consumă ani și bani mulți, adesea (aparent) fără rezultate impresionante. Dar poate adevărul și succesul unui tratament e mereu dincolo de aparențe – uităm asta adesea, tocmai din cauza lipsei evidențelor.
Nu știu dacă asta fost intenția regizoarei, dar filmul mi-a lăsat impresia unei lecții cu morală (cautionary tale numesc acest gen americanii – poveste moralizatoare) despre rigiditatea gândirii, despre incapacitatea, inclusiv a oamenilor foarte bine educați sau poate mai ales a lor de a fi deschiși către alte perspective decât cele deschise de propriile convingeri și credințe.
Am încheiat anul trecut hotărâtă să mă mai (și) menajez atunci când decid ce filme voi vedea, după ce “Sirat” m-a scos din sărite cu violența extremă. Sunt cu atât mai recunoscătoare pentru cineaști ca Rebecca Zlotowski sau Cedric Klapisch (cât de fain a fost “Culorile timpului!”) care echilibrează balanța cu povești ca “Viață privată” care îmbină genurile lăsând loc și de puțină frivolitate, râs, frumusețe, căci fără ele cinematograful ar ajunge un loc de execuție al speranței în binele nevăzut din ceilalți.
“Viață privată” a intrat în cinematografe din 9 ianuarie, distribuit de Independența Film. Depinde și de voi câtă vreme va rămâne acolo. Dacă mergeți – rămâne mai mult. Soarta cinematografelor și a filmelor de cinema nu se arată în viitor, având în vedere că cei mai mulți dintre oameni preferă să vadă filme, cât mai mult, în confortul de acasă.
Recomandare de carte
Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci folosește, în timpul şedinţelor de terapie, tehnici experimentale. Însă, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră – crede el – cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil. Femeia pe care îşi închipuie că o tratează vrea de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie cvasiterapeutică, în care autoritatea medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului, Ernest va descoperi adevăruri neconvenabile despre sine şi despre natura umană, pe care credea că o cunoaște.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
EXCLUSIV Top cele mai bune cărţi ale anului 2025 în Occident
rasfoiala.com 