BESTSELLER Menajera – cartea şi filmul, merită sau nu?

Bestsellerul Freidei McFadden, Menajera, publicat în 2022, a deschis o serie literară cu milioane de cititori în toată lumea, urmată de o adaptare cinematografică cu mare succes la public. Filmul inspirat de roman încă rulează în cinematografele din România şi se menţine în topul box office-ului local, la mai bine de o lună de la lansare.

Am ascultat cartea, apoi aseară am fost să vedem şi filmul ca să-ţi spunem cum a fost şi dacă merită. Şi da, există motive rezonabile pentru care Menajera (cartea şi filmul) și-a câștigat locul în topul popularităţii cititorilor.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Menajera – cartea și filmul. 7 motive să nu le ratezi (atenție, vagi spoilere)

  1. Freida McFadden a scris un thriller psihologic cu succes masiv la public, exploatând (la prima vedere) tema eternă a Cenuşăresei, pe o intrigă în care fata săracă şi nedreptăţită e atrasă în capcana manipulării de o bogătaşă arogantă, influentă şi rea. Filmul reuşeşte să comprime acţiunea cărţii, fără să îi sacrifice plot-twist-urile ori mesajul.
  2. Cartea atrage pentru că e surprinzătoare, te înşeală, te duce pe piste greşite, îţi serveşte muntele de clişee şi prejudecăţi cu care eşti obişnuit(ă), apoi le aruncă pe toate la gunoi şi te ţine cu sufletul la gură, fiindcă nimic din ce credeai tu că ai înțeles nu e adevărat. Realizatorii filmului (scenarista Rebecca Sonnenshine şi regizorul Paul Feig) merită credit pentru soluţiile creative care “dau” mai bine pe ecran decât în carte, păstrând în acelaşi timp tensiunea în crescendo, pe care am trăit-o şi în cursul cărții.
  3. Rivalitatea dintre două femei (atât de plastic redată de Freida McFadden) e pusă în scenă convingător de Sidney Sweeney (Millie) şi Amanda Seyfried (Nina), deopotrivă cu cea dintre femei în general, te va scoate din sărite la un moment dat și te determina să-ți pui, probabil, niște întrebări despre relațiile proprii cu alte femei.
  4. Andrew, idolul casnicelor și al altor doamne pentru care viața erotică a început și s-a terminat aproape simultan, “sfântul sexy” cu muşchi ce-i umflă maieul, e la fel de răpitor (sic) în film cum a fost şi-n carte. Enigmaticul Enzo, căci şi Andrew trebuie să aibă un oponent, e mai puţin prezent în film decât în poveste, dar doamnele şi domnişoarele au măcar cu ce să-şi spele privirile. acum rolul personajului în carte ca apărător al femeilor.
  5. Şi-n carte şi-n film, femeile se bârfesc, se (auto)sabotează, complotează, ascund secrete şi ar face orice pentru “Făt Frumos pe calul alb”. Freida McFadden a folosit prejudecăţile sexiste ca nişte perdele de fum cu care să ne păcălească, pe când, de fapt, mesajul ei e altul, ascuns sub o intrigă aparent sordidă.
  6. Succesul cărţii şi filmului la marele public vine tocmai din capacitatea asta de a travesti într-o poveste simplă, cu tușe groase (aproape groaznice, de Instagram) şi alertă (cu scandal, cu sex, cu trădare, cu secrete murdare) nişte înţelesuri imprevizibile. Dincolo de glamour şi romanţă, Menajera povestea asta este despre control, putere, manipulare psihologică și despre abuz. Mesajul esențial este că femeia frumoasă + viaţa luxoasă + soţul putred de bogat NU înseamnă neapărat f e r i c i r e.
  7.  Menajera, cartea & filmul, reprezintă un simbol al eliberării din rolurile sociale predestinate femeilor şi oferă câteva lecţii importante despre cum e de fapt lumea în care trăim:
“Viaţa perfectă” e adesea o iluzie pe care patriarhatul o vinde prin obiceiuri, trenduri şi produse culturale (cărţi, filme) care servesc pentru conservarea puterii.
Prea adesea patriarhatul decide cine e “victimă” şi cine e “monstru”, cine e “isteric” şi cine e “stoic”, fii atent(ă) cui îi folosesc clişeele din societate.
Nu trebuie să fii pură, morală sau inocentă ca să ai dreptul să-ţi trăieşti viaţa. Dar dreptul și obligația față de tine însăți să refuzi să fii victimă, să îţi revendici locul şi puterea în lume.
PROMOȚIILE ZILEI
Târgul cadourilor de Paști – 78%
-40% Idei de cadouri de Paște
Chilipir de primăvară – 50 – 80%
Reduceri ELEFANTastice – 70%
Pregătiri pentru Paște – 30%
Noaptea devoratorilor de cărți – 85%

Seria Menajera

Nu ştim când va fi următoarea ecranizare, dar poveştile care o au în centru pe eroina Millie Calloway continuă în trei alte cărţi semnate de Freida McFadden. Iată ordinea lor şi câteva detalii esenţiale – inclusiv cel că zilele acestea toate volumele din seria Menajera au cel puţin 40% discount (link mai jos):

Secretul Menajerei. A doua carte a seriei schimbă decorul, dar păstrează ingredientele de thriller psihologic din primul volum. O regăsim pe Millie angajată într-o altă casă de milionari, unde o linişte apăsătoare şi sentimentul straniu că ceva nu e în regulă se instalează din primele capitole. În paralel, Millie trebuie să ia o decizie crucială legată de propria viaţă amoroasă, dar riscă să cadă definitiv în capcana propriului ei trecut. Autoarea ne rezervă şi în acest volum momente de tensiune maximă şi răsturnări de situaţie surprinzătoare.

Nunta menajerei. După cum reiese chiar din titlu, această nuvelă (112 pagini) redă un episod (care ar trebui să fie) fericit din viaţa lui Millie. Atmosfera e mai intimă şi povestea e caldă şi plăcută. Fata asta pe care am început să o îndrăgim e aproape să se aşeze la casa ei, alături de omul pe care îl iubeşte cu adevărat. Asta dacă nu cumva destinul are alte socoteli, fiindcă cineva (nu spunem cine) nu vrea ca Millie să-şi găsească liniştea.

Menajera e cu ochii pe tine. Finalul seriei o găsește pe eroină într-o fază de normalitate, când toate par să se fi rezolvat în viaţa ei. Nu e niciun angajator periculos şi niciun pericol iminent în apropiere. Niciun secret întunecat care răzbate din trecut. Nicio violenţă ascunsă în spatele unor garduri înalte, niciun girofar de poliţie la colţul străzii. Cartierul e minunat, vecinii sunt politicoşi şi amabili. Poate prea politicoşi, totuşi. Poate prea amabili – spre intruzivi. E oare asta un fapt, sau totul se petrece doar în capul lui Millie? Va apărea un pericol două capitole mai încolo sau ne păcăleşte autoarea, cum a mai făcut-o de atâtea ori?

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP 15 cărți de dragoste, pentru cititorii care preferă poveștile cu miez.

NOUTATE Chiriașa, de Freida McFadden, un nou thriller domestic

COLECȚIE Nemira lansează o colecție nouă de non-ficțiune pentru femei. Raftul Roz vorbește despre temele delicate ale feminității și despre femei neînfricate.

answear.ro


Descoperă mai multe la rasfoiala.com

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Un gând despre “BESTSELLER Menajera – cartea şi filmul, merită sau nu?

Ce părere ai?