Publicat inițial în revista The New Yorker în 2019, eseul inspirat de o amintire din copilăria lui Haruki Murakami, Abandoning a cat. What I talk about when I talk about my father urmează să apară la finalul acestui an în limba engleză într-un volum dedicat și ilustrat.
Scriitorul japonez a anunțat ieri în profilurile de social media copertele celor două ediții, cea destinată Statelor unite ale Americii și cea din Marea Britanie, însoțind anunțul de un scurt citat.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Despre volumul “Abandoning a cat” de Haruki Murakami
În centrul eseului se află o amintire persistentă a lui Murakami, din copilărie, despre ziua în care a mers alături de tatăl său pe o plajă din Shukugawa, să abandoneze o pisică, aflată într-o cutie. Spre surprinderea lor, când s-au întors acasă, pisica se era deja acolo înaintea lor, ceea ce l-a determinat pe tatăl lui să treacă rapid de la sentimentul de uimire la ușurare și respect.
Îmi amintesc expresia de pe chipul tatălui meu: întâi surprins, apoi uimit și apoi ușurat, atunci când a văzut pisica pe care tocmai o abandonasem și care ne aștepta deja acasă.
scrie Haruki Murakami în postarea de ieri care descrie cartea “o meditație tulburătoare despre ce înseamnă să fii tată și fiu, despre obligații de familie care traversează un secol de istorie de familie”.
Pe parcursul mărturiei sale, autorul trece în revistă viața tatălui său, fost profesor de literatură și veteran al armatei japoneze, care a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Experiența frontului a lăsat urme adânci asupra lui și a influențat distanțarea dintre cei ei, de-a lungul anilor.
Din introducerea eseului (trad. Claudia Tokacs)
Desigur, am o mulțime de amintiri cu tatăl meu. E firesc, având în vedere că am locuit sub același acoperiș al casei noastre, nu tocmai spațioase, de când m-am născut și până când, la optsprezece ani, am plecat de acasă. Și, așa cum presupun că se întâmplă cu majoritatea copiilor și părinților, unele dintre amintirile mele cu tatăl meu sunt fericite, altele nu chiar. Dar amintirile care îmi rămân cel mai vii acum în minte nu se încadrează în niciuna dintre categorii; ele se referă la evenimente mai banale.
De exemplu, aceasta:
Când locuiam în Shukugawa (parte a orașului Nishinomiya, în prefectura Hyogo), într-o zi am mers la plajă să ne descotorosim de o pisică. Nu un pisoi, ci o pisică femelă mai în vârstă. Nu-mi amintesc de ce trebuia să scăpăm de ea. Casa în care locuiam era o casă unifamilială cu grădină și cu mult spațiu pentru o pisică. Poate că era o pisică vagaboandă, pe care o luasem și care acum era gestantă, iar părinții mei simțeau că nu mai pot avea grijă de ea. Nu-mi amintesc clar acest aspect. Pe vremea aia, să te descotorosești de pisici era un lucru comun, nu ceva pentru care cineva te-ar critica. Ideea de a castra pisicile nu i-a trecut niciodată prin minte. Cred că eram la școală primară pe atunci, așa că probabil era prin 1955 sau puțin mai târziu. Lângă casa noastră se aflau ruinele unei clădiri de bancă care fusese bombardată de avioane americane – una dintre puținele cicatrici încă vizibile ale războiului.
Din opera lui Haruki Murakami a fost tradus recent în limba română romanul “Orașul și zidurile sale incerte”. Scriitorul, care a trecut recent printr-o boală necruțătoare ce aproape îl făcuse să renunțe la dorința de a crea, lucrează acum la o carte nouă.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
INEDIT Cine e Elena Ferrante și de ce se ascunde? Câteva răspunsuri.
ȘTIRI Haruki Murakami: “Nu mai aveam nicio dorință de a scrie.”
Descoperă mai multe la rasfoiala.com
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
