ŞTIRI Cel mai recent roman de Ian McEwan, tradus și în română, a câștigat premiul Jean Monnet 2024

Premiul Jean Monnet 2024 a fost acordat în urmă cu câteva zile, în Franța, autorului britanic Ian McEwan pentru romanul Lecții – apărut în limba franceză cu titlul Leçons, și pentru întreaga operă. Romancierul va participa la festivitatea de premiere care va avea loc la Cognac, în luna noiembrie. Prezidat de scriitorul și eseistul francez … Mai mult ŞTIRI Cel mai recent roman de Ian McEwan, tradus și în română, a câștigat premiul Jean Monnet 2024

ȘTIRI Primele victime ale cărților create de AI. Au ajuns la spital, pentru că au urmat sfaturile despre culegerea ciupercilor dintr-un ghid dubios.

O întreagă familie din Marea Britanie s-a îmbolnăvit și a ajuns să primească îngrijiri medicale la spital, după ce au consumat ciuperci culese din pădure, urmând instrucțiunile dintr-un ghid de identificare a ciupercilor elaborat de AI, scrie Bored Panda. Librăria a retras cartea din vânzare, după incident “Soția mea mi-a cumpărat cartea de ziua mea, … Mai mult ȘTIRI Primele victime ale cărților create de AI. Au ajuns la spital, pentru că au urmat sfaturile despre culegerea ciupercilor dintr-un ghid dubios.

ȘTIRI Romanul Theodoros, de Mircea Cărtărescu, a fost nominalizat la prestigiosul Prix Femina Étranger

Romanul Theodoros, de Mircea Cărtărescu, apărut în luna august în limba franceză în traducerea Laurei Hinckel, cea care a tradus și Solenoid, primit de către critica franceză cu multe laude, a obținut deja o primă recunoaștere. Volumul publicat sub marca Les Editions Noir sur Blanc este între cele cinsprezece cărți nominalizate pe lista prestigiului premiu … Mai mult ȘTIRI Romanul Theodoros, de Mircea Cărtărescu, a fost nominalizat la prestigiosul Prix Femina Étranger

ȘTIRI Medicul și scriitorul Gabor Mate vine la Ateneul Român, pentru lansarea cărții sale “Minți împrăștiate”.

Curtea Veche Publishing oferă cititorilor români bucuria unei noi întâlniri cu medicul și autorul Gabor Maté, unul dintre puținii scriitori care au reușit să depășească pragul de 100.000 de exemplare vândute în România, cu volumul său de nonficțiune Când corpul spune nu. Lansare de carte alături de jurnalista Paula Herlo Miercuri, 18 septembrie 2024, la … Mai mult ȘTIRI Medicul și scriitorul Gabor Mate vine la Ateneul Român, pentru lansarea cărții sale “Minți împrăștiate”.

STUDIU Cititul pe hârtie ajută copiii să învețe și să înțeleagă mai profund materia de studiu

Până de curând, nu a existat niciun răspuns științific la întrebarea foarte importantă pentru educația copiilor de azi – este cititul clasic, pe hârtie recomandat la școală, contribuie el semnificativ la învățare? Un studiu revoluționar, care urmează să fie publicat în curând, realizat de specialiști în neuroștiințe care lucrează la Colegiul Profesorilor de la Universitatea … Mai mult STUDIU Cititul pe hârtie ajută copiii să învețe și să înțeleagă mai profund materia de studiu

ȘTIRI Președintele Bibliotecii Naționale a Braziliei deschide Festivalul Internațional de Poezie București 

Luni, 9 septembrie 2024, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), un proiect amplu ce reunește peste 50 de evenimente și care se va încheia duminică, 15 septembrie 2024. Evenimentul care dă startul ediției din este conferința cu tema „Elogiu limbii române”, susținută de Marco Lucchesi, scriitor, traducător, membru al Academiei Braziliene de Litere, președinte al Bibliotecii Naționale a Braziliei … Mai mult ȘTIRI Președintele Bibliotecii Naționale a Braziliei deschide Festivalul Internațional de Poezie București 

FILM “Anul nou care n-a fost”, de Bogdan Mureșanu, de patru ori câștigător la Festivalul de Film de la Veneția

Filmul “Anul nou care n-a fost”, scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu a câștigat premiul Cel mai bun film, la secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția. Zilele trecute, în cadrul aceluiași festival, filmul a mai fost distins cu premiul FIPRESCI, cu Premiul Bisato d’Oro al criticilor independenţi, pentru Cel mai bun … Mai mult FILM “Anul nou care n-a fost”, de Bogdan Mureșanu, de patru ori câștigător la Festivalul de Film de la Veneția

NETFLIX Noul serial, “Cuplul perfect”, cu Nicole Kidman, Dakota Fanning și Liev Schrieber, este adaptat după bestsellerul omonim

Serialul “Cuplul perfect„, bazat pe romanul bestseller cu același nume al lui Elin Hilderbrand, care îi are ca protagoniști pe Nicole Kidman, Dakota Fanning și Liev Schrieber, s-a lansat zilele trecute pe Netflix, primit cu recenzii pozitive de critici. Kidman interpretează rolul unei scriitoare de succes, matriarha unui clan de bogătași din New York. Familia … Mai mult NETFLIX Noul serial, “Cuplul perfect”, cu Nicole Kidman, Dakota Fanning și Liev Schrieber, este adaptat după bestsellerul omonim

ŞTIRI Metoo în lumea literară. Neil Gaiman a fost acuzat de agresiune sexuală.

Compania Disney a suspendat adaptarea cărții lui Neil Gaiman Cartea cimitirului, în toiul scandalului legat de abuzuri în care se află faimosul autor american. Vara aceasta, cinci femei au făcut acuzații de comportament sexual agresiv împotriva lui Gaiman. Fanii scriitorului, siderați, în social media Dintre toți bărbații celebri care s-au prezentat ca feminiști și care … Mai mult ŞTIRI Metoo în lumea literară. Neil Gaiman a fost acuzat de agresiune sexuală.

NOUTATE Traducere inedită din opera lui Don DeLillo, romanul Tăcerea, ale cărui drepturi de adaptare pentru cinema au fost deja vândute

CeL mai recent roman al scriitorului Don DeLillo, Tăcerea, a apărut în limba română sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction al Editurii TREI, în traducerea Alexandrei Coliban. Este al doilea titlu semnat de Don DeLillo, important romancier american, care este publicat în portofoliul Anansi, după noua ediție a romanului Zgomotul alb, carte-cult, tradusă în întreaga lume și ecranizată în regia lui Noah Baumbach. Uri … Mai mult NOUTATE Traducere inedită din opera lui Don DeLillo, romanul Tăcerea, ale cărui drepturi de adaptare pentru cinema au fost deja vândute

LANSARE Limba lui Hristos, Adrian Lesenciuc

Editura Corint invită cititorii la evenimentul de lansare a cărții Limba lui Hristos, cel mai recent roman de Adrian Lesenciuc, poet, prozator, eseist și critic literar român. Lansarea va avea loc vineri, 13 septembrie, de la ora 19:00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu. Invitați să vorbească alături de autor despre noua apariție sunt Vasile Bănescu, teolog, realizator TV, eseist, conf. univ. dr. Cristina Bogdan, conf. univ. dr. Răzvan Voncu și Ana Antonescu, coordonatoare Corint Fiction. … Mai mult LANSARE Limba lui Hristos, Adrian Lesenciuc

ŞTIRI “Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars”, de Alexandra Furnea, premiată de publicația americană de recenzii Reader’s Favourite

Traducerea în limba engleză a volumului de memorii scris de supraviețuitoarea colectiv Alexandra Furnea, Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars/ Diary of 66: The Night I Burned Alive a primit din partea site-ului american Readers’s Favourite Medalia de aur la categoria Memorii. Cartea a fost tradusă în engleză chiar de autoare și urmează … Mai mult ŞTIRI “Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars”, de Alexandra Furnea, premiată de publicația americană de recenzii Reader’s Favourite

INOCENȚII Ioanei Pârvulescu a atins 100.000 de exemplare vândute, performanță rară pentru piața de carte românească

Inocenții, cel mai intim roman al Ioanei Pârvulescu, bestseller al Editurii Humanitas din primele luni de la lansarea din 2016, a depășit, în vara lui 2024, pragul de 100.000 de exemplare vândute, după ce ani la rând s-a numărat printre preferatele publicului iubitor de proză românească. Cifra este uimitoare mai ales în contextul pieței de … Mai mult INOCENȚII Ioanei Pârvulescu a atins 100.000 de exemplare vândute, performanță rară pentru piața de carte românească

FILM Propunerea României la Oscar 2025, “Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu

Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, este propunerea României pentru Premiile Oscar 2025 la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional, După ce la Festivalul de Film de la Cannes a fost primit cu aplauze. Cea de-a 97-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 2 martie … Mai mult FILM Propunerea României la Oscar 2025, “Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu

INTERVIU „Încerc să fac cărți bine croite, ușor de parcurs, care să îți șoptească ceva înainte să începi să citești”, Vlad Mihai, Paper Traffic

Răsfoiala vă prezintă un interviu exclusiv cu Vlad Mihai, fondatorul editurii Paper Traffic. Vlad Mihai este editor și designer pasionat, fondatorul unei edituri care promovează publicații originale și îndrăznețe. Anul acesta, Vlad a deschis o librărie la Piața Obor, care funcționează și cu rolul de galerie, un loc unde literatura și arta se întâlnesc în … Mai mult INTERVIU „Încerc să fac cărți bine croite, ușor de parcurs, care să îți șoptească ceva înainte să începi să citești”, Vlad Mihai, Paper Traffic

INTERVIU Matt Haig: „Îl folosesc pe Winnie The Pooh ca ascuțitoare pentru minte”.

Autorul de bestselleruri Matt Haig, a cărui nouă carte O viață imposibilă – pe care am și recenzat-o, a fost lansată săptămâna aceasta, a acordat ziarului britanic The Guardian un interviu în care vorbește despre lecturile sale preferate, despre cărțile care l-au format și despre cele pe care nu le-ar mai citi vreodată. Îl preluăm … Mai mult INTERVIU Matt Haig: „Îl folosesc pe Winnie The Pooh ca ascuțitoare pentru minte”.

BRAȘOV Ateliere gratuite de carte și patrimoniu cultural pentru copii în luna septembrie

Editura Frontiera invită copiii din Brașov la o sesiune de ateliere creative inspirate de patrimoniul orasului – cultural, arhitectural și natural. Atelierele sunt organizate prin proiectul Laboratorul lui Serafim la Brasov, sub sloganul Citește orașul! și vor avea loc între 6 septembrie – 5 octombrie 2024. Participarea este gratuită, iar înscrierea se face prin formular de … Mai mult BRAȘOV Ateliere gratuite de carte și patrimoniu cultural pentru copii în luna septembrie

TEATRU John Malkovich revine la Timișoara, cu The Infamous Ramirez Hoffman, inspirat de o proză a lui Roberto Bolaño

Teatrul Naţional din Timişoara deschide stagiunea 2024-2025 cu o serie de spectacole deosebite, printre care “The Infamous Ramirez Hoffmann”, care îl va readuce pe actorul american John Malkovich pe scena teatrului timișorean. John Malkovich vine din nou în România pentru un performance inspirat de proza lui Roberto Bolaño John Malkovich va reveni în luna noiembrie … Mai mult TEATRU John Malkovich revine la Timișoara, cu The Infamous Ramirez Hoffman, inspirat de o proză a lui Roberto Bolaño

PRINDE GUSTUL LECTURII Asociația OvidiuRO lansează o campanie națională de practicare a lecturii ca obicei de viață, în familie

Asociația OvidiuRO a lansat ieri campania „Prinde gustul lecturii”, dedicată cultivării obiceiului de lectură zilnică în familie, ca practică esențială a unui stil de viață sănătos, alături de alimentația echilibrată.  Pe Răsfoiala, am scris recent despre cercetarea realizată în Marea Britanie, care arată că cinci minute de lectură pe zi pot fi la fel de … Mai mult PRINDE GUSTUL LECTURII Asociația OvidiuRO lansează o campanie națională de practicare a lecturii ca obicei de viață, în familie

INEDIT Hoț prins în fapt, pentru că s-a oprit din jaf ca să citească o carte

Un hoţ care tocmai jefuia un bătrân din Roma a fost prins, după ce s-a întrerupt în timpul spargerii, ca să citească o carte despre mitologia greacă, scrie BBC, citat de News.ro. Prins în faptul lecturii Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fi pătruns prin balcon într-un apartament din districtul Prati al capitalei … Mai mult INEDIT Hoț prins în fapt, pentru că s-a oprit din jaf ca să citească o carte