BUCUREȘTI Vizite gratuite la aniversarea Muzeului Național Cotroceni

Cu ocazia aniversării a 34 de ani de la înființare, Muzeul Național Cotroceni se deschide gratuit în data nașterii sale, 10 iulie. Vizitele sunt neghidate, cu intrare liberă, fără programare, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Accesul se va face din oră în oră, prima intrare la 10.00, ultima la ora 17.00. Vizitatorii trebuie să se identifice cu cartea de identitate sau cu … Mai mult BUCUREȘTI Vizite gratuite la aniversarea Muzeului Național Cotroceni

David Nicholls, autorul romanului “O zi”: “Mi-e rușine să recunosc. M-am chinuit cu Jane Austen.”

Autorul bestsellerului O zi, vândut în peste șase milioane de exemplare, David Nicholls, a răspuns pentru The Guardian chestionarului despre cărțile care l-au format ca cititor, lecturile preferate și cele care l-au provocat, autori și cărți la care s-ar întoarce sau nu. Cea mai timpurie amintire de lectură Omida mâncăcioasă. Nu era prea mult de … Mai mult David Nicholls, autorul romanului “O zi”: “Mi-e rușine să recunosc. M-am chinuit cu Jane Austen.”

TOP Librării ale scriitorilor celebri. George R.R. Martin, Ann Patchett și Emma Straub sunt printre autorii care au deschis librării.

De cele mai multe ori calitatea de scriitor este însoțită de cea de cititor fervent și inevitabil de misiunea de ambasador neobosit al cărților. Nu e deci de mirare că unii dintre autori aleg să alăture vocației de creator de povești pe cea de antreprenor cultural, deschizând noi librării, centre culturale sau cinematografe în comunitățile … Mai mult TOP Librării ale scriitorilor celebri. George R.R. Martin, Ann Patchett și Emma Straub sunt printre autorii care au deschis librării.

EVENIMENT Expoziție dedicată scriitorului Mihail Sebastian la MNLR București

La 80 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sebastian, Muzeul Național al Literaturii Române deschide expoziția  „Dimensiunea Sebastian”. Vernisajul va avea loc marți, 8 iulie 2025, de la ora 16.00, la sediul din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, avându-i ca invitați pe Teodora Dumitru, Alexandra Oprescu, Zamfir Bălan. Gazdă va fi directorul general al Muzeului Național … Mai mult EVENIMENT Expoziție dedicată scriitorului Mihail Sebastian la MNLR București

ȘTIRI „Regii gunoaielor”, de Ruxandra Cesereanu, câștigă Premiul Liviu Rebreanu pentru Proză

Regii gunoaielor, romanul Ruxandrei Cesereanu despre un show – concurs de televiziune care stârnește interesul tuturor românilor a câștigat Premiul pentru Liviu Rebreanu pentru Proză, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj, ediția 2025. Celelalte distincții acordate în cadrul ediției sunt: Despre “Regii Gunoaielor”, de Ruxandra Cesereanu În fiecare noapte, emisiunea-concurs Jos masca! de pe TVR … Mai mult ȘTIRI „Regii gunoaielor”, de Ruxandra Cesereanu, câștigă Premiul Liviu Rebreanu pentru Proză

FRAGMENT Toate culorile întunericului, Chris Whitaker

Ajuns în fruntea topurilor de carte Washington Post, Boston Globe, Kirkus Reviews, la scurtă vreme după lansare, romanul lui Chris Whitaker Toate culorile întunericului a fost tradus rapid în 28 de țări, inclusiv în România, unde apare în colecția Fiction connection a editurii TREI. Vă poftim să citiți un fragment din povestea despre care celebra scriitoare Gillian Flynn (Fata … Mai mult FRAGMENT Toate culorile întunericului, Chris Whitaker

NOUTATE Romanul „Atmosferă” de Taylor Jenkins Reid a apărut la editura Nemira

Atmosferă, noul roman al autoarei de bestselleruri Taylor Jenkins Reid, a apărut recent în colecția Nemira Fiction, concomitent cu lansarea internațională a cărții. O poveste despre curaj, visuri ambițioase și legături umane, o nouă demonstrație a talentului narativ al lui Reid, deja tradusă în peste 20 de limbi și aflată printre cele mai așteptate noi apariții ale anului. După … Mai mult NOUTATE Romanul „Atmosferă” de Taylor Jenkins Reid a apărut la editura Nemira

CINEMA Sentimental Value, distins cu Marele Premiu la Cannes, vine pe marile ecrane în curând

Bad Unicorn anunță că filmul lui Joachim Trier Sentimental value (2025), câștigătorul Marelui premiu la Festivalul Internațional de Film Cannes, va intra în curând în cinematografele din România. Deja menționat drept unul dintre cele mai bune filme ale anului și candidat la Oscaruri, câștigătorul Grand Prix la Cannes aduce o poveste emoționantă despre familie și … Mai mult CINEMA Sentimental Value, distins cu Marele Premiu la Cannes, vine pe marile ecrane în curând

ÎN PREGĂTIRE Witcher – Răscrucea corbilor, de Andrzej Sapkowski. Prequelul seriei va apărea la editura Nemira.

Cel mai nou roman din seria bestseller WITCHER a apreciatului autor polonez Andrzej Sapkowski este în curs de pregătire la editura Nemira și gata de precomandă. Răscrucea Corbilor va apărea în imprintul Armada în această toamnă, în 30 septembrie, simultan cu lansarea internațională. Publicată în țara natală a autorului polonez în noiembrie 2024, cartea este un … Mai mult ÎN PREGĂTIRE Witcher – Răscrucea corbilor, de Andrzej Sapkowski. Prequelul seriei va apărea la editura Nemira.

STUDIU O cercetare calitativă MIT arată că inteligența artificială ne diminuează capacitățile cognitive

Un studiu realizat recent de prestigioasa instituție de cercetare MIT arată că folosirea instrumentelor de inteligența artificială ne diminuează capacitățile cognitive. Studiul a împărțit 54 de subiecți, cu vârste între 18 și 39 de ani în trei grupuri și le-a cerut să scrie mai multe eseuri folosind ChatGPT, motorul de căutare al Google, respectiv niciun … Mai mult STUDIU O cercetare calitativă MIT arată că inteligența artificială ne diminuează capacitățile cognitive

SERIAL Harry Potter, scriitoarea J.K. Rowling crede despre primele episoade că sunt “foarte, foarte bune.”

J.K. Rowling a postat zilele trecute pe platforma de socializare X pentru-și arăta sprijinul pentru echipa viitoarei serii Harry Potter, a cărei producție a început recent. Scriitoarea a confirmat că a lucrat îndeaproape cu “scenariștii extrem de talentați” ai serialului, deși nu va primi ea însăși recunoaștere, așa cum a fost în cazul filmelor „Animale … Mai mult SERIAL Harry Potter, scriitoarea J.K. Rowling crede despre primele episoade că sunt “foarte, foarte bune.”

NOUTATE “Pământul transformat – o istorie nespusă” a naturii și a omenirii, din perspectivă climatică, de Peter Frankopan

Pământul transformat – o istorie nespusă, volum numit de The Times una dintre cele mai bune cărți de istorie ale anului 2024, a fost publicat recent la editura TREI. Scrisă de remarcabilul istoric Peter Frankopan, aceasta nu este doar o poveste a existenței oamenilor, ci prima care pune în centrul acțiunii relația dintre oameni și … Mai mult NOUTATE “Pământul transformat – o istorie nespusă” a naturii și a omenirii, din perspectivă climatică, de Peter Frankopan

AER: “Scumpirea cărților nu este soluția deficitului!”

Asociația Editorilor din România a transmis autorităților o scrisoare deschisă prin care atrage atenția că soluția pentru deficitul bugetar nu este creșterea prețurilor la carte. Avertismentul editorilor Excelența voastră, stimate domnule Președinte Nicușor-Daniel DAN,Stimate domnule prim-ministru desemnat, Ilie Gavril BOLOJAN, Asociaţia Editorilor din România vă atrage respectuos atenția că măsurile fiscale care duc la scumpirea … Mai mult AER: “Scumpirea cărților nu este soluția deficitului!”

FITS 2025 “Grădina de sticlă”, după Tatiana Țîbuleac, printre spectacolele din cea de-a treia zi a festivalului

Cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu cuprinde peste 842 de evenimente pe parcursul a zece zile pline de teatru, dans, muzică, circ, expoziţii. Sunt aşteptaţi peste 5000 de artişti din 82 de ţări. FITS prezintă în perioada festivalului, care are loc între 20 și 29 iunie, FITS Recomandă – o rubrică  cu cele mai captivante spectacole ale zilei, astfel încât iubitorii artă veniți la Sibiu să poată face alegeri inspirate. 22 iunie, a … Mai mult FITS 2025 “Grădina de sticlă”, după Tatiana Țîbuleac, printre spectacolele din cea de-a treia zi a festivalului

FITS 2025 „Ierbar”, de Radu Afrim, „Nijinski – Agonie şi extaz” cu Răzvan Mazilu și „Flamenco fusion” în programul festivalului de teatru

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) anunță includerea în program a trei spectacole remarcabile: „Ierbar” în regia lui Radu Afrim, „Nijinski – Agonie şi extaz” cu Răzvan Mazilu și „Flamenco fusion” al companiei Spanish Flamenco Balet. Spectacolele anulate au fost înlocuite cu reprezentații sau spectacole noi Noile reprezentații sunt programate pentru 22, 23 … Mai mult FITS 2025 „Ierbar”, de Radu Afrim, „Nijinski – Agonie şi extaz” cu Răzvan Mazilu și „Flamenco fusion” în programul festivalului de teatru

ȘTIRI „Casa amintirilor”, de Yael van der Wouden, este câștigătoarea Woman Prize for Fiction 2025

Yael van der Wouden, autoare transgender cu bunici de origine română și bulgară, a fost distinsă zilele trecute cu prestigiosul premiu literar Women’s Prize for Fiction pentru romanul său de debut, Casa amintirilor, publicat în limba română anul trecut. În cadrul ceremoniei de decernare care a avut loc la Londra, Yael van der Wouden a … Mai mult ȘTIRI „Casa amintirilor”, de Yael van der Wouden, este câștigătoarea Woman Prize for Fiction 2025

FRAGMENT “Lumina care lipsea”, de Nino Haratischwili

Răsfoiala prezintă un fragment din romanul recent al apreciatei scriitoare georgiene Nino Haratischwili, cunoscută cititorilor din întreaga lume datorită romanului A opta viață (pentru Brilka. Lumina care lipsea, lansată luna trecută la salonul de carte Bookfest, este considerată de publicația franceză Le Figaro “o carte impunătoare despre revoltă, despre încercarea și ispita de a trăi.” … Mai mult FRAGMENT “Lumina care lipsea”, de Nino Haratischwili

ȘTIRI Spectacolele companiilor israeliene de dans anulate la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu

Două dintre spectacolele programate pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2025, pregătite de companiile de dans israeliene Vertigo Dance Company şi Kibbutz Contemporary Dance Company au fost anulate ca urmare a interdicţiilor de zbor din Israel.  Mesajul organizatorilor Festivalului sibian “Dragii noştri spectatori, Din 2020 am întâmpinat nenumărate greutăţi în organizarea Festivalului, pornind de la pandemia de COVID, până la … Mai mult ȘTIRI Spectacolele companiilor israeliene de dans anulate la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu

NOUTATE Antologie de fantezii erotice, culese de actrița Gillian Anderson – Vreau

Gillian Anderson, actriță distinsă cu două premii Globul de Aur, scriitoare și activistă pentru drepturile femeilor, își dezvăluie cea mai intimă fantezie sexuală în recenta carte lansată de Editura TREI, Vreau. Fantasmele erotice ale din secolul XXI. Dorințele scriitoarei sunt însă dezvăluite la adăpostul anonimatului, incluse în colecția de 174 de fantezii anonime, mărturisite de femei din toată lumea. Fiecare … Mai mult NOUTATE Antologie de fantezii erotice, culese de actrița Gillian Anderson – Vreau

LANSARE Orfanii, noul roman de Florin Chirculescu

Editura Nemira lansează miercuri, 11 iunie 2025, ora 18:30, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, romanul „Orfanii”, de Florin Chirculescu. Vor fi alături de autor la eveniment scriitorul Vasile Ernu și Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor, moderatoarea dialogului. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe. Despre Orfanii, de Florin Chirculescu Autorul romanului … Mai mult LANSARE Orfanii, noul roman de Florin Chirculescu