TIMIȘOARA Burse de creație de peste 1,5 milioane lei pentru scriitori și artiști, prin proiectul “ENERGIE!”

Timișoara susține creația artistică și jurnalismul cultural, prin programul „Energie! Burse de creație”, care acordă artiștilor 75 de burse, în valoare totală de 1.600.000 lei, din bugetul local al Municipiului Timișoara. Condiții ale programului “Energie! Burse de creație” Pot aplica în program jurnaliști culturali și creatori activi în domeniul artelor vizuale, literatură, muzică și arte … Mai mult TIMIȘOARA Burse de creație de peste 1,5 milioane lei pentru scriitori și artiști, prin proiectul “ENERGIE!”

Carte împușcată la revoluție, imaginea Festivalului de poezie Ion Monoran de la Timișoara

A treia ediție a Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran va avea loc la Timișoara în între 15 -17 decembrie 2021. Anul acesta imaginea festivalului va fi cartea împușcată în zilele Revoluției din 1989, cel mai probabil “Sâmburele”, de Anka Kowalska. Pentru cei care află acum numele lui Ion Monoran, poetul Radu Vancu face un … Mai mult Carte împușcată la revoluție, imaginea Festivalului de poezie Ion Monoran de la Timișoara