Fiecare leu pe care statul român îl investește într-un ciclu complet de educație generează opt lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite și contribuții, arată studiul realizat de Deloitte pentru Fundația World Vision România, care a fost lansat astăzi, 12 octombrie 2011.
Investiția în educație generează încasări importante pentru stat, cu un impact considerabil pentru societate în ansamblul acesteia, arată studiul „Costul educației: investiție, randament, impact” publicat de World Vision România.
Câţi bani câştigă statul dacă investeşte în educaţie
- La fiecare leu investit, statul încasează peste 8 lei pentru un salariat cu studii superioare
- 168.000 lei costă educaţia unei persoane cu masterat
- 1,45 de milioane de lei contribuie această persoană la bugetul de stat
- 700% este eficiența (randamentul) investiției. Cu alte cuvinte, la fiecare leu investit în educația unei persoane cu masterat, statul primește înapoi opt lei, echivalând cu un randament al investiției de 700%.
De ce statul ar trebui să te vrea educat
Conform studiului, contribuțiile persoanelor fizice la buget cresc odată cu nivelul de educație.
- O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei.
- Suma crește la maxim 20.517 lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o școală profesională.
- Suma ajunge la o valoare maximă de peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare și postuniversitare.
90.000 lei cheltuiește statul cu un șomer cu studii primare, pe toată durata vieţii acestuia
Din cauza lipsei accesului la educaţie, statul cheltuiește, în medie, circa 90.000 de lei pentru un șomer cu studii primare, pe toată durata vieții acestuia.
Imaginea educației din România
- 2,5% din PIB se alocă educaţiei în 2021 – este cea mai mică pondere din ultimii 30 de ani
- 5,5% este rata șomajului – aproape 450.000 de persoane cu vârste între 15 și 74 de ani nu aveau loc de muncă în 2021
- România are cel mai mic al treilea cel mai mic salariu minim din UE
- 42% dintre elevii din România sunt analfebeți funcțional
Populaţia şcolară din România (2019-2020) – 3,53 de milioane:
- 16% în învățământ preșcolar
- 46% școala primară și gimnaziu
- 20% liceu și șoală profesională
- 3% școală postliceală și de maiștri
- 15% universitar
Studiul a fost realizat de Deloitte România, la solicitarea Fundației World Vision, pe baza seturilor de datelor disponibile din surse publice (desk research). Studiul a fost realizat pentru următoarele categorii de statut ocupațional: lucrător pe cont propriu în activități neagricole, agricultor, șomer, salariat conform, pentru următoarele niveluri de studii: primar/ISCED 0-1, secundar/ISCED 2-3, superior/ISCED 5-7. În studiu nu sunt prezentate informații referitoare la categoria „Patroni”/”Antreprenori” din cauza nivelului limitat de informații.
Frumos articol.
ApreciazăApreciază
Mulțumim. Redă comunicatul transmis de World Vision România, care a realizat studiul. Al lor este meritul. 🙂
ApreciazăApreciază