Vineri, 8 iulie 2022, APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) dă startul turneului Cartea de identitate un program educativ comunitar finanțat de Secretariatul General al Guvernului. Programul oferă comunităților din județele Brașov, Harghita, Mureș și Suceava acces la resurse și opere culturale, artistice și identitare, de patrimoniu cultural național și din categoria operelor fundamentale.
Peste 1000 de cărți din categoria operelor fundamentale vor fi dăruite, între 8 și 12 iulie 2022, în prima etapă a turneului ”Cartea de identitate” Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov, școlilor generale din comuna Lunca din județul Mureș, Liceului ”Marin Preda” și AșezământuluibCasa Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc.
Evenimente culturale pentru comunități
Donațiile de carte vor fi însoțite de conferințe, recitaluri, ateliere de educație plastică și scriere creativă. Invitați ai ecenimentelor sunt acad. Mircia Dumitrescu, conf.univ.dr. Mireille Rădoi, prof. univ. dr. Nicolae Brânzea, conf.univ.dr. Cristian Petcu și preotul Cotoi Simion, iar coordonatorii turneului sunt scriitorul Dan Mircea Cipariu, vicepreședinte APLER, și prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER”.
”Donația de cărți pe care APLER o face către comunitățile din Mureș, Brașov, Harghita, și Suceava, este un îndemn spre lectură. Poezie, proză, teatru, studii culturale sau albume de artă, dicționare, iată ce conțin titlurile pe care le donăm. Dar, într-o lume globalizantă și o Europă unită, ele mai conțin ceva – identitatea artistică. Creația artistică de orice tip duce și un mesaj al originilor, al identității și diversității.”, a declarat Ioan Cristescu, președintele APLER.
Turneul ”Cartea de identitate” contribuie la achiziția de volume din categoria operelor fundamentale în bibliotecile publice din România, în condițiile în care, în ultimii ani, bugetul dedicat acestor achiziții a cunoscut drastice reduceri.
Despre invitații la evenimentele Cartea de identitate
Mircia Dumitrescu s-a născut la 3 iulie 1941, în satul Căscioarele, județul Ilfov. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa Maestrului Vasile Kazar. În 1969, devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În 2006, devine membru al Uniunii Gravorilor şi Litografilor Maghiari din Budapesta, Ungaria. Între anii 1975-1990 este secretar al secţiei de grafică al U.A.P. din România. Din 1990 – lector universitar la Academia de Artă din Bucureşti, catedra de grafică, apoi profesor universitar titular. În anul 2005, devine doctor în arte vizuale, colaborează cu Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă la proiectul lansat de academicianul Eugen Simion pentru salvarea manuscriselor eminesciene, proiect iniţiat de Iorga, Perpessicius, G. Călinescu şi Noica. Propune pentru reeditarea acestora o formulă inovatoare de tipărire, prin care reproducerea manuscriselor lui Mihai Eminescu devine, în sfârşit, posibilă, instituind un reper cultural. Este membru corespondent al Academiei Române.
Dan Mircea Cipariu (născut la 7 septembrie 1972, București), doctor în Filologie, licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul ”Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2019, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele asociației Euro Culturart, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu.
Ioan Cristescu (n. 1965) este directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, profesor univ. dr. la Universitatea Hyperion din Bucureşti, specializat în Istoria teatrului universal, fondator al Editurii Tracus Arte, președintele Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Coordonator al mai multor proiecte culturale, literare și artistice de anvergură națională și internațională. Este realizatorul proiectului „Comedia românească” – momente şi schiţe și realizator de expoziţii de anvergură naţională şi internaţională „Paul Celan – dimensiunea românească”, „Marin Sorescu, Şcoala ardeleană – iluminismul românesc” etc. Coproducător al Maratonului de Poezie şi Jazz; inițiatorul Festivalului Internațional de Poezie București; coordonatorul Festivalului Capitalelor Centenare.
Mireille Rădoi s-a născut la 9 mai 1974. Are experienţă în diverse domenii de activitate, fiind specialist în ştiinţele comunicării şi studii de securitate. A absolvit Academia Naţională de Informaţii ca şef de promoţie, a obţinut masteratul şi doctoratul în ştiinţe politice. Este conferenţiar universitar şi, din 2010, este director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Este iniţiatoarea celui mai mare festival cultural în aer liber din Bucureşti: Strada de C’Arte.