ȘTIRI Haruki Murakami – “Lectura ficțiunii ne poate ajuta să supraviețuim unor vremuri primejdioase“

Pentru îndrăgitul autor japonez Haruki Murakami, conflictul din Fâșia Gaza este încă un exemplu teribil al modului în care trăim astăzi, într-o lume polarizată, separați de ziduri, atât fizice, cât și spirituale, scrie agenția The Associated Press, în introducerea unui articol amplu despre autorul Pădurii norvegiene.

libris.ro

Un gând de bine pentru cei aflați în pericol

Conștient că tot ce poate face în aceste momente este să se roage pentru pace, scriitorul a transmis un mesaj cititorilor despre puterea literaturii de a oferi sprijin și speranță, în momente de cumpănă și criză. Murakami este încrezător că literatura, mai degrabă decât să ofere o evadare din realitate, ne poate ajuta să înțelegem și să supraviețuim unor vremuri primejdioase.

„În romanele mele, zidurile sunt ziduri reale. Dar, desigur, există și ziduri metaforice în același timp. Pentru mine, zidurile sunt lucruri foarte semnificative. Sunt un pic claustrofob. Dacă sunt închis într-un spațiu strâmt, pot avea o ușoară panică. Așa că mă gândesc adesea la ziduri.

Când am vizitat Berlinul, zidul era încă acolo. Când am vizitat Israelul și am văzut acel zid șase metri înălțime, am fost oarecum îngrozit.

„Am prieteni evrei în Israel. Și sunt, de asemenea, conștient de faptul că situația palestinienilor, pe care am văzut-o când am vizitat Israelul, este mizerabilă. Așa că tot ce pot spune este să mă rog pentru ca pacea să prevaleze cât mai curând posibil”.

a declarat Murakami pentru The Associated Press

Murakami a vorbit despre misiunea ficțiunii cu agenția de presă AP înainte de a primi Premiul pentru literatură oferit de Fundația Prințesei de Asturia din Spania, distincție care în 2024 a fost oferită poetei și scriitoarei Ana Blandiana.

Confruntarea dintre Israel și gruparea teroristă Hamas, purtată de-o parte și de cealaltă a zidului care desparte Gaza de statul israelian trimite la titlul celui mai nou roman al lui Haruki Murakami, Orașul și zidurile sale incerte. Cartea a fost publicată în limba română cu doar săptămâna în urmă.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

TOP Bestsellers cărţi de ficţiune în România în 2024

ANIVERSARE Haruki Murakami. Melancolie, exuberanţă şi ritm în viaţa şi cărţile celui mai iubit autor japonez al prezentului

ȘTIRI Noul roman de Haruki Murakami are 1200 de pagini și va fi lansat la începutul primăverii


Lasă un comentariu