Markus Zusak, autorul bestsellerului Hoțul de cărți, a petrecut luna trecută câteva zile la Iași, ca invitat special FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere). Cu sprijinul organizatorilor, am avut bucuria să stăm de vorbă, în exclusivitate, cu scriitorul australian despre romanul care i-a adus notorietatea internațională și fără de care, declară, nu aș fi astăzi aici, șaisprezece ani mai târziu. Ne-a împărtășit opinii despre literatură și scris, despre inteligența artificială și felul în care influențează lumea cărților și câteva lucruri despre următoarea sa carte.

Aceasta este a doua parte a discuției cu Răsfoiala, prima este aici.

E minunat aici.

Am început discuția noastră cu o întrebare referitoare la posibilitatea ecranizării într-o serie a romanului Hoțul de cărți. De regulă, orice adaptare pentru cinema sau platforme video a unei cărți stârnește din nou interesul cititorilor. Practic oferă o nouă viață cărții.

Așa este. În țări ca Italia, unde romanul meu nu avusese succes deloc, în momentul în care a apărut filmul – vânzările au explodat. În același timp, în alte țări nu a fost nevoie de film pentru ca romanul să ajungă la cititori. E foarte interesant pentru că în fiecare loc să petrec lucrurile diferit. Dar ce pot să spun este că, de când a venit pe lume cartea, continuă să mă surprindă în mod plăcut. Iată că ajung să fiu în țări precum România, atâția ani mai târziu…

Cum vă simțiți? Care e prima impresie?

E minunat!

Îi găsesc pe români foarte generoși și prietenoși. E o trăsătură care este valabilă și în alte țări est-europene. Cred că se leagă de faptul că, acolo unde oamenii au avut perioade mai dificile în istorie, mentalitatea este foarte diferită. Nimic nu este luat de-a gata. Oamenii sunt dispuși să ofere mult, sunt foarte generoși, spiritual și material.

Am vizitat în urmă cu câțiva ani Croația și Polonia și am remarcat că și acolo oameni împărtășesc această generozitate. La evenimente legate de cărți, oamenii îți oferă întotdeauna ceva din țara lor. Este un lucru care nu ți se întâmplă de obicei în alte țări cum sunt Anglia sau Statele Unite. Oamenii care provin din țări în care viața a fost poate puțin mai ușoară nu se comportă așa.

Deci mi-a făcut mare bucurie să fiu aici, iar toți cei din comunitatea literară au fost de asemenea foarte generoși și prietenoși. M-am simțit foarte binevenit.

Vă mulțumim mult. Ne bucură că știm asta. Știu sigur că cititorii români abia așteaptă să te cunoască. Și vor avea ocazia la Serile FILIT – evenimentele care îi pun față în față cu câte un mare scriitor, de astăzi până duminică.

Da așa este. Și mai este un eveniment care mi-a atras atenția și la care cu siguranță voi participa. Este acel maraton de poezie nocturn, care începe la 22:00. Mi se pare uimitor. Niciodată nu s-ar întâmpla așa ceva în Australia.

Voi continua să fac ceea ce știu să fac. Voi scrie cărți.

Următoarea întrebare este legată de un subiect fierbinte al acestui an – inteligență artificială (AI) . Mulți dintre scriitorii au adoptat deja poziții publice în care condamnă folosirea fără discernământ a acestor instrumente. Pentru traducători, este o problemă serioasă Ce simți vizavi de AI? Te simți amenințat, ca scriitor? Crezi că îți va afecta munca de scriitor în viitorul apropiat?

Mă preocupă subiectul și l-am studiat așa cum probabil au făcut majoritatea scriitorilor. Mereu am fost de părere că sunt două feluri în care oamenii reacționează de obicei la astfel de situații. Toate aceste lucruri care teoretic ne amenință – cum s-a spus de exemplu despre cărțile electronice că vor duce la moartea cărților tipărite. Cărțile sunt “pe moarte” de când sunt eu Scriitor și totuși nu au murit niciodată. Eu le ofer credit oamenilor. Cred că ei nu vor să citească ceva scris de AI. Toată încrederea mea merge către cititori.

Crezi că ne va afecta creativitatea? Pentru că acest lucru este inevitabil în condițiile în care unii oameni vor alege constant ca altcineva să creeze în locul lor.

Cred că e un lucru similar cu parcarea unui autoturism. În trecut era nevoie să te asiguri în stânga și-n dreapta și să te uiți în oglinzi, să apreciez distanța, pe când acum ai camere și nu mai ai nevoie să fie așa de priceput.

Exact la asta fac referire. Ce se va întâmpla cu capacitatea de analiză, cu gândirea critică, atunci când ai alternativa care îți permite să nu o mai folosești?

Da, atunci când altcineva sau altceva o face în locul tău.

Chat GPT sau ceva similar.

Da, am făcut exercițiul cu ChatGPT acasă. Soția mea a fost cea care a propus să facem testul. Ea este “creierul”, este cea mai deșteaptă dintre noi. Este mai deșteaptă ca mine și a spus: hai să aruncăm o privire la chestia asta. I-a cerut să scrie ceva ca și cum ar fi Marcus Zusak, în care este vorba despre o fată, despre un cal și așa mai departe. Răspunsul a venit înapoi și l-am citit, apoi am întrebat care este stilul lui Marcus Zusak. Și răspunsul a fost: el procedează așa și pe dincolo, folosește metafore neobișnuite etc. Iar soția mea a cerut o variantă mai puțin sentimentală, în care să fie folosite imagini neconvenționale. Iar sentimentul a fost că eram în varianta personalizată a filmului Terminator, în care roboții încep să ia puterea. (râde)

Textul mi s-a părut “împiedicat”, mecanic. Însă așa cum spunea și soția mea, în viitor se va îmbunătăți. Va deveni mai bun.

Unii dintre scriitorii care au și-a făcut publică poziția vizavi de AI consideră că folosirea operelor lor încalcă legislația de copyright. Pe de altă parte, sunt voci care spun că așa a evoluat dintotdeauna progresul, că e un “sacrificiu necesar”. Ce părere ai?

O parte din mine spune – Iată există aceste amenințări, ceea ce poți tu să faci este să devii mai puternic ca să supraviețuiești. Dar și asta e o perspectivă destul de simplificată. Nu știu ce să spun despre compensarea scriitorilor. Un bun prieten mi-a trimis un e-mail în care îmi arăta negru pe alb cum cărțile mele sunt printre cele folosite pentru crearea AI. Toate cărțile mele erau acolo. Toate.

Cum te-ai simțit văzând asta?

Nu știu ce să zic. Am încercat să pun lucrurile în perspectivă mai largă. Acesta e doar un lucru care mi s-a întâmplat într-o zi întreagă. Am doi copii, o fată de 17 ani și un băiat de 12 ani și un câine nebun, deci sunt multe lucruri care se petrec în viața mea într-o singură zi. Și atunci m-am întrebat – ce aș putea eu să fac? Pot să semnez petiții – ceea ce voi face, dar în același timp o să continui să fac ceea ce știu să fac.

O să scriu cărți, pentru că știu că nu este nici un computer pe planeta asta care poate fi Markus Zusak.

La asta putem spera, nu? (zâmbește). Părerea mea este că dacă încep să te implici prea mult, dacă te bagi până la gât în partea politică, nu mai ai timp să creezi ceva nou. Deci propunerea mea în acest caz este să spui ceva de genul: Okay, deci tot ce am de făcut este să scriu mai repede decât AI. (râde)

Îți dorim succes! (râd și eu)

La ce lucrezi în această perioadă? (Dacă vrei să ne spui.)

Sigur. Pentru mine cartea la care scriu în prezent nu e ceva secret. Scrisul nu e un secret și nu e o artă. Întotdeauna am crezut că este un clișeu să zici chestii de genul: Nu pot să-ți arăt, până nu e gata. Apoi am realizat că e posibil ca oamenii să spună lucrul ăsta, fiindcă nu sunt siguri că sunt capabili să termine cartea. Sunt jenați.

Scriu la o carte care este non ficțiune, Pentru prima dată. M-am gândit că este momentul să scriu ceva pentru simpla plăcere de a scrie.

Și cum merge, te bucuri de scris?

Da, categoric. Doar că am ajuns la punctul la care am început să revizuiesc și e… Ah! Acum începe munca grea.

E un memoir?

Aproape… Povesteam mai devreme despre faptul că am un câine nebun, dar am avut doi. Și două pisici. Am avut o grămadă de probleme, dar și o grămadă de povești extraordinare cu aceste animale. Iar prietenii mei mi-au spus că trebuie să scriu despre acești câini. Încă am dubii referitoare la ce o să rămână în carte, trebuie să întreb niște oameni dacă e în regulă cu ei să împărtășesc ce s-a întâmplat. Vom vedea ce va fi. Oricum ideea este că era nevoie să scriu despre asta. Am avut doi câini și amândoi au murit… dar chiar și morțile au fost destul de amuzante.

De exemplu, una dintre întâmplări este așa:

Conduceam la 4:00 dimineața, cu câinele pe bancheta din spate, răsuflând din greu, iar la un moment dat, gâfâitul s-a oprit, iar eu am strigat la el:

Nu muri! Nu muri acum!

Și a început să respire din nou. Și sunt sigur că scena asta rezumă relevant toată relația noastră de 10 ani. Respectiv, eu am tot strigat la el, iar el îi gândea:

Doamne, Dumnezeule! Nici măcar să mor în pace nu mă lasă!

Cam ăsta e genul de povești care vor fi în următoarea mea carte.

Markus, îți mulțumim mult pentru acest interviu. A fost o bucurie să te cunoaștem în persoană.

Eu vă mulțumesc!