La aniversarea Răsfoiala, i-am întrebat pe cititorii din comunitatea noastră cine sunt oamenii care i-au îndrumat să citească. A ieșit la lumină o colecție intimă și emoționantă a amintirilor voastre – multe împărtășite – despre zorii iubirii pentru cărți. Și despre zorii iubirii. Atunci când petrecem timp împreună, făcând lucruri care ne stimulează și ne îmbogățesc mintea, construim relații solide, încărcate de încredere și speranță, relații care ne formează caracterul și rămân cu noi mereu. Relații care vor fi mai târziu recreate de noii…

… făuritori de cititori

Îmi aduc aminte că am învățat aproape toate literele și am primit o carte de povești cu un pitic, numit Csipike. A fost prima mea lectură. Nu provin din familie de intelectuali, bunicii m-au crescut și aveau o bibliotecă cu vreo cincizeci de cărți, pe care am tot citit, chiar dacă nu erau pe înțelesul meu. Mereu am primit bani de buzunar de la Tăticul meu drag și aproape zilnic vizitam librăriile și anticariatul din oraș, eram înscrisă în biblioteca județeană și în cea din școală. Zestrea mea a fost biblioteca personală. A fost minunat să cresc între cărți, prin povești.

Erzsebet M.

Nenea Ion, fratele tatei, om talentat și cu dragoste de neam și tradiții a devenit, pe când eu eram în primele clase de școală, director de cămin cultural. Cu sacul cu cărți în spate, într-o zi viscoloasă, a venit și la noi acasă. A scos din sac câteva cărți pe care le credea bune pentru mine, a completat o fișă de împrumut, a luat sacul în spate și a plecat la alte case. Fire curioasă, m-am apucat de citit.

Stana G

Am început să citesc cu plăcere când cititul nu a mai fost obligatoriu. După facultate.

Nico L.

Într-o zi, doamna învățătoare a fost suplinită de profesoara de română. Am fost surprinși, doamna nu lipsea, nu întârzia…Noi terminaserăm alfabetul, avusesem ,,Serbarea abecedarului” și după vacanța de iarnă, trecusem la ,,partea a doua”, un fel de manual pentru exersarea cititului. Nu știu ce a văzut doamna profesoară la mine, dar, la sfârșitul orelor, m-a luat de mână și m-a dus în sala unde era biblioteca școlii…

Eram cu totul transpusă, nu mai respiram de teamă nu cumva să mă trezesc și să fiu din nou în curtea școlii… M-am repezit spre cea mai groasă carte din apropierea mea (Ivanhoe de Walter Scott) și, bucuroasă, m-am apropiat să mi-o treacă pe fișă. Cu răbdare, doamna mi-a explicat că încă nu e pentru mine, că pot veni în fiecare zi la bibliotecă… Mi-a dat o cărticică ,,Rița Veverița” se numea, pe care, până am ajuns la ușă, o citisem. Mi-a explicat că o pot înapoia a doua zi, dar a făcut o excepție și mi-a mai împrumutat una: ,,Uța mieluța”… Așa a început…

Emilia R

Cărțile le-am descoperit singură, au fost prietenii mei când eram mică, ai mei mă lăsau singură, mergeau la serviciu și, na, știți si voi perioada aceea. Citeam orice, absolut orice, până și cărțile pe care la 7-8 ani nu trebuia să le fi citit.
Apoi am citit mai degrabă cărți educative, cărți tehnice, cărți impuse, dar am citit la fel de mult.
Acum citesc mai puțin, nu am scuze, pur și simplu am momente cand nu ma pot potoli și epuizarea parenting-job-being yourself este copleșitoare. Dar fetiței mele îi plac la nebunie cărțile, are patru ani și multe luni, îi citim zilnic, cărțile din seria Poveștile Cristinei, cărțile Ioanei Chicet-Macoveiciuc, cărțile lui Alec Blenche. Sunt minunate, Alex și Cristina Donovici sunt geniali, Alec Blenche este magic.
Am găsit în podul casei cărțile lui Jules Verne, acum îi citim din ele.
Cititul este un leac pe care sper sa il îmbrățișeze cât mai mulți, în forma corectă și să mai vindece din sărăcia emoțională a lumii.

Daniela P.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Pentru mine cititul este un fel de a fi datorită doamnei diriginte din liceu. Întotdeauna ne punea să citim, venea către noi cu cele mai frumoase titluri și în fiecare vineri aveam un cerc de lectură. Drept urmare, ajungeam să povestim colegilor de clasă ceea ce am citit în săptămâna respectivă, era o adevărată provocare la acel moment. Era minunat!!! Azi îmi e este clar că, dacă nu era dumneaei, cu siguranță nu ajungeam să iubesc cărțile atât de mult.

Andrada S.

Pentru mine, mama este cea care m-a călăuzit pe acest drum al lecturii, spunându-mi că prin lectura mă voi proteja de vidul lumii, de plictiseala unor vremuri tot mai sărace spiritual și de angoasele unei societăți în declin. Mi-a oferit anumite lecturi la început, precum „Păcală”, „Amintiri din copilărie”, „Fram, ursul polar”, cărți de Jules Verne și apoi a avut încredere să îmi aleg singur lecturile.
Îi sunt recunoscător pentru asta!

Alexandru G.

Mama a citit mereu. Îmi amintesc de ea mai mereu cu o carte în mână sau lângă ea. Primea cărți de la o vecină și de multe ori sora mea și cu mine eram „curierii”. Eu am început cu „lecturile obligatorii” pentru școală și de atunci nu m-am mai oprit.

Daniela Ș.

Îmi aduc aminte ca mama este cea care mi-a făcut cunoștință cu lumea minunată a cititului. Și acum am cartea care mai târziu mi-a devenit cea mai buna prietenă, aceasta este „Vrăjitorul din Oz”. Chiar pe prima pagină sunt cuvinte împărțite în grupuri pentru a citi mai întâi pe litere și apoi cuvântul întreg.

Caietul cu notițe

Bunica mea citea foarte mult. Pentru că părinții ei nu o lăsau să învețe, torcea cu cartea pe genunchi. Poate tocmai de aceea așteptam când eram copil și două ore să se deschidă biblioteca.

Nicoleta F.

La început nu citeam aproape deloc. Aveam o mulțime de teme, iar biblioteca avea cărți pe care eu le credeam inutile. Până într-un punct, când sosește o nouă profesoară de limba română. Era tânără, în primul an de predare, dar hotărâtă pe puterile ei. Ne-a oferit liste de lectură, având poate 20 de titluri. Toți eram îngroziți de numărul uriaș de titluri. Părea că doreau cu ardoare să ne devoreze trupul și mintea și să-și hrănească apetitul pentru copiii absorbiți de tehnologie. Și am început cu un titlu, apoi cu altul, până am terminat lista de lectură în 3 luni. Simțeam savoarea cuvintelor, tainele expresiilor și înțelepciunea cărții însuși. Acum, citesc săptămânal câte o carte, deoarece a devenit o dependență, un ,,drog” (scuzați-mi comparația) pe care nu-l pot scoate din minte. Nu aș putea trăi fără să simt printre degete filele îngălbenite ale cărților și coperțile viu colorate. Poate cel mai important dar, pe lângă cel al familiei, este cititul, deoarece prin acesta lumea vede granița invizibilă a Universului.

Denisa R.

Cred ca aceste obiceiuri vin din familie, ai mei au fost devoratori de cărți… și acum sunt (care mai trăiesc). Dar pe mine m-a făcut să iubesc cititul un MARE OM: învățătoarea mea, Doamna (Tovarășa… mai știți???) Lenke Costachescu! Ce compuneri ieșeau din mânuțele noastre după ce citeam cărțile copilariei… și acum țin minte ca toamna eram cei mai creativi copii. Ne-a făcut sa iubim școala, nu numai cititul!

Maria F.

Mama citea destul de mult! Exemplul părinților contează! Eu însă îmi amintesc că profesoara de lb. română ne fixa pentru fiecare vacanță obligația de a citi patru volume! Indiferent ce, firește că mă simțeam puțin forțată dar, pe termen lung, mi-a devenit obicei! Așa că citiți, fraților, indiferent ce, e esențial!

Paula A.

Eu nu îmi amintesc să mă fi îndrumat sau motivat cineva să citesc. Mama îmi spune că la 5 ani citeam fluent (nu știu cum am învățat). Prima carte pe care îmi amintesc că am citit-o este o carte cu povești scrise de Frații Grimm. Cred că aceasta mi-a deschis apetitul pentru lectură și de atunci nu m-am mai oprit. Deci aș putea să mă consider eu însămi cea care a făcut din citit un fel de-a fi.

Ramona R.

Atunci când tata primea salariul pe lada de la studiou apăreau cărțile. Pentru mine și fratele meu, dar bineînțeles și pentru dânșii. Și acum simt mirosul cărților noi, dar și emoția pe care o simțeam căutând ce carti erau pentru mine.
Deci datorită tatălui meu și a cărților luate în rate la salariu.

Mirela M.

Cred ca mama, deoarece prima carte pe care am citit-o singură, în clasa a doua, am primit-o de la ea. Este cartea “Talismanul de Safir” de Elvira Bogdan. Ar trebui pusă pe lista de lecturi, e o carte pentru copii superbă.

Fabrica de fantezie

Nu m-a îndemnat nimeni, am simțit de când mă știu o mare sete pentru lectură. Ai mei erau oameni simpli, iar învățătoarea mea din clasele primare, deși m-a învățat literele și să citesc n-a fost niciodată pentru mine un model fiind nedreaptă și vicioasă.

Maria M.

Bunica mea, mamaia, cum îi spuneam eu. Nu știa carte, dar îi plăcea să mă asculte citind, mai ales în serile lungi de iarnă când curent nu aveam (era în epoca de tristă amintire) și citeam la lumina lămpii cu petrol. Cititul era o evadare din realitatea cu prea puține bucurii în care trăiam, mai ales că era o lectură activă. Îmi punea tot soiul de întrebări cu privire la ceea ce citeam, în timp ce ea tricota sau îndruga lână. I se deschidea o lume care-i fusese interzisă pentru că părinții ei, țărani săraci, n-o lăsaseră la școală. Am auzit-o mereu regretând lucrul acesta. Iar mie îmi plăcea să-i fac bucuria asta, să mă audă citind. Mi-e dor de vremurile acelea și mi-e dor de ea.

Florinela M.

Tata a stârnit curiozitatea, atât mie cât și soră-mii, de a afla mai iute decât ne citea el finalul poveștii din Cei trei mușchetari. Pe lângă norocul de întâlni prieteni care citeau în adolescență, mi-a întreținut pasiunea de a citi și a plantat sămânţă de colecționar Editura Prietenii Cărții, tata plătind pentru acestea. Tot noroc aș spune a fost mai târziu să întâlnesc colegi la munca și să descopăr pe FB&Youtube comunități de cititori care împărtășesc această pasiune. In the end, what goes around comes around.

Marian A.

Îmi aduc aminte cu drag de orele minunate din timpul liceului, cu doamna profesoara de română. Cred că de acolo mi-a rămas plăcerea de a citi fiecare text, de a-l descoperi. Azi, la rândul meu cadru didactic, îmi doresc să ofer elevilor un model, poate chiar inspirația de care au nevoie pentru a descoperi tainele cărților.

Alina E

Vecinii, ingineri, în casa lor am văzut prima dată în viața mea o bibliotecă iar fiica lor ne povestea mult și multe – din cărți.
Peste câțiva ani împrumutăm de la biblioteca satului, citeam și o carte pe zi. De atunci am cea mai frumoasă amintire, mama speriată că citesc ce nu se cuvine, a luat una din cărți (colecția Romanul de dragoste) și a citit-o bombănind toată – avea doar patru clase.

Angela I.

La mine cred că a fost familia întreagă, de la mic la mare. Mătușa mea care este cu doar 5 ani mai mare decât mine care îmi citea povești atunci când încă nu învățasem, bunicii care au avut o bibliotecă impresionantă și mereu la dispoziția mea , părinții care citeau la rândul lor. Prima casa unde ne-am mutat a avut la fel o bibliotecă de unde citeam pe îndelete. Cărțile, firește mi-au fost aproape și nu m-au judecat niciodată, m-au acceptat în lumea lor și mi-au dăruit ore și ore nenumărate de visat cu ochii deschiși. Însă, dacă ar fi să mulțumesc din suflet aș face-o părinților care mi-au cumpărat mereu benzi colorate (comic books) și cărți știind cât de mult îmi plăcea să fac asta. Pentru asta le voi mulțumi mereu că mi-au dăruit cel mai frumos cadou pe care îl voi prețui toată viața!

Roxana L.

Tata a fost pentru mine și frații mei un exemplu. Ne-a făcut să îndrăgim cărțile și îmi amintesc cu drag cum citeam „D-l Goe”, eu împreună cu sora mea interpretând cumva precum actorii și ne prăpădeam de râs! Așa am început să îndrăgim lectura.

Elena E.

De prin anul întâi de liceu, m-am apucat serios de citit și am început sa-mi încropesc o mică bibliotecă!
Nu am avut un model, singură mi-am cultivat gustul pentru lectură, pentru poezie, mai ales!
Eram în clasele mici o bună recitatoare.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

INTERVIU Remus Boldea „Sunt în primul rând cititor şi abia apoi scriitor”

CE CITESC ROMÂNII. TOP Cele mai căutate cărți în bibliotecile publice din România

INTERVIU MARKUS ZUSAK: “Românii sunt prietenoși și foarte generoși. Spiritual și material. E o trăsătură comună în țări în care oamenii au avut de suferit.” (partea II)