Răsfoiala

Dacă această recenzie întârziată la Hamnet, de Maggie O’Farrell va putea cuprinde o fărâmă din frumusețea cărții, oricine ar citi-o, nu ar mai ezita să citească și cartea. Am început cu ezitările pentru că și eu le-am avut și știu de la alți cititori că nu s-au grăbit să citească romanul din cauza subiectului – moartea lui Hamnet, fiul de doar opt ani al lui William Shakespeare.

Ce nu știu cititorii care, asemeni mie, se feresc de carte, este că Hamnet este o poveste nemaipomenit de frumoasă despre maternitate și puterea fantastică, transformatoare, pe care o poate da femeii. Este un roman cu mult – mult mai complex decât intriga lui, doliul, care poate părea sumbră și copleșitoare. Însă pentru a o înțelege pe deplin, vă recomand să citiți prima oară Exist exist exist. Este cartea de memorii a lui Maggie O’Farrell, care dezvăluie motivul intim pentru care scriitoarea a ales această temă foarte sensibilă, cea a suferinței, morții unui copil și a doliului. (Nu mai spun că este la fel de frumoasă!)

Magia lui Maggie

Ce captivează la scrisul lui Maggie, pe lângă suspansul excelent dozat, este vocea narativă unică, blândă și crudă deopotrivă. Mi se pare echivalentul în literatură al unei lucrări în filigran, cu diferența că poveștile scrise de Maggie, ficțiune sau mărturii, nu sunt supraîncărcate sau obositoare. Descrierile, personajele ei au un farmec exotic. Sunt pline de magie!

Personajul central din Hamnet, Agnes, este probabil unul dintre cele mai reușite, mai memorabile ale literaturii de limba engleză contemporană. Nu ai nicio altă șansă decât să te îndrăgostești iremediabil de ea, de inocența și sălbăticiunea ei, de priceperea și convingerea cu care își croiește – neabătută de niciun necaz – drumul și își vede de el, de calmul și reziliența supranaturale de care dă dovadă, atunci când totul se năruiește și cu care reușește să țină totul laolaltă ca o Stăpână desăvârșită a familiei sale. (Sunt convinsă că parte din acest personaj e inspirat de chiar personalitatea autoarei (și poate a unui model feminin al său?), o femeie neînfricată, a cărei maternitate este o luptă greu de imaginat pentru bunăstarea unuia dintre copiii ei. Vezi Exist, exist…)

Însă în Hamnet, primii pe care-i cunoaștem sunt gemenii lui Agnes, Hamnet, un băiețel teribil de îngrijorat pentru Judith, sora lui care pare a fi foarte bolnavă exact în ziua în care nici un adult responsabil nu se află acasă, ca să le dea ajutor. Apoi Maggie ne lasă cu grija în sân și ne poartă înapoi în timp, pe vremea când Agnes însăși era doar o fetiță, în lumea ei cuceritoare, parcă ruptă de pe alt târăm, unul în care trăiesc ființe extraordinare, cu puteri asemenea.

Urmărim rând pe rând frământările micului Hamnet, care nu știe cum să facă pentru a-și salva sora aproape răpusă de boală, și viața mamei sale. Agnes copilărește cu fratele ei, singurul ei apropiat, căci cei doi sunt orfani de mamă, iar despre tați știm că nu sunt pricepuți ori dornici să crească copii. E un fapt care se va repeta și în destinul de soție a lui Agnes. Tatăl lui Hamnet, deși o iubește, va alege altceva în locul dragostei. Oare ce?

Mă opresc cu rezumatul la Hamnet, pentru că nu-mi permit să stric frumusețea unei povești nemaipomenite cu spoilere. Revin la uimirea pentru talentul de scriitoare a lui Maggie, cu care reușește inclusiv să creeze și nareze povestea vieții unui virus – și inevitabil – a vieților pe care le ia cu ea, peste tot pe unde poposește. Nu mă pot abține să nu fac iar trimitere la volumul de memorii, pentru că cele două cărți sunt legate ca două chipuri ale aceluiași om. Fără trăirile (adeseori extreme) din viața lui Maggie și a familiei ei, nu cred că ar fi existat vreodată Hamnet. Și culmea e că romanul a apărut precis în vârful pandemiei de covid – final de martie 2020. N-o să știm vreodată dacă și ce anume din ce vedeam în acele zile în mass – media a inspirat povestea virusului care circulă prin lumea lui Hamnet nevăzut și mortal, secerând viață după viață, ca un ucigaș în serie infailibil. Imposibil de capturat și întemnițat.

Despre mame și puterile lor supranaturale

Lucrul care emoționează (sau pe mine m-a) cel mai mult la Hamnet nu este partea de o tristețe sfâșietoare a cărții, în care analizează îndeaproape, aproape maniacal, suferința mamei care își pierde copilul, ci tocmai reziliența ei uimitoare, capacitatea de a se menține pe sine, întreg microuniversul familiei și al căminului laolaltă în clipe teribil de greu de suportat.

Dacă ai dus lipsa unei astfel de mame – atentă, iubitoare, paranormal de pricepută la orice – ori dacă, dimpotrivă, ai copilărit sub tandrul imperiu al unei astfel de ființe supraumane, de ale cărei puteri te-ai mirat abia târziu la maturitate, după ce ai aflat pe pielea și inima ta ce înseamnă să crești un copil (sau mai mulți), în Hamnet te vei simți ca acasă. Și te vei simți bucuros și recunoscător pentru fiecare moment în care ființa ta și binele ei au fost misiunea supremă a mamei tale. Vei (re)simți Iubirea.

Cartea Mamei ar putea fi supranumit, pe bună dreptate, acest roman care, deși are multe personaje, nu acordă niciunuia lumina orbitoare cu care o înconjoară pe Agnes și destinul ei. Un destin pentru care începe, fără măcar să știe, să se pregătească încă din copilărie, care îi va conduce viața și o va înnobila. Personajele masculine aproape că nu figurează în romanul lui Maggie, sunt cumva șterse, alunecoase, așa cum sunt adeseori aievea bărbații din familie – uite, abia ce a intrat pe ușă, uite că a și ieșit, parcă nici n-a fost aici. Mereu plecați la treburile lor, care se petrec departe de casă și de familie. O dată consumată iubirea fierbinte, a anilor de început, dintre Agnes și Will, acum căsătoriți, cu copii, cei doi își urmează destinele separat. Nici măcar micul Hamnet (care te cucerește instantaneu cu grija iubitoare pentru Judith și final în momentul în care decide vei vedea tu ce decide), nu primește decât rol secundar în povestea care îi poartă numele. Poate de aceea, în Canada cartea poartă titlul Hamnet și Judith, căci povestea băiețelului e doar un fragment din Cartea Mamei.

Hamnet este o împletire narativă minunată, în care orele terne ale unei zile, cu treburile ei casnice plictisitoare sau scenele prozaice ale culegerii unui fagure de miere ori a unei flori sălbatice de la marginea drumului capătă o frumusețe uluitoare sub condeiul magic al lui Maggie. Luminile și umbrele se plimbă pe pagină, vântul adie printre rânduri și te poartă pe un tărâm rodit din imaginație pură, într-una dintre cele mai expresive povești pe care le-am citit în ultimii ani.

El știe și numele acesta, deși n-a mai întâlnit pe nimeni care să-l poarte. Agnes. Pronunțat altfel decât ar putea scrie pe o pagină cu acel g aproape ascuns secret. Limba se curbează înspre el, abia dacă îl atinge. Ann-is. Agn-iez. Trebuie să accentuezi prima silabă, apoi să sari peste următoarea.

Ea se strecoară afară din spațiul dintre corpul lui și rafturi. Deschide ușa, iar lumina de dincolo de ușă este amețitor de albă, copleșitoare. După aceea, ușa se închide zgomotos în urma ei, iar el rămâne singur, cu șoimul cu merele, cu mirosul de lemn și toamnă, și cu mirosul uscat, de pene și carne, al păsării.

Toate l-a uluit peste măsură: sărutul, magazia de mere, cum se simțeau umerii ei la atingere, gândul la data următoare când va fi trimis la Hewlands, cum să facă să o găsească pe fată singură din nou, așa încât abia la jumătatea drumului către oraș își dă seama. Nu se spune că fiica cea mare de la fermă ține un șoim?

Și nu lăsați această idee – speritoare a doliului și fuga de suferință (pe care ne-o cere imperios societatea nefiresc de preocupată de starea de bine continuă) să vă îndepărteze de una dintre cele mai magice povești ale acestor ani. Hamnet este, înainte de orice, o poveste – mărturie despre iubirea maternă care învinge totul, o iubire neînduplecată în forța ei vindecătoare – în viață și dincolo de ea.

Romanul Hamnet a câștigat Women’s Prize for Fiction 2020 și Fiction Prize la National Book Critics Circle Awards 2020, iar în prezent este în curs de ecranizare cu Jessie Buckley și Paul Mescal în rolurile principale. Chloé Zhao va regiza filmul bazat pe romanul lui Maggie O’Farrell, după un scenariu adaptat chiar de autoare.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE Great Circle, de Maggie Shipstead

ȘTIRI După Pulitzer, „Demon Cooperhead”, de Barbara Kingsolver câștigă și Woman’s Prize for Fiction

RECOMANDARE 25 de cărți pe care trebuie să le iei acasă de la Gaudeamus. Alegerile Răsfoiala.