Când îl citeşti pe Murakami, s-ar putea să vezi melancolia, singurătatea, regretul mut: cireşi scuturându-se de petale în pragul înserării, un haiku de la cer la pământ. Sau ai putea să vezi luminile exuberante ale oraşului, viaţa fremătătoare şi tânără, zbuciumul antrenant al străzii, obrazul îmbujorat al modernităţii. Nu te teme, dacă nu vezi toate acestea, vei simţi cu siguranţă ritmul: pian şi saxofon, pasaj cu pasaj, o muzică de jazz în surdină, măsurile perfecte care acompaniază gândurile ce nasc cuvinte.
Acesta e stilul celui mai apreciat scriitor japonez din contemporaneitate, cel mai iubit şi tradus autor nipon în România. De peste patru decenii, cărţile sale încântă cititorii de pretutindeni şi îi provoacă să găsească armoniile improbabile dintre un kimono şi un disc de vinil, ori dintre o sabie de samurai şi o bâtă de baseball. Azi aniversăm naşterea lui Haruki Murakami şi facem o incursiune în lumea sa unică.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
“A fost ca şi cum o uşă se deschidea spre o altă lume”
Micul Haruki s-a născut în Kyoto, pe 12 ianuarie 1949, copil unic al unor profesori de literatură japoneză. Familia a creat, aşadar, leagănul ideal în care a crescut iubirea sa pentru cărţi şi literatură. Copilăria i-a fost în mare parte fericită, scriitorul mărturisind că citea încă din adolescenţa timpurie literatură engleză, juca mahjong cu prietenii şi hoinărea după fete prin oraşul natal.
Poate singura umbră a tinereţii sale a fost relaţia complicată cu tatăl, aşa cum îşi aminteşte scriitorul în articolul publicat în revista The New Yorker, Abandoning a Cat. Destinat vocaţiei de preot budist şi sensibil creator de haiku, tatăl lui Murakami a fost recrutat în armată şi a participat în campaniile militare ale Japoniei imperialiste. Atrocităţile războiului l-au marcat pentru totdeauna şi i-au afectat deopotrivă relația cu fiul său. Pacifismul fervent, introspecţiile lucide şi teribila melancolie ce transpar în scrierile lui Haruki Murakami sunt moştenite, probabil, din povara sufletească a tatălui.
Trăindu-şi copilăria în vremurile în care vechea Japonie sucombase într-un dezastru nuclear pentru a da naştere unei naţiuni care voia să-şi uite trecutul, Murakami a îmbrăţişat rapid fascinaţia generaţiei sale pentru cultura occidentală. Literatura de limbă engleză, muzica jazz şi baseball-ul sunt pasiuni pe care Haruki le dobândeşte la tinereţe şi la care nu va renunța vreodată.
“Părinții mei vorbeau mereu despre literatura japoneză, iar eu o uram. Așa că am citit literatură străină, mai ales scriitori europeni din secolul al XIX-lea – Cehov, Dostoievski, Flaubert, Dickens. Ei erau autorii mei preferați. Apoi m-am apucat de cărțile americane de buzunar. Povești polițiste. Science fiction. Kurt Vonnegut, Richard Brautigan, Truman Capote. După ce am studiat engleza, am început să citesc aceste cărți în original. A fost o experiență deosebită. A fost ca și cum o ușă se deschidea spre o altă lume. Și, bineînțeles, când eram copil, am primit un radio cu tranzistori. Era muzică – Elvis, Beach Boys, The Beatles. A fost interesant. Și au devenit o parte din viața mea.”
Haruki Murakami, interviu „The Guardian”, 2003
Momentul de inspiraţie
Fiu al unor oameni care îşi câştigau existenţa din litere, cititor avid al marilor cărţi ale literaturii universale, Murakami părea deja predestinat pentru lumea literară. Numai că adolescentul Haruki n-a luat condeiul, ci s-a înscris la facultatea de artă dramatică a Universităţii Waseda din Tokyo. Acolo a cunoscut-o pe Yoko Takahashi, care i-a devenit soţie în 1971. În acelaşi an, şi-a suspendat studiile şi s-a angajat împreună cu ea la un magazin de discuri (pe timp de zi) şi la o cafenea (pe timp de noapte). Cuplul urmărea să adune economii pentru a deschide un club de jazz, pe care l-au numit Peter Cat – numele pisicii lor.
Aflat într-un subsol al suburbiilor capitalei Tokyo, localul funcţiona ziua drept cafenea, iar serile erau dedicate jazz-ului, cu muzică live în weekend. Haruki servea clienţii, gestiona afacerea, punea muzică şi contracta artiştii pentru concertele de la sfârşit de săptămână. În puţinele pauze, citea romane şi studia pentru diploma pe care a obținut-o trei ani ani mai târziu.
Pentru Murakami, ipostaza de antreprenor era ocazia să scape din scenariul obositor al unei cariere de salariat surmenat într-o companie oarecare – în care şi-ar fi irosit energiile şi creativitatea o viaţă întreagă.
„A trebuit să muncesc din greu pentru a supravieţui. A fost teribil de greu, dar am găsit ceva preţios acolo.”
Haruki Murakami, interviu „The Guardian”, 2003
Dacă Murakami – antreprenorul a fost parcă rezultatul unor decizii de viaţă îndelung cântărite, scriitorul a apărut pe neaşteptate, într-o împrejurare inedită. Autorul a dezvăluit că, în 1978, asista la un meci de baseball între două echipe japoneze. În clipa în care unui jucător i-a venit rândul să lovească mingea, Murakami a avut revelația că ar putea crea un roman. S-a dus acasă şi a început să scrie imediat.
Vreme de şase luni a lucrat la micro-romanul Ascultă cum cântă vântul, pe care l-a înscris în competiţia unei reviste literare pentru a-şi încerca norocul – şi a câştigat. După nici un an, a publicat Pinball, 1973 şi apoi În căutarea oii fantastice. Cele trei lucrări formează Trilogia şobolanului şi reprezintă o introducere halucinantă în opera celui care a instalat romanul japonez în literatura modernă a lumii. Singurătatea, melancolia, muzica, sexul, dragostea, tinereţea cu escapadele şi excesele sale şi viziunile fantastice ale unor universuri paralele – sunt temele primelor cărţi care anunţă stilul inconfundabil al romancierului.
„Ceva tot fac: îmi imaginez”
După succesul primelor sale cărţi, Murakami a hotărât să închidă clubul Peter Cat şi s-a dedicat în totalitate literaturii. Soţia sa este primul cititor – şi totodată critic exigent – al tuturor manuscriselor sale. După ce a atins notorietatea internaţională, Yoko a început să îi medieze relaţiile cu editurile şi agenda de angajamente publice. Cei doi au părăsit Japonia pentru lungi călătorii, trăind ani la rând în America şi Europa.
Când nu scrie, Murakami traduce (“ca hobby”, spune el) pentru cititorii japonezi operele lui Raymond Carver, Scott F. Fitzgerald, Truman Capote, John Irving sau J.D. Salinger. Când nu este ocupat cu turneele de lansare, e invitat să ţină prelegeri la universităţi din străinătate, să primească premii şi distincţii. Deşi a evitat, cu modestie şi timiditate, tovărăşia lumii literare contemporane, a petrecut o vreme împreună cu Yoko – drept oaspeţi ai unuia dintre idolii săi literari – Raymond Carver, şi ai soţiei acestuia, poeta Tess Gallagher. Sau a făcut pelerinaje literare, precum cel pe urmele lui Scott şi ale Zeldei Fitgerald, pe coasta mediteraneană.
Însă, în imensa călătorie care este viaţa lui Murakami, anumite lucruri rămân mereu neschimbate. Scriitorul se trezeşte la 4 dimineaţa, scrie timp de patru-cinci ore, apoi aleargă zece kilometri. Seară de seară merge la culcare la ora 21. Spune că stilul de viaţă sănătos şi disciplinat îl ajută în munca literară. A renunţat la fumat şi a început să alerge pe distanţe lungi, imediat ce s-a apucat de scris. Ritualul scrisului se repetă negreşit, chiar şi în zilele când autorul nu reuşeşte să creeze text nou:
“Am deprins exerciţiul de a sta la masa de scris în fiecare zi, chiar dacă nu scriu nimic. Sunt zile când nu scriu absolut deloc. Dar ceva tot fac: îmi imaginez.”
Haruki Murakami, interviu „The Guardian”, 2003
Romanele lui Haruki Murakami.
Lista completă (în ordinea publicării)
Ascultă cum cântă vântul. [1979] Pinball, 1973 [1980]
Romanul de debut al lui Murakami, Ascultă cum cântă vântul, explorează viaţa amoroasă complicată a unui student întors în oraşul natal pentru vacanţa de vară. Al doilea micro-roman, Pinball, 1973, continuă povestea la Tokyo, prezentând existenţa cotidiană a eroului obsedat de jocul de pinball, în compania a două gemene misterioase şi a metropolei ameţitoare şi zgomotoase.
[traducere de Angela Hondru]
În căutarea oii fantastice [1982]
Murakami schimbă registrul spre tărâmul magicului şi al absurdului, în acest roman care încheie Trilogia şobolanului. Eroul romanului este aruncat într-o călătorie incredibilă de căutare a unui animal legendar, şi totodată, într-una de redescoperire a sinelui.
[traducere de Andreea Sion]
La capătul lumii și în ţara aspră a minunilor [1985]
Două lumi în contrapunct şi două poveşti paralele se oglindesc în paginile acestui roman. Fantezia lui Murakami ne prezintă lumi paralele – cea a cuvintelor şi sunetelor versus cea a imaginilor şi melodiilor, într-un oraş imaginar inspirat parcă din Kafka.
[traducere de Angela Hondru]
Pădurea norvegiană [1987]
Pădurea norvegiană l-a propulsat pe Murakami pe scena romancierilor internaţionali consacraţi. Bestseller cu peste 11 milioane de exemplare vândute, cartea îl are în centru pe Toru Watanabe, un tânăr zbuciumat de dragostea imposibilă pentru iubita prietenului său mort, de singurătate şi frământări, într-o lume care se schimbă cu repeziciune. Muzicalitatea, melancolia şi erotismul romanului l-au transformat într-o adevărată carte-cult a generaţiilor recente.
[traducere de Angela Hondru]
Dans dans dans [1988]
Cartea este o frumoasă expresie a nevoii de apropiere şi căldură umană. Murakami îmbină inspirat tragismul cu umorul în povestea unui protagonist fără nume care îşi caută iubita dispărută.
[traducere de Iuliana Oprina]
La sud de graniță, la vest de soare [1992]
A doua carte a lui Murakami pe care am citit-o (după ce m-a fermecat Pădurea norvegiană), La sud de graniţă, la vest de soare înduioşează prin sensibilitatea cu care vorbeşte despre dragoste, moarte şi regretul trecerii implacabile a timpului.
[traducere de Angela Hondru]
Cronica păsării-arc [1995]
Un roman de factură fantastică, Cronica păsării-arc impresionează prin rafinamentul construcţiei personajelor: un tânăr care îşi caută soţia şi pisica pierdute, o prostituată spirituală, un politician surmenat, o adolescentă bizară sau un veteran de război care pare să sufere de stres posttraumatic. Temele preferate ale autorului: pierderea, introspecţia, erotismul, melancolia, absurdul existenţial – revin şi în acest roman.
[traducere de Angela Hondru]
Iubita mea, Sputnik [1999]
O dragoste stranie între tânăra scriitoare aspirantă Sumire şi o femeie mai în vârstă cu şaptesprezece ani se consumă pe o insulă din Grecia. La un moment dat tânăra Sumire dispare, iar cel mai bun prieten al ei, K, încearcă să dezlege misterul.
[traducere de Andreea Sion]
Kafka pe malul mării [2002]
Muzica, visele, subconştientul şi metafizica sunt câteva dintre temele acestei poveşti ai cărei protagonişti sunt Kafka Tamura, un adolescent care fuge de acasă, şi Satoru Nakata, un bătrân care poate vorbi cu pisicile.
[traducere de Iuliana Oprina]
În noapte [2004]
O altă galerie de personaje memorabile populează un univers nocturn cum numai Murakami putea să imagineze. Secretele şi dorinţele lor nerostite ies încet la iveală, pe măsură ce autorul ţese legăturile fine ce le aduc împreună.
[traducere de Iuliana Oprina]
1Q84 [2010]
1Q84 este trilogia cu care scriitorul japonez a fermecat din nou publicul şi „s-a instalat la conducerea literaturii japoneze” (L.A. Times). Acţiunea se petrece în anul fictiv 1984, în paralel cu realitatea. Eroina romanului, Aomame, începe să observe că în lume au loc schimbări ciudate. În curând va fi prinsă într-un complot al unui cult religios, împreună cu Tengo, bărbatul pe care îl iubeşte.
[traducere de Iuliana Oprina și Florin Oprina]
Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj [2013]
„Oricine se îndrăgosteşte, caută de fapt bucăţi pierdute din propria-i viaţă. Şi oricine se îndrăgosteşte, se intristează când se gândeşte la cel iubit. E ca şi cum te-ai întoarce într-o cameră cu amintiri dragi, o cameră demult părăsită.” (Haruki Murakami)
[traducere de Florin Oprina]
Uciderea comandorului [2017]
Acest roman în două acte debutează cu mutarea eroului (un tânăr pictor, de curând divorţat) într-o casă izolată, la munte, la invitaţia prietenului său. Este locul în care te aştepţi să regăseşti liniştea şi inspiraţia, dar planurile scriitorului sunt cu totul altele.
[traducere de Iuliana Oprina]
The City and Its Uncertain Walls [2023]
Cel mai recent roman al lui Haruki Murakami, pentru care încă aşteptăm traducerea şi publicarea în limbile de circulaţie internaţională, se bazează pe o povestire publicată într-o revistă literară în 1980. Romanul are trei secţiuni şi vorbeşte despre căutarea unei iubite din copilărie într-un oraş fantastic, înconjurat de ziduri înalte până la cer.
Povestiri, cărți pentru copii și volume de non-ficțiune
Nu am exagerat când am spus că Murakami este cel mai tradus autor nipon în limba română. Seria sa de autor la editura Polirom cuprinde încă zece cărţi ce adună proza scurtă, volumele de non-ficţiune, dar şi o carte pentru copii:
- Underground. Atentatul de la Tokyo și spiritul japonez (ediţia în limba română este epuizată, volumul poate fi comandat în engleză)
- Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (Polirom, 2009, trad. Iuliana Oprina)
- Salcia oarbă, fata adormită (Polirom, 2014, trad. Silvia Cercheaza)
- După cutremur (Polirom, 2014, trad. Iuliana Oprina)
- Elefantul a dispărut (Polirom, 2015, trad. Iuliana Oprina);
- Meseria de romancier (Polirom, 2016, trad. Andreea Sion)
- Bărbați fără femei (Polirom, 2017, trad. Iuliana Oprina, Florin Oprina);
- Pur și simplu despre muzică (în colaborare cu Seiji Ozawa) (Polirom, 2018, trad. Mihaela Albulescu)
- Persoana întâi singular (Polirom, 2022, trad. Andreea Sion)Strania bibliotecă (Polirom, 2022, trad. Iuliana Oprina)
„Las să ardă. Totul. Salvez pisica”
Dacă eşti fan înfocat al lui Murakami, ca noi, nu te vei mulţumi cu textele de pe copertele interioare ale cărţilor sau cu biografia de pe Wikipedia. Din fericire, pe site-ul autorului se găsesc informații din belșug despre viaţa şi creaţiile sale. Am folosit unele dintre ele în documentarea acestui portret, precum și alte resurse, cum este articolul lui Richard Williams din The Guardian, Marathon Man, care descrie expresiv momente din viaţa şi opera lui, relatarea scriitorului Abandoning a Cat, despre istoria familiei sale și interviuri, precum acesta.
Sunt disponibile online extrem de puţine detalii despre Yoko, iubirea de o viaţă a lui Murakami. Pentru că dragostea este una dintre temele recurente în opera sa, nu te poți abține să nu te întrebi despre povestea lor. Parteneri inseparabili şi longevivi, Haruki şi Yoko nu şi-au afişat relaţia în public prea adesea. Aş fi vrut să ştiu mai multe detalii, să văd mai multe fotografii din trecut. Singura reproducere, destul de neclară, a unei fotografii de cuplu din tinereţe, e luată de aici. Haruki şi Yoko au decis de comun acord că nu vor avea copii. Într-un interviu din 1984, scriitorul a declarat:
„Nu pot avea copii. Pur şi simplu nu am încrederea pe care generaţia părinţilor mei de după război a avut-o, că lumea va fi mai bună.”
Printre curiozităţile pe care le-am aflat despre Murakami e faptul că nu mănâncă niciodată mâncare chinezească. Invitat în China, în 1994, Murakami a riscat involuntar un incident diplomatic, refuzând masa copioasă cu feluri tradiţionale chineze oferite la o recepţie. Abia mai târziu, un asistent a explicat că scriitorul se abţine de la a consuma mâncare din bucătăria chineză, deoarece nu se consideră „calificat” să guste preparatele.
Multă vreme, Murakami a trăit un sentiment de culpabilitate, întrucât tatăl său a fost soldat în armata niponă, care a comis numeroase atrocităţi asupra populaţiei chineze în războaiele sino-japoneze, respectiv Al Doilea Război Mondial. Este neclar dacă tatăl lui Murakami a participat în vreun fel la atrocităţi şi masacre, dar autorul resimte responsabilitatea părintelui şi generaţiei acestuia în consecinţele războiului şi violenţei. Murakami este un pacifist declarat, exprimându-se adesea împotriva conflictelor.
Încă de la treizeci de ani, Murakami aleargă aproape zilnic 10 kilometri, parcurge cel puţin un traseu de maraton olimpic (42 km) pe an, iar în 1996 a alergat şi un ultramaraton de 100 de kilometri. Totodată, scriitorul este şi triatlonist. A scris despre alergare în volumul Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă.
Muzica şi, în special, jazz-ul formează una dintre pasiunile constante ale lui Murakami. Cărţile sale fac numeroase referinţe la compozitori, trupe şi piese muzicale din întreaga istore a muzicii clasice şi moderne. Curioşii le vor găsi grupate în playlist chiar pe site-ul lui Murakami. După scurta sa carieră de vânzător de discuri, autorul a rămas un colecţionar împătimit de viniluri, cu peste 10.000 de titluri pe care le-a strâns de-a lungul timpului. Un fan al său a făcut un playlist cu peste 24 de ore de muzică din colecţia lui Murakami.
Întrebat o dată ce ar face dacă i-ar lua foc casa şi ar avea ocazia să salveze doar trei viniluri din colecţia sa, Murakami a răspuns:
„Mă dau bătut. Nu pot să salvez doar trei discuri. Aşa că las să ardă. Totul. Salvez pisica.”
Dă-i înainte cu Răsfoiala
ȘTIRI Haruki Murakami – “Lectura ficțiunii ne poate ajuta să supraviețuim unor vremuri primejdioase“
Credit foto principal articol @ Murdo McLeod
rasfoiala.com 
Oare se lucrează la traducerea în română a noului roman a lui Murakami?
ApreciazăApreciază
Încă n-am auzit nimic despre asta… Dar urmăriți-ne, ne place să fim primii care dau vești bune. 🙂
ApreciazăApreciază