Cartea lui Sandro Veronesi, Colibri, este precum pasărea care i-a inspirat numele. Nimic din ceea ce vezi cu ochiul liber la ea nu te pregătește pentru taifunul de frumusețe, pasiune, inteligență care te va purta până la cer și înapoi pe pământ și iar la cer. Nu pe frumusețea penajului a primit premiul Strega în 2021. Sandro Veronesi este un virtuos al literaturii, un creator de lumi închipuite minuțios și original, ale cărui fraze frumoase, neasemănătoare ficțiunii “clasice”, te vor locui multă vreme de după ce ai închis cartea. Poate chiar pentru totdeauna.

Despre dragoste, destin și imposibilitatea unui alt început

Javier Marias este scriitorul ale cărui romane de dragoste îmi merg la suflet, în special pentru că vorbesc autentic despre dificultatea de a iubi, despre slăbiciuni, trădare, nestatornicie. Pe scurt, despre acele lucrurile omenești care fac din iubire o afacere aiuritor de complicată. Nu am mai întâlnit de multă vreme un alt autor care să se ridice la nivelul lui Marias, prin complexitatea narațiunii și frumusețea ei. Sandro Veronesi este acest altul, scrie răvășitor de frumos, iar Colibri este o frumoasă poveste despre dragoste, așa cum se întâmplă de obicei în realitate, nu în cărți. Prea repede, cu cine “n-ar trebui”, fără prea multe șanse de împlinire.

Eu muncesc și mă gândesc la tine.

M.

Protagoniștii poveștii sunt Marco și Luisa, acum ajunși la vârsta mijlocie și despărțiți, așa cum de fapt au fost întotdeauna pentru că fiecare dintre ei a ales să se căsătorească cu altcineva, în ciuda faptului că se iubeau pătimaș și definitiv. Despărțiți, dar apropiați, pentru că viața toată – cu mici sincope – au continuat să se întâlnească pe furiș sau să-și trimită scrisori. Între ei sunt viețile lor cu personajele lor impunătoare – părinții, despărțitoare – copiii, ciudate – prietenul – piază rea, pierdute – sora sinucigașă, înstrăinate – fratele care a emigrat, intruzive – psihanalistul fostei neveste și zeci de alte ființe și lucruri numite sau bănuite, știute sau ascunse.

Unul dintre motivele pentru care mi-a plăcut mult Colibri este tocmai acest schimb epistolar întrerupt de narațiuni paralele (întrerupt de viața care se interpune între dorințele lor împărtășite). Scrisorile de dragoste pe care Marco și iubita sa și le trimit sunt bijuterii literare.

M-am trezit brusc, acum cinci minute și m-am grăbit să-ți aștern în scris toate astea pentru că nu există alt chip să-ți spun cum mă simt . Și sunt încă sfâșiat, Luisa, chiar și treaz, sunt încă rupt în două: pe de o parte, sunt fericit că există un loc pe lumea asta unde această scrisoare te va găsi, pe de alta, sunt îndurerat că locul acela nu e aici, unde m-am trezit, de unde îți scriu, unde trăiesc și am să trăiesc în fiecare zi.

Te sărut

Marco

Datorită faptului că romanul este doar parțial epistolar, scrisorile sunt responsabile și de suspans, de misterul din povestea celor doi, pentru că, până ce ajungi la răspunsul destinatarului sau la următoarea scrisoare – nu sunt așezate în ordine cronologică, trebuie să mai citești câteva capitole care adesea n-au vreo legătură cu idila celor doi ci cu viața care îi desparte.

Mi-au plăcut mereu romanele – puzzle, în care scriitorul îl invită pe cititor să participe alături de el la recrearea poveștii și să așeze piesele, respectiv capitolele, la locurile lor. De fapt, acum că mă gândesc mai bine, îmi plac mai mult romanele dezordonate decât cele așezate frumos, în ordine cronologică. Cu cât mai complexă cartea și cu cât mai multe genuri literare se împletesc în ea, cu atât mai mult îmi va plăcea.

Chiar ieri citeam, într-un interviu acordat de Denisa Comănescu (director Humanitas Fiction) unei reviste, că între tendințele literare actuale este și transgresarea genurilor. Colibri este o astfel de carte care împletește mai multe genuri literare și te surprinde aproape la fiecare capitol cu ceva neașteptat. Un capitol redă o scrisoare, altul este o povestire, altul preia un extras din cărțile sfinte hinduse, altul grafica originală a unui schimb de mesaje trimise pe telefon sau un articol de ziar.

Al doilea lucru încântător pe care o să-l găsiți în cartea lui Veronesi este mulțimea de referințe literare, muzicale și cinematografice. În felul acesta, Veronesi se apropie de Haruki Murakami, care de asemenea, include mereu în romane câte o coloană sonoră și o listă de lecturi preferate.

Și în fine, probabil lucrul cel mai important despre romanul Colibri este felul în care Sandro Veronesi reușește să distileze în creuzetul ficțiunii toate evenimentele și trăirile importante ale vieții: copilăria, îndrăgostirea, prietenia pe viață, conflictul cu un frate, căsnicia eșuată, trădarea, bolile care nu iartă moartea părinților, paternitatea/ maternitatea, despărțirea. Ca un ceasornicar priceput, Veronesi jonglează cu piesele esențiale, le reglează și le face să lucreze împreună într-un mecanism perfect, un orologiu literar care măsoară viețile personajelor sale între ora 12 a bucuriei și ora 12 a durerii.

“În cele din urmă, se ajunge la contemplare, actul estetic cel mai creativ și mistificator. Iată, spre exemplu, Miraijin a adormit, iar eu, în loc să-mi citesc mesajul, stau s-o contemplu: e o copilă, o copilă obișnuită care doarme – dar privirea mea o transformă în cel mai frumos lucru din lume.”

Acum că ați ajuns cu mine (sper) până aici, aveți – pe bună dreptate – impresia că signore Veronesi și-a asumat o misiune grea cu acest mic și viteaz Colibri, atâtea teme “grele” într-o singură carte de doar trei sute șapte zeci de bătăi de aripi, de pagini, care mai are de trimis cititorului și o colecție întreagă de scrisori. Ei bine, nu doar că își îndeplinește misiunea, dar până la finalul romanului livrează și câteva eseuri, bine camuflate în gândurile personajelor, foarte bine scrise, pline de forță. Între ele, o răvășitoare tiradă despre ratarea umanității.

“În fine, tu, Miraijin, și cei ca tine veți fi recrutați și antrenați pentru a duce războiul pe care nimeni nu ar fi vrut să-l ducă înainte, chiar dacă acum va fi limpede că tocmai despre un război era vorba de atâta amar de vreme, un război feroce între libertate și adevăr, tu, cei ca tine și tot publicul vostru de copii și adolescenți (foarte mulți), de tineri și tinere (mulți), de adulți (puțini) și de bătrâni (foarte puțini), adunați de partea adevărului, libertatea fiind de-acum transformată într-un concept ostil, scrâșnit din dinți și de un implacabil plural – libertățile, ele, infinitele libertăți în care libertatea, ea, va fi dezmembrată, așa cum zebra e dezmembrată de haita de hiene care o devorează, libertatea de a alege mereu numai ce preferi, libertatea de a respinge orice autoritate care încearcă să împiedice asta, libertatea de a nu te supune legilor care nu-ți sunt pe plac, de a nu respecta valorile fundamentale, tradiția, instituțiile, contractul social, acordurile stabilite în trecut, libertatea de a nu te preda în fața evidenței, libertatea de a te ridica împotriva culturii, împotriva artei și a științei, libertatea de a trata urmând protocoale nerecunoscute de comunitatea medicală sau, mergând mai departe, de a nu te trata deloc, de a nu te vaccina, de a nu folosi antibioticele, libertatea de a nu crede faptele documentate, libertatea în schimb de a crede știri false și inclusiv libertatea de a le produce, precum și libertatea de a produce emisii dăunătoare, deșeuri toxice, reziduuri radioactive, libertatea de a arunca în mare materiale degradabile, de a polua pânza freatică și fundul oceanelor, libertate pentru femei de a fi misogine, iar pentru bărbați de a fi sexiști, libertatea de a trage în cel care-ți intră în casă, libertatea de a-i respinge pe refugiați și de a-i trimite înapoi în lagăr, libertatea de a lăsa pe naufragiați să se înece și de a urî orice religie care nu e a ta, felul în care mănâncă și se îmbracă alții, dacă nu-ți este propriu, libertatea de a-i disprețui pe vegetarieni și vegani, libertatea de a vâna elefanții, balenele, rinocerii, girafele, porcii spinoși, muflonii, libertatea de a fi nemiloși, incorecți, egoiști, ignoranți, homofobi, antisemiți, islamofobi, rasiști, negaționiști, fasciști, naziști, libertatea de a pronunța cuvinte ca negrotei, retardat, țigan, handicapat, mongoloid, poponar, ba chiar de a le striga în gura mare […] Iar din acest motiv, dată fiind celebritatea ta, pentru simplul fapt că vei acționa în numele și în apărarea adevărului, oricât ar fi el de banal și de cotidian, împotriva libertății de a-l călca în picioare, tu vei fi în pericol.”

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Recenzie “Așa începe răul”, de Javier Marias și câteva cuvinte despre literatura feministă

RECENZIE Mutzunaki, Samanta Schweblin. O distopie despre dezumanizarea prin tehnologie.

CĂRȚI PREMIATE Cele mai mici prețuri pentru cărți de Nobel, Booker, Pulitzer și premii literare românești