Între 25 martie și 30 aprilie, timp de cinci săptămâni, Caravana Shakespeare prezintă, în premieră, în 30 de orașe din România „Operele complete ale lui Shakespeare” în 45 de minute, un spectacol în aer liber, jucat pe o scenă mobilă, cu acces gratuit.
Caravana Shakespeare duce teatrul în orașele mici
Accesul la spectacolul jucat pe scena caravanei este liber, iar participanții vor avea ocazia să se înscrie la un concurs care le poate aduce unul dintre cele două weekend-uri în doi, la Festivalul Internațional Shakespeare – Ediția a XIV-a, care va avea loc în perioada 16-26 mai 2024, la Craiova.
Caravana îl duce pe Shakespeare din mijlocul comunității teatrale din Craiova în mijlocul comunităților din fiecare oraș prin care va trece, pentru a împărtăși spiritul tânăr și nonconformist al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, unul dintre importantele festivaluri tematice ale Europei.
Spectacolul „Operele complete ale lui Shakespeare” îi are în distribuție pe Lucian Vlăsceanu, Adrian Tudor și Alexandru Gabriel Boboruță. Traducerea și adaptarea sunt semnate de Petre Bokor, scenografia îi aparține Adelinei Galiceanu, iar regia este semnată de Alexandru Boureanu.
Cei care vor urmări reprezentațiile pot participa la concurs care are ca premii două vacanțe în doi la Craiova. Pentru a se înscrie doritorii trebuie să:
- Facă un selfie cu caravana Shakespeare
- Posteze un selfie pe Instagram cu #ShakespeareLaCraiova și tag @shakespearefestival
- Urmărească pe Instagram@shakespearefestival
Traseul Caravanei Shakespeare este disponibil aici.
La 30 de ani de la prima ediție, Festivalul Internațional Shakespeare va aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei internaționale de teatru. În perioada 16-26 mai 2024, 30 de spectacole de Robert Wilson, Peter Brook, Declan Donnellan, Robert Lepage și alți regizori de renume mondial se vor juca în șapte săli de spectacole din Craiova, în timp ce în peste 30 de spații convenționale și neconvenționale, pe străzile din cartiere, piețe și parcuri, se va simți spiritul shakespearian.
Peste 300 de evenimente – spectacole, concerte, expoziții, parade, sesiuni de comunicări, conferințe, lansări de carte, ateliere teatrale studențești – vor prilejui o călătorie în spațiu și timp, din anul 1600, prin Shakespeare Village, până in viitor, prin Shakespeare Dimensions: o incursiune în realitatea virtuală într-un cub multimedia bazat pe inteligență artificială, sprijinit de NEPI Rockcastle și găzduit de Promenada Mall.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
TEATRU Romanul “Preaiubita” de Toni Morrison pe scena ARCUB – “BE.LOVED”, pe muzica de Nina Simone

