ÎN PREGĂTIRE “Aurul pisicii”, noul roman al Ioanei Pârvulescu

Un nou roman semnat de îndrăgita scriitoare Ioana Pârvulescu, Aurul pisicii, care are în centrul său ca personaj însuși timpul, o femeie și relația sa personală cu timpul, va apărea la editura Humanitas și va fi lansat cel mai probabil în cadrul Salonului de carte Bookfest 2024.

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Despre “Aurul pisicii”

„Am scris o poveste de dragoste care schimbă legile vieții. Într-un moment de criză, la cumpăna vremii, la fel ca la cumpăna apelor, deși viața curge înainte, timpul unei femei o ia înapoi. Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul. Iar dincolo de partea fantastică a poveștii (dar, la urma urmei, care dragoste, privită din interior, nu îngăduie și o parte fantastică?) este acest tulbure secol 21 și viața noastră, cu regulile ei necruțătoare și cu lupta pentru – si l’amour existe encore… – supraviețuirea sentimentelor.“

— Ioana Pârvulescu

Aurul pisicii narează o poveste plină de surprize, în care un bărbat și un motan, ființe destul de asemănătoare, fac curte aceleiași femei. Umorul și jocul celor care cad în viață ca într-o capcană, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte, melancolia și asumarea omenescului cu toate suferințele lui fac țesătura noii povești scrise de Ioana Pârvulescu.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

ȘTIRI Scriitorii Gabriela Adameșteanu, Radu Vancu și Simona Antonescu, printre laureații Premiilor Radio România Cultural 2024

RECENZIE „Prevestirea” de Ioana Pârvulescu

MIRCEA CĂRTĂRESCU “O carte este ca un perete cu cârlige. Cârligele sunt ale autorului, dar hainele sunt ale cititorului.”

apiland.ro


2 gânduri despre “ÎN PREGĂTIRE “Aurul pisicii”, noul roman al Ioanei Pârvulescu

Lasă un comentariu