CONCURS Hai la Bookfest cu mâinile în buzunare. Îți dăm noi voucher pentru cărți și sacoșă încăpătoare!

Mai e doar o săptămână până ce Bookfest 2024 își va deschide porțile pentru iubitorii de carte, scriitori și cititori, editori și traducători și – surpriză! – anul acesta și pentru producătorii de filme. Răsfoiala este din nou partener media al Salonului Internațional de Carte Bookfest (29 mai – 2 iunie 2024, Romexpo, pavilion B2), deci avem încă o dată ocazia și bucuria să vă oferim vouchere pentru cărți, prin generozitatea Asociației Editorilor din România.

nemira.ro

Concurs de vouchere Bookfest – online și la târg, duminică, 2 iunie!

Concursurile cu vouchere pentru cărți se vor desfășura online și la eveniment, așa că stați cu ochii pe Răsfoiala. Prima rundă, în care vor fi puse la bătaie 5 vouchere de 100 lei, are loc online între 22 mai, ora 20:00 – 24 mai, ora 20:00, pe conturile noastre de Facebook și Instagram. Pot participa urmăritorii Bookfest și Răsfoiala. Extragerea celor cinci câștigători va fi realizată vineri, 24.05.2024, ora 20:00 prin intermediul platformei Random .org, iar anunțul câștigătorilor va fi făcut în comentariile postărilor respective.

Loteria Răsfoiala la Bookfest 2024

A doua rundă a concursului are loc în ultima zi a salonului de carte, 2 iunie, între orele 12 – 14, lângă scena ARENA. Vă poftim la o loterie răsfoitoare, la care veți putea câștiga unul dintre cele 7 vouchere rămase în joc, pachete cu cărți, sacoșe și alte premii cu dichis.

Regulament și detalii despre revendicarea voucherelor

  • Un participant poate câștiga un singur voucher, iar acesta va fi ridicat cu cartea de identitate.
  • Voucherele, în valoare de 100 de lei fiecare, vor putea fi folosite la Salonul Internațional de Carte Bookfest, în cele cinci zile în care se desfășoară evenimentul (29 mai – 2 iunie 2024). 
  • Câștigătorii concursului online vor ridica voucherele de la Bookfest, de la standul organizatorului (standul Asociației Editorilor din România, A.E.R), în baza cărții de identitate, în oricare dintre zilele de desfășurare a târgului.
  • Voucherele și premiile câștigate în cadrul loteriei se ridică pe loc, la Bookfest, de la reprezentanții Răsfoiala.
  • Voucherele pot fi folosite la oricare dintre standurile expozanților, dar nu vor putea fi împărțite la standurile mai multor edituri. Dacă valoarea cumpărăturilor depășește pragul de 100 de lei, posesorul va plăti diferența.

epantofi.ro


Lasă un comentariu