Răsfoiala vă prezintă un fragment din romanul Noa, cel de-al treilea volum al seriei Grupul 9, de Marc Levy, apărut vara aceasta la editura Trei,în traducerea Mihaelei Stan, în colecția Fiction Connection.
9 hackeri luptă împotriva unui dictator. Multe vieți sunt în pericol. Un reporter de investigații se infiltrează în terenul inamicului. Timpul este limitat. Grupul 9, mai unit decât oricând, pornește iar în misiune. Viitorul unui întreg popor este în joc. Un roman de aventuri și de spionaj palpitant, care se desfășoară de la Londra la Kyiv și de la Vilnius la Roma, o poveste care te provoacă și invită să reflectezi asupra lumii în care trăiești.
„Portretele personajelor sunt magnifice, cu slăbiciunile și trecutul lor… Acest povestitor fabulos știe să-și țină cititorii cu sufletul la gură.“
Le Figaro littéraire
Marc Levy este, de 20 de ani, scriitorul francez cel mai citit din întreaga lume, cu peste 50 de milioane de exemplare vândute. În Franța, romanele sale au fost vândute în mai mult de 23 de milioane de exemplare. A debutat în 2000, cu romanul Și dacă e adevărat, ecranizat în 2005 cu titlul Ca în rai, cu Reese Witherspoon și Mark Ruffalo în rolurile principale.
FRAGMENT din romanul Noa, Marc Levy
Luni, Londra, dimineața târziu
După ce avionul ateriză pe aeroportul Heathrow, Janice se duse direct la avocatul ei. Până atunci, întrevederile lor avuseseră loc online, cu o excepție, chiar la început, când, aflându‑se amândoi la Paris, reușiseră să se întâlnească.
Procesul, pentru care se pregătea de luni întregi, îi înghițise toate economiile și o forțase să se mai și împrumute; orele petrecute pregătindu‑și apărarea îi ocupaseră zile întregi, afectându‑i munca. Ruinând‑o și secătuindu‑i puterile, Ayrton Cash voise s‑o reducă la tăcere. Ea rezistase, cel puțin deocamdată, iar dorința arzătoare de a învinge îi revigorase forțele.
Cu câteva zile mai devreme, în cursul unei ședințe pregătitoare desfășurate la telefon, avocatul ei o implorase să nu cadă în capcana întinsă de partea adversă. Nu trebuia sub nicio formă să repete acuzațiile în fața Curții, ci doar să încerce să demonstreze integritatea muncii sale.
Persoana care urma să fie judecată nu era miliardarul englez, proprietarul unor mine de diamant din Africa de Sud, mine epuizate de mult, dar din care apăreau ca prin magie pietre prețioase, transportate în valize diplomatice — cine mai putea să ignore că Ayrton Cash spăla diamantele sângerii, produsele muncii forțate a atâtor bărbați, femei și copii reduși la condiția de sclavi în țările africane aflate în război? Poate cândva îi va veni rândul și acestui proces, însă momentan numele care figura la rubrica „Acuzat“ era al lui Janice, iar procesul ce se deschidea la Londra era al unei jurnaliste.
Cabinetul se găsea într‑un imobil burghez din Mayfair. Poate că luxul din încăperi era menit să ofere o senzație de liniște clientelei, însă Janice văzu într‑un asemenea fast inutil cauza probabilă a onorariilor exorbitante ale avocatului ei. Maestrul Collins era îmbrăcat invariabil într‑un costum din tweed perfect croit; era un bărbat mărunt, care purta mândru o cravată cu nod mare și cu dungi roșii, albastre și galbene, singurele tușe de culoare ale uniformei sale de gentleman perfect. Întreaga lui persoană emana un aer de bonomie plină de amabilitate. Janice nu‑l alesese pentru această calitate, ci pentru că era exact, atent la fapte și spiritual. În plus, era revoltat de toată situația și voia cu orice preț să se facă dreptate.
Collins o întâmpină într‑un salon mic, unde o condusese asistentul său. O încăpere cu pereții acoperiți de lambriuri lustruite și mobilată cu piese din mahon, în care plutea parfum de tămâie. Apoi o îndrumă spre o sală de ședințe de același gen și închise ușa capitonată, cu mare delicatețe. Janice înțelese din gestul său reținut că erau într‑un loc sigur, protejați de orice interferență cu lumea exterioară. Collins o pofti să se așeze pe un fotoliu, puse pe masă dosarul pe care‑l ținea la subsuoară și se instală aproape de ea.
— Presupun că ați citit ultimele mele concluzii, nu? întrebă avocatul, privind coperta dosarului.
Ea confirmă cu un semn din cap.
— Doriți să faceți modificări, să adăugați ceva?
— Nu, răspunse ea.
— Atunci, să trecem mai departe, continuă Collins.
Scoase un carnețel din buzunar și răsfoi primele pagini oprindu-se la una marcată cu semn de carte.
— Contactul dumneavoastră decolează la ora 15:00. Pe la 18:00 va ajunge la Vilnius, unde îl așteaptă niște prieteni ca să‑l escorteze la cartierul lor general. Am convenit că va păstra discreția până vă întoarceți la Londra; fără declarații de presă, fără apariții în public, nimic care să atragă atenția asupra dumneavoastră. Ne jucăm cu focul și nu vreau să risc să mă ard.
— Când e prevăzută întâlnirea?
— După audiere, vă îmbarcați în avionul de seară spre Vilnius, v‑am cumpărat bilet, așa cum mi‑ați cerut. O să‑mi rambursați banii odată cu viitoarele onorarii. Nu spuneți nimic, o să reglăm chestiunile financiare după ce‑l jumulim pe adversarul nostru. V‑am rezervat o cameră pe numele meu, cum nu se poate mai prudent. Întâlnirea este fixată pentru mâine, la prânz. O să vină să vă ia de la hotel.
Collins deschise dosarul și despături meticulos planul diferitelor etaje ale respectivului hotel, străduindu‑se să netezească îndoiturile.
— La 10:55, reluă el, trebuie să fiți în subsol. O camionetă de la spălătorie vine să ia lenjeria la 11:00. Angajata care duce cărucioarele cu rufe a fost plătită cum se cuvine pentru că ne ajută. Ea o să vă lase în șifonierul din camera dumneavoastră o ținută la fel cu a ei. După ce o îmbrăcați, mergeți spre capătul culoarului, până la liftul de serviciu. Singurul necaz e că trebuie să aveți o legitimație de acces ca să coborâți la etajul –2 și încă n‑am dat de cap acestei probleme. Legitimațiile de acces sunt eliberate de securitatea hotelului. Am aflat toate astea de la tânăra care ne ajută, dar ea nu poate să‑și asume riscul de a‑și pierde slujba compromițându‑se. Ce complicată a devenit lumea! Pe vremea mea, o simplă cheie rezolva treaba, oftă avocatul.
— Nu‑i nicio problemă, o să știu cum să procedez la fața locului, îl asigură Janice cu seninătate.
— Cum anume? se îngrijoră Collins.
Janice se abținu să‑i răspundă și, la fel și Collins, se abținu să repete întrebarea.
— Să zicem că da, spuse el. Bun, după ce ajungeți la subsol, urmați acest coridor. Dacă vă întâlniți cu vreun angajat, salutați‑l zâmbind, costumul de cameristă ar trebui să vă permită să treceți neobservată, cu condiția să nu pierdeți timpul. A treia ușă dă spre peronul de livrare.
Collins scoase din dosar un alt document, în care se vedea fotografia unei camionete.
— Memorați numărul de înmatriculare. Dacă nu coincide cu al camionetei de la spălătorie, faceți cale întoarsă, urcați în camera dumneavoastră și schimbați‑vă. Nota fiind deja achitată, săriți într‑un taxi și plecați imediat spre aeroport. În caz contrar, nu vă rămâne decât să vă suiți în camionetă, pe ușile din spate, evident.
— Impresionant, nu știu cum să vă mulțumesc, ați făcut o muncă remarcabilă.
— Nu, replică sec avocatul, n‑am găsit o soluție la problema supărătoare a legitimației.
— Chiar nu trebuie să vă faceți griji pentru asta.
— Dacă ziceți dumneavoastră. La sfârșitul întâlnirii, o mașină vă va aduce înapoi la Hilton. N‑aveți altă posibilitate decât să intrați prin holul principal, ușa rezervată personalului fiind păzită de un agent de securitate care‑i cunoaște bine pe angajați. Luați‑o pe lângă peretele din dreapta, zona e în afara razei de acțiune a camerelor care supraveghează recepția, îi explică avocatul, indicând cu degetul zona cu pricina. După ce vă schimbați, porniți fără întârziere spre aeroport, zborul de întoarcere decolează la 17:30 și ar fi bine să nu‑l pierdeți.
Privirea lui Janice rătăci prin încăpere, alunecând spre bibliotecă. Collins o lăsă cu gândurile ei, convins că va sfârși prin a spune ceva.
Și perspicacitatea lui legendară nu‑l înșelă.
— Să presupunem că aș fi urmărită. Dacă nu sunt văzută ieșind din cameră toată ziua, cineva o să vină să verifice și o să ciocănească la ușă. Și nu va avea probleme să facă rost de cheie.
Collins o bătu ușor pe mână cu o îngăduință fermecătoare.
— Nu vă neliniștiți prea mult. Cei care vă spionează o să vă vadă la proces, cum ar putea bănui că aveți darul ubicuității?
— Atunci de ce să luăm toate aceste măsuri de precauție?
— Janice, având în vedere de când ne cunoaștem, ar trebui să mă indignez că‑mi puneți o asemenea întrebare. Din amor‑propriu, o să‑mi imaginez că vă stă pur și simplu în fire să tachinați oamenii și o să vă răspund: pentru că, în caz că mă înșel, cei care v‑ar urmări nu trebuie sub nicio formă să cunoască locul unde vă întâlniți cu prietenul nostru Roman.
Cu aceste cuvinte, Collins se uită la ceas, închise dosarul și își împinse scaunul în spate.
— E timpul să mergem, ar da cum nu se poate mai prost să‑l facem pe judecător să aștepte.
Janice inspiră adânc, de parcă s‑ar fi pregătit pentru o scufundare în apnee, ceea ce nici nu era departe de adevăr. Se ridică la rândul ei și îl luă pe avocat de braț. Collins rămase surprins, dar gestul nu‑i displăcu. Dovadă, zâmbetul trufaș pe care‑l afișă când trecu prin fața biroului secretarei sale.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
THRILLER de vacanță – Pacienta tăcută, Misterul ulmului și Fără ieșire
rasfoiala.com 