INTERVIU Matt Haig: „Îl folosesc pe Winnie The Pooh ca ascuțitoare pentru minte”.

Autorul de bestselleruri Matt Haig, a cărui nouă carte O viață imposibilă – pe care am și recenzat-o, a fost lansată săptămâna aceasta, a acordat ziarului britanic The Guardian un interviu în care vorbește despre lecturile sale preferate, despre cărțile care l-au format și despre cele pe care nu le-ar mai citi vreodată. Îl preluăm mai jos, în integralitate, ca pe o combinație de două liste cu recomandări de lectură – una pentru adolescenți sensibili, dar îndrăzneți și cealaltă pentru adulți asemenea.

libris.ro

De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.

Cea mai veche amintire despre lectură

Eram în dormitorul copilăriei mele în Nottinghamshire. Aveam trei sau patru ani. Citeam un catalog gratuit: Echipamente agricole Massey Ferguson. Tractoare și combine de recoltat. Nu era prea narativ, dar îmi plăceau mai ales combinele. Îmi amintesc că m-a hipnotizat în mod special una mare și roșie. A fost prima dată când am simțit bucuria de a întoarce paginile pentru a descoperi ce urmează. Și ceea ce urma era foarte des o altă combină de recoltat.

Cartea mea preferată în copilărie

Vrăjitoarele de Roald Dahl. Îmi plăcea simțul său dement al aventurii, al ticăloșiei și al transformării. Simțeam că nu eram educat sau transformat într-o persoană mai bună, ci că autorul încerca să mă îngrozească pe mine și pe toți ceilalți copii de nouă ani. Mi-a plăcut cât de sociopat era, chiar dacă nu cunoșteam cuvântul sociopat. Este un roman horror pentru copii.

Cartea care m-a schimbat în adolescență

Proscrișii de SE Hinton. Nu sunt sigur ce vârsta aveam exact când am citit-o. Poate 13 sau 14 ani. Susan Hinton a scris despre adolescenți – în special despre băieții adolescenți – atât de bine. A reușit să fie romantică și sentimentală și onestă și curajoasă, toate în același timp. Cartea aceea fost o prietenă pentru mine. Am fost, de asemenea, un mare fan Sue Townsend. Deci Sue era genul meu.

Scriitoarea care mi-a schimbat perspectiva

Emily Dickinson. A fost singura scriitoare pe care am putut să o citesc, atunci când eram foarte bolnav, pe la 20 de ani și, știind că și ea era agorafobă, cuvintele ei luminoase în mijlocul întunericului mi-au dat speranță.

Cartea care m-a făcut să vreau să fiu scriitor

Christine a lui Stephen King. Cu siguranță nu este cea mai bună carte a sa, dar mi-a plăcut și încă îmi place. Îmi amintesc că am citit-o pe când aveam 16 ani și m-am gândit că ar fi atât de mișto să iei un vis pe care l-ai visat cu ochii deschiși în propria minte și să-l expui în lume.


noriel.ro

Autorul la care m-am întors

Graham Greene. L-am studiat până mi s-a acrit la universitate, dar acum cred că este unul dintre cei mai mari. Îmi place cum scria. Folosirea metaforei și comparației este cea mai bună. „A băut coniacul ca pe-o condamnare.” Toate chestiile de genul acesta.

Cartea pe care am recitit-o

Orașe invizibile de Italo Calvino. Îmi place să mă scufund într-o pagină și să citesc despre o Veneție fantastică, imaginară. Pare hipnotic. Atât de aproape de meditație te poate duce cititul. (nr. ediția în limba română mai e disponibilă doar în anticariate.)

Cartea pe care n-aș mai putea s-o citesc niciodată

Pe drum de Jack Kerouac.

Cartea pe care am descoperit-o târziu în viață

Războiul lumilor de HG Wells. Este surprinzător de modernă și urgentă în stilul său.

Cartea pe care o citesc în prezent

Butter de Asako Yuzuki. Este foarte bună. (N.r. Bestseller japonez de cult despre o bucătăreasă gurmandă, ucigașă în serie și jurnalistul însărcinat să rezolve cazul, inspirat de o poveste adevărată.)

Lectura mea de confort

Căsuța din starda Puh de AA Milne. A fost singurul lucru pe care l-am putut citi în toiul unei căderi nervoase și este ceva în care mă adâncesc adesea. Uneori, când scriu, o folosesc ca pe un fel de ascuțitoare pentru minte.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

RECENZIE O viaţă imposibilă, Matt Haig. Magia e acea parte a vieţii pe care încă nu o înţelegi

RECOMANDARE 6 cărți alinătoare alese de Matt Haig, autor de bestselleruri

BOOKFEST 2024 TOP bestselleruri la marile edituri


Lasă un comentariu