ȘTIRI Președintele Bibliotecii Naționale a Braziliei deschide Festivalul Internațional de Poezie București 

Luni, 9 septembrie 2024, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), un proiect amplu ce reunește peste 50 de evenimente și care se va încheia duminică, 15 septembrie 2024. Evenimentul care dă startul ediției din este conferința cu tema „Elogiu limbii române”, susținută de Marco Lucchesi, scriitor, traducător, membru al Academiei Braziliene de Litere, președinte al Bibliotecii Naționale a Braziliei și un excelent promotor al literaturii române.

Evenimentul va avea loc la Aula Academiei Române, de la ora 11.30, urmat de lansarea celui de-al doilea volum semnat de Marco Lucchesi care apare în traducere în limba română: Dor și Saudade (traducere de Dinu Flămând, Editura Muzeului Literaturii Române).

cartepedia.ro

Programul zilei întâi a FIPB

Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc, la fel ca în ceilalți ani, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU), în prezența organizatorilor și a reprezentanților de seamă ai unor instituții străine în România.

În calitate de gazde vor fi prezenți Ioan Cristescu– Director General al Muzeului Național al Literaturii Române și Mireille Rădoi – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și criticul și teoreticianul literar Mircea Martin, membru titular al Academiei Române. Invitați din partea țărilor participante sunt Excelența Sa Doamna Marija Kapitanović – Ambasadoarea Republicii Croate în România, Excelența Sa Domnul Stefan Tomašević, Ambasadorul Serbiei în România, Excelența Sa Domnul Ricardo Guerra de Araújo – Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în România, Ronaldo Lima Viera – Consilier al Ambasadei al Republicii Federative a Braziliei în România, Laura Napolitano – Directoarea Institutului Italian de Cultură, vicepreședinta EUNIC România. 

Programul primei seri continuă cu lecturi publice și un concert susținut de artiștii Ansamblului Cameral de Muzică Veche Anton Pann, la BCU, precum și cu un performance poetic al lui Chris Tănăsescu aka Margento, la ARCUB.

În cifre, programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București înseamnă peste 70 de ore de lecturi publice, la care iau parte poeți din peste 20 de țări de pe cinci continente. Publicul este invitat să se implice în promovarea poeziei, într-o campanie online dedicată lor, cititorilor. Sub motto-ul „Carte de identitate | poezia”, iubitorii de poezie sunt poftiți să-și creeze propriile cărți de identitate, cu propriile date personale literare. Cele mai frumoase poeme și versuri alese de cititori vor fi reunite într-o pop-up antologie online, iar cinci dintre participanți vor primi premii constând în cărți de poezie cu autografe și produse promoționale. Detalii aici.

Accesul este gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București. Programul celor șapte zile de festival, desfășurat în 13 spații culturale cunoscute din Bucureștit poate fi găsit pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

INEDIT Bolarzii de pe Calea Victoriei devin stâlpi ai poeziei

FESTIVAL LITERAR Gabriela Adameșteanu, Tatiana Țîbuleac, Tudor Ganea sunt printre scriitorii invitați la festivalul „Don’t look back”

Carte împușcată la revoluție, imaginea Festivalului de poezie Ion Monoran de la Timișoara


Un gând despre “ȘTIRI Președintele Bibliotecii Naționale a Braziliei deschide Festivalul Internațional de Poezie București 

Lasă un comentariu