Am văzut E timpul să iubești / We live in time în avanpremieră și am aflat cu încântare că doi oameni pot deveni un singur trup al curajului care îi râde în nas acelei boli care nu obișnuiește să ierte, pentru că dragostea învinge totul. N-o să vă spun despre ce boală este vorba, tocmai pentru că tema filmului nu este nici pe departe suferința, ci puterea lăuntrică, pe care nu știai că o ai, dar pe care o găsești în tine confruntat cu o situație “pe viață și pe moarte”. Când singura scăpare, e să mizezi pe dragoste și pe puterea ei vindecătoare. Nu mă refer doar la sensul romantic al cuvântului, deși acesta e sensul de căutat și de găsit într-o comedie de dragoste cum este We live in time, ci și la pasiunea pentru viață, pentru lucrurile bune pe care ni le poate da, chiar și în cele mai grele momente.

E timpul să iubești. / Înainte să nu mai ai timp să iubești.

Așadar, iată-ne puși în fața unei situații în care viața și dragostea sunt amenințate. Protagoniști ei sunt Wonder Women Florence Pugh (Almut) și Pretty Boy Andrew Garfield (Tobias). Personajele pe care le interpretează sunt unite de ambiția de a continua să-ți trăiești viața și dragostea cu demnitate și îndrăzneală, în ciuda bolii și cu orice preț. Chiar cu prețul de a pierde ceva foarte important, pentru ca celălalt să fie fericit. Fiindcă ce altceva poate fi iubirea, dacă nu lepădare de sine? Asta e marea lecție din E timpul sa iubești, dincolo de comedia absolut savuroasă. Tobias, îndrăgostit până peste urechi de Almut, se vede nevoit să facă câteva compromisuri importante, fără de care relația lor nu poate continua.

Mi-a plăcut foarte mult abordarea de tipul “confruntarea orgoliilor”, pentru că este foarte aproape de ceea ce se întâmplă de regulă într-o relație de dragoste. Cu sau fără voia noastră, adeseori punem pe locul întâi nevoile personale și devenim orbi, incapabili să vedem că ceea ce numim iubire se poate transforma pe nesimțite în autoamăgire și egoism. Confruntarea orgoliilor este de fapt testul suprem al relației din care, dacă ieși pierzător, înseamnă că acolo într-adevăr există dragoste și viitor.

Ce mi-a mai plăcut la E timpul să iubești este că Almut și Tobias sunt foarte autentici, conștienți de sine și reușesc să-și comunice unul altuia foarte bine emoțiile și așteptările. Nu se codesc și nu așteaptă să spună lucrurilor pe nume, așa cum poate fac în viața de aievea unii dintre noi. Cred că unul dintre motivele pentru care mergem la cinema acesta e. Să găsim și să luăm de pe ecrane, din ficțiune, niște modele de curaj și inspirație, pe care poate nu le avem în viețile noastre.

Ce bine că fetele de azi se fac mari cu dramedii (dramă + comedie) romantice care au ca personaj central Femeia, în care cea care setează ritmul relațiilor este Femeia, în care cea a cărei carieră este respectată și protejată este Femeia… Așadar, drame romantice în care Femeia nu este un satelit rujat excesiv, fără nume propriu al planetei Bărbat. Amin! Numai puțin, vă rog, nu am terminat. Abia acum vine vestea. Scenaristul și regizorul sunt bărbați! John Crowley și Nick Payne, ladyes. Bărbați adevărați.

Dar. Deși are o tentă feministă, E timpul să iubești e înainte de toate o comedie cu replici delicioase și cu o misiune mai importantă. O anunță încă de pe afiș, iar apoi o repetă prin intrigă, personaje, acțiunile lor și mai ales prin deznodământ. Există un timp pentru sine, unul pentru carieră, unul pentru făcut copii și există un timp care ar trebui să oprească în loc orice alt timp.

Ce n-o să uit din film: E timpul să iubești prezintă cea mai amuzantă-duioasă-ți-se-ridică-părul-pe-tine-de-autentică scenă despre nașterea unui copil în afara maternității pe care am văzut-o vreodată. Și am văzut vreo câteva scene! Și amuzantă și autentică, reușește cumva magia de a reda acel amalgam de emoții copleșitoare: nerăbdare, teamă, bucurie, curiozitate, curaj, sfârșeală și cine știe mai ce.

O mențiune și despre scenariu, ale cărui replici foarte abil construite și în același timp firești te fac să uiți că ești la cinema. Filmul are vreo câteva scene de înaltă tensiune și profunzime în care e ce-și spun cei doi protagoniști menține acel echilibru fin și fragil care “te ține” acolo, pe tine spectatorul. Nu ai nicio clipă sentimentul pe care ți-l dau uneori discuțiile grele ale personajelor de film că vorbesc din cărți.

E timpul să iubești este o experiență de cinema savuroasă, care adaugă divertismentului de bună calitate un mesaj despre lucrurile prețioase ale inimilor noastre, cele care ne reamintesc să trăim în prezent, cu recunoștință și fără regrete.

Din 18 noiembrie, în cinematografele din România distribuit de Bad Unicorn.

Dă-i înainte cu Răsfoiala

CRONICĂ DE FILM “Unde merg elefanții”, regia Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga

RECENZIE De la zero, de Tembi Locke. Iubire, Sicilia și sentimentul de “a fi acasă”

CRONICĂ DE FILM Zile perfecte. Despre simplitatea pierdută a vieții.