L-am întâlnit pe Dan Byron la Festivalul de Literatură și Traducere FILIT Iași la o dezbatere despre promovarea lecturii, unde a fost invitat în calitate de inițiator al clubului său de lectură. Am vorbit despre cum a apărut cititorul Dan, diferențele dintre scrierea versurilor pentru cântece și literatură, preferințele și obiceiurile lui de lectură. Vă invităm și pe voi în lumea lecturii lui Dan Byron, de ieri și de azi.
De fiecare dată când cumperi o carte via Răsfoiala, generezi un mic comision care ne ajută să ne continuăm munca. Cu doar un click, spunem împreună lumii că Noi Credem în Carte. Credem în tihna refugiului în care ne adăpostește, în freamătul minții care ne îndeamnă să descoperim totul, în bucuria și râsul cu care ne alină, în puterea ei de a lucra în inimile și mințile noastre pentru Bine.
Cum a început prietenia ta cu lectura, cum era cititorul Dan în copilărie?
Ideea e că, eu când am învățat să citesc, am fost atât de captivat, încât îi ceream câte o carte pe zi mamei mele. Pentru că, evident, erau cărți de copii, erau subțirele. Și maică-mea o vreme mi-a făcut hatârul, până când la un moment dat, s-a enervat, s-a dus la librărie și a cerut cea mai groasă carte de copii. Aia m-a ținut o săptămână. A fost o chestie, mai așa…
Citeam asiduu, citeam foarte mult. Acum este o discuție despre vremurile pe care le traiam atunci. Erau foarte puține cărți pe care să-mi fi dorit să le citesc și care erau disponibile, se găseau. Din pricina asta am citit foarte multe cărți împrumutate. Erau unele care se găseau mai des în bibliotecile prietenilor, altele care se găseau mai rar, spre exemplu seria Winnetou (Karl May) nu se găsea, nu era la îndemâna oricui. Şi aveam un prieten în bloc care o avea pe toată. Numai că el avea o bibliotecă făcută de taică-su, iar taică-su nu accepta să împrumute nicio carte. Şi prietenul meu făcea în aşa fel încât îmi dădea câte un volum și le rearanja ca să nu se vadă că lipsește ceva. Și nu l-a prins niciodată. Am citit toată seria, liniștit, a fost foarte ok.
Dintre toate cărțile pe care le-ai citit în copilărie sau adolescență, e vreuna care ți-a rămas la suflet sau care te-a definit, mai târziu, ca cititor?
Nu știu dacă m-a definit, dar cred că primul flow (citit imersiv) pe care l-am avut vreodată a fost cu Cei trei muschetari. Pentru că m-am apucat să citesc și am ridicat ochii la un moment dat din carte și era seară. Și nu știu când s-a întâmplat chestia asta. Ei, evident că de multe ori de atunci s-au întâmplat multe flow-uri, inclusiv flow-uri de creație pentru că, de fapt, atunci când scrii ceva, îți dorești să ajungi în flow. Și dacă ajungi în flow, înseamnă că ce faci e bine.
Există asemănări între munca unui textier cu cea a unui scriitor sau a unui poet?
Tot de cuvinte ne folosim și noi (n.r. textierii), dar față de scriitori e o diferență pentru că noi avem la dispoziție un spațiu foarte mic.
… ca în proza scurtă, despre care se spune că e foarte greu de scris.
Ai o piesă care durează patru minute și tu trebuie să scrii ceva care să aibă unitate, să spună o poveste. Și față de poezie e o diferență, pentru că noi avem limitări ce țin de lungimea versului. Pentru un cântec, e bine să faci niște rime, la poezie nu mai e obligatoriu de mult. Pentru cântece, dacă vrei să fii memorabil, ar trebui să faci și niște rime în interior, care aparent sunt inobservabile. Și deci creezi un pic altceva. Era un textier, Ira Gershwin, fratele lui George Gershwin, lui Ira i se spunea Bijutierul, pentru că atât de migăloasă e munca de a pune versuri pe o melodie dată.
Cu ce începi, cu muzica sau cu textul?
Poți să începi și cu una și cu cealaltă. Dar e bine să ai melodia, pentru că ea delimitează spațiul pentru text. E mai bine sǎ ai melodia care delimitează, fiindcă atunci poți fi bijutierul care pune fiecare cuvânt acolo unde trebuie și să ai cântecul ăla de patru minute.
Scrii și altceva?
Nu. Scriu blog, să zicem. Cred că singura mea încercare de literatură a fost asta din Cartea depresiilor, care a ținut trei pagini.
Dar ți-a plăcut, te-ai bucurat de experiență? Ai face-o din nou?
Da, mi-a plăcut, aș face-o din nou, numai că nu mă prea pricep. Ar trebui să mai învăț.
Mă întorc la citit. Ai avut un mentor, pe cineva care te-a îndrumat spre lectură sau a fost o afinitate cu cartea, dată de context?
A fost o afinitate naturală, dar pe parcursul vieții am întâlnit mulți oameni care citeau și evident că m-au influențat. Cu unul dintre prietenii mei, care era mare cititor, am și locuit un an de zile și am și avut certuri, ca între rude. El venea de la facultate și mă găsea citind și mă certa că nu spălasem vasele.
Ești în continuare un cititor care citește foarte mult?
Nu citesc foarte mult, pentru că am foarte puțin timp la dispoziție.
Urmărești podcasturi, asculți și cărți audio?
Ascult și cărți audio, dar parcă nu mă simt în largul meu. Am tot avut abonament, ba pe o platformă, ba pe alta, și de obicei îmi iau cursuri care țin, de exemplu, jumătate de oră, în care să învăț ceva.
Deci continui să înveți.
Mi se pare că asta nu se oprește niciodată, tot timpul ai ceva de învățat și tot timpul vrei să afli mai mult.
Pentru unii se oprește. Apropo oameni care spun: Eu nu mai citesc, am citit la vremea mea.
Îmi aduc aminte de un italian cunoscut în Sicilia care spunea despre un amic de-al meu că “la tua vita e bruta”, în sensul că amicul meu nu bea, nu fumează, etc. Cam așa ar trebui să fie viața pentru un necititor. Consider că necititorii sunt mai săraci, mai limitați, pentru că au o singură viață, într-un singur spațiu, într-o singură experiență.
…. Ziceam cǎ am foarte multe cărți electronice, am și cărți tipărite, nu atâtea câte au alții, dar am destule. Nu cred că cele două se exclud. Cartea pe un device electronic mai mare, care imită o carte, e la fel de citibilă. Iar eu, când mă pun seara în pat, întotdeauna citesc electronic. Pot să fac o șmecherie, îmi fac ecranul negru sau albastru şi scrisul roșu şi asta mă ajută să adorm.
Pot concura cărțile cu alte medii?
Nu mi se pare că au concurență. Datorită meseriei pe care o am, a faptului că sunt mereu pe drumuri, am mai încercat şi să ascult ficțiune, de exemplu mi-am luat Stăpânul inelelor în lectura lui (n.r. actorului care l-a interpretat pe) Golum, este un cititor fabulos, mai ales că face şi personajul. O ascult de amuzament, dar nici aia nu înlocuiește cartea tipărită, am impresia că nu-mi rămâne în minte povestea. O uit, nu am senzația că am citit ceva.
Tinerii de azi pot alege între cititul convențional şi povești neconvenționale spuse cu ajutorul tehnologiei. Având aceste opțiuni, pentru ei se transformă cumva şi experiența ascultării.
Mie mi se pare foarte greu pe rețelele sociale, sunt niște povești foarte de suprafață, nu pot egala conținutul dintr-o carte.
De unde ideea clubului de carte pe care îl organizezi, începând de anul trecut?
Am vrut să interacționez altfel cu oamenii care ascultă Byron. Pentru că, nu știu, aş fi putut să fac o seară de bere cu fanii, dar nu mi s-a părut mișto. Lucrurile nu ajung prea departe, mi se pare că nu ajungem să vorbim despre lucruri mai profunde.
La prima ediție a clubului tău de lectură au venit atât de mulți cititori încât a trebuit să faci două sesiuni.
Da, și între timp am făcut și un Audio club, unde ne întâlnim să ascultăm câte un album în niște condiții și la o calitate pe care nu o avem acasă. Şi sunt mulți oameni de la book-club care au început să vină şi la Audio Club.
Ce citești mai mult, ficțiune sau nonficțiune?
Le-am amestecat întotdeauna, mi-a plăcut mereu să citesc și cărți de nonficțiune, cu condiția ca ele să spună ceva relevant pentru mine. La clubul de carte, le rog pe doamne să se prezinte şi să ne spună care e cartea lor preferată. A mea e mereu aceeași, Ani de câine, de Gunther Grass. Apropo de cartea asta, mi s-a întâmplat o fază. Am dăruit-o, cred că de peste zece ori, și nimeni nu a citit-o, e prea grea.
Recitești cărțile preferate?
Câteodată, mai rar. Dar există niște influenceri din afară care spun că dacă citești o carte bună, merită să o recitești cât mai curând, pentru că vei avea o înțelegere mai profundă.
Care-i cartea pe care ai reciti-o pentru că a fost bună?
Levantul. Am citit-o şi am scris și pe blog despre ea. Am înnebunit atunci, nu cred că mai există cineva care să aibă un asemenea control (n.r. al limbii).
Un alt autor român contemporan pe care l-ai îndrăgit?
În afară de Cărtărescu, îmi place foarte mult Filip Florian. Apropo, Zilele regelui și Degete mici, l-aş reciti oricând. Degete mici mi s-a părut la un moment dat că e Marquez, la nivelul ăla.
Într-o frază foarte scurtă: De ce citești?
Citesc ca să fiu bogat.
Care e cartea pe care ai salva-o de Apocalipsă?
Mă gândesc că e o responsabilitate mare. Uite, Ani de câine de Gunther Grass. Mi se pare destul de amuzantă și destul de profundă ca să merite efortul.
Dă-i înainte cu Răsfoiala
BOOKFEST 2025 TOP bestselleruri la marile edituri
EXCLUSIV Tracy Chevalier: „Femeile trebuie să lupte mai mult ca să obțină ce-și doresc” (partea I)
rasfoiala.com 
2 gânduri despre “INTERVIU Dan Byron: “Citesc ca să fiu bogat.””