Scriitoarea americană Annie Proulx este prima femeie câștigătoare a Premiului PEN/Faulkner pentru ficțiune, pentru romanul său de debut, Postcards. Cu cel de-al doilea roman al său, The Shipping News, a obținut Premiile Pulitzer pentru ficțiune și National Book Award, iar cartea a fost adaptată în filmul Știri de acasă cu Kevin Spacey și Julianne Moore în rolurile principale. Adaptarea povestirii sale Brokeback Mountain a avut un succes răsunător, fiind premiată cu Oscar, BAFTA și Globul de Aur, în 2005.
În anul 2017, Annie Proulx a primit trofeul pentru întreaga carieră în cadrul National Book Award și a ținut un discurs care s-a viralizat datorită mesajului de o luciditate și agerime răvășitoare, în care a panoramat deopotrivă peisajul teribil al lumii naturale devastate de indiferență și abuz, pe cel al umanității sălbăticite și năzuința pentru un viitor mai bun.
Numit Cartea Anului de The New Yorker și Literary Hub, cel mai recent volum de non-ficțiune al scriitoarei, Fen, Bog & Swamp. A Short History of Peatland Destruction and Its Role in the Climate Crisis este un rechizitoriu al complicității umane în distrugerea mediului.
Discurs Annie Proulx, National Book Award Lifetime Achievement 2017
Nu trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile. Trăim un timp kafkian. Televizorul clipește între figurile unor golani politici josnici și știrile despre hărțuirea sexuală. Nu ne putem lua ochii de la imaginile cu elemente furioase, uragane și incendii, de la atacurile repetate asupra mulțimilor, comise de trăgători furibunzi. Ni se hrănește anxietatea încă și mai mult prin amenințările pâlpâitoare cu războiul nuclear. Observăm cum rețelele de socializare manipulează o populație credulă, o populație care se împarte în culturi tribale pline de amărăciune.
Trăim o trecere masivă de la democrația reprezentativă la ceea ce se numește democrație directă virală, care se revarsă acum asupra noastră într-un tsunami de date brute încărcate de gunoi. Totul este situațional, oscilând între o reacție instinctuală de tip „îmi place” și confruntări violente. Pentru unii, aceasta este o perioadă amețitoare de inovație tehnologică strălucită care ne introduce într-o minunată lume nouă. Pentru alții, este începutul unei cărți barbar de dificile, fără un final fericit.
Pentru mine, cea mai dureroasă circumstanță a noii ordini este distrugerea accelerată a lumii naturale și credința îngrozitoare că doar specia umană are dreptul inalienabil la viață și permisiunea dată de Dumnezeu de a lua tot ce dorește din natură, fie că este vorba de vârfuri de munte, zone umede sau petrol. Afacerea feroce de a dezbrăca pământul de flora și fauna sa, de a-l îneca în pesticide s-ar putea să ne fi adus iar într-un loc în care nicio tehnologie nu ne mai poate salva.
Personal, am găsit o consolare în implicarea în proiecte științifice dedicate comunității. Este ceva ce poate face oricine. Fiecare stat are proiecte minunate de toate felurile, dedicate peștilor, plantelor, vegetației, eroziunii țărmurilor sau situației apelor.
Totuși, într-un fel sau altul, vechile, discreditatele valori și năzuițe persistă. Încă mai avem sentimente tandre pentru noțiuni demodate precum adevărul, respectul pentru ceilalți, onoarea personală, dreptatea, împărțirea echitabilă. Încă mai sperăm la un final fericit. Încă mai credem că ne putem salva pe noi înșine și pământul nostru deteriorat – o sarcină indescriptibil de dificilă, pe măsură ce descoperim că rețeaua vieții este mult mai misterioasă și mai complexă decât am crezut și mai subtil încâlcită cu factori pe care nici măcar nu îi putem recunoaște. Dar continuăm să încercăm, pentru că nu avem altceva de făcut. Sfârșitul fericit încă ne așteaptă, iar noi mergem mai departe în speranța de a-l prinde. Poeta Wisława Szymborska a surprins dilema scriitorului de a alege între realitățile dure și dorința de final fericit. Ea a numit-o „consolare”.
Consolare, Wisława Szymborska
Darwin.
Se spune că pentru a se relaxa, citea romane,
dar numai un anumit gen:
cele cu happy end.
Dacă, cine ştie cum, lucrurile nu evoluau astfel,
furios, azvârlea cartea-n foc.Adevărat sau nu,
eu sunt gata să cred asta.Tot scormonind în mintea lui de-atâtea ori şi prin atâtea locuri,
se săturase până-n gât de speciile pe cale de dispariţie,
de triumful celor puternici în faţa celor slabi,
de perpetua luptă pentru supravieţuire,
toţi fiind, mai devreme sau mai târziu, deja condamnaţi.
El îşi câştigase dreptul de participant la finalurile fericite,
cel puţin în ficţiune –
cu toate inexactităţile ei.De aici aplecarea lui spre acea indispensabila
jumătate plină a paharului
îndrăgostiţi împăcându-se, familii reunite,
dubii îndepărtate, fidelitatea răsplătită,
vecinii înverșunați revenind la sentimente mai bune,
reputația repusă în drepturi, lăcomia descurajată,
fete bătrâne căsătorite cu predicatori blajini,
răufăcătorii izgoniţi în alte emisfere,
falsificatori împinşi afară pe scări,
seducătorii aduşi în faţa altarului,
orfanii adăpostiţi, văduvele consolate,
mândria smerită, rănile vindecate,
fiul risipitor revenit acasă,
cupele cu suc de cucută aruncate-n ocean,
batistele ude de lacrimile împăcării,
bucurie generală şi sărbătoare,
iar Fido,
câinele rănit în primul capitol,
se întoarce acasă
în sfârșit,
lătrând fericit.
Vă mulțumesc!
Dă-i înainte cu Răsfoiala
GAUDEAMUS 2024 TOP bestselleruri la marile edituri
ANNIE ERNAUX „Voi scrie ca să-mi răzbun rasa”. Discurs la primirea Premiului Nobel pentru Literatură
rasfoiala.com 
4 gânduri despre “DISCURS Scriitoarea Annie Proulx: “Nu trăim în cea mai bună lume posibilă. Trăim un timp kafkian.””