Am vorbit cu scriitorul şi muzicianul Bogdan Boeru despre noua sa carte, Printre oameni şi alte ființe bizare, pe care a prezentat-o cititorilor într-un turneu de promovare în mai multe orașe din țară. Romanul cu valențe mitologice și supranaturale expune o confruntare dramatică între bine şi rău în care realitatea și fantezia se întrepătrund. Cartea este, totodată, o frescă a societății românești, o radiografie a forțelor care ne dezbină şi a ideilor care ne aduc împreună.

Conversația cu Bogdan e valoroasă datorită abordării sale, în calitate de artist polivalent, a întrebărilor mereu importante despre literatură, scriitori, carte: cum le promovăm, cum le păstrăm relevanța, cum le apropiem de cititori?

Cel mai recent roman al tău, Printre oameni şi alte ființe bizare, a apărut relativ repede, la doi ani după ce ai lansat Benedictiana. Când ai început să scrii această nouă carte, cât a durat şi cum te simți acum, când volumul e deja de luni bune în librării?

M-am apucat de scris aproape imediat după ce am terminat Benedictiana. Mă rog… „de scris” e mult spus. Mai degrabă, „de făcut documentare”. Treaba asta a luat cam un an. Adică, în perioada când apărea pe piață Benedictiana, în vara lui 2022, eu începeam scrierea propriu-zisă a noului roman. Printre oameni și alte ființe bizare a văzut lumina tiparului la sfârșitul lui 2024. Iar acum mă simt cum m-am simțit atunci când am ținut în mână primul exemplar. E un sentiment complex. Pe de o parte, m-am simțit eliberat pentru că a fost o muncă titanică. Nu mi-am imaginat că va ieși o carte atât de lungă, dar știind cât de densă este, la un moment dat nu mi-am mai făcut griji legate de dimensiunile ei. Pe de altă parte, mă simt dator față de această carte să o promovez, ceea ce am început deja să fac prin acest prim turneu național.

Ce te-a inspirat pentru ultima carte? De ce o poveste cu nemuritori, automatoni, vârcolaci şi politicieni corupți?

Ha! Ha! O să încep cu ultima parte a întrebării: politicieni corupți… Bănuiesc că este evident ce m-a inspirat aici, nu? Cât despre restul, ei bine, aici e un joc între limită și centru, în care, fără să avem încotro, centrul este acaparat de politică, de corupție, de scandal etc. Este ceea ce înghițim pe nerăsuflate zi de zi. În aceste condiții, limita devine ceea ce este cu adevărat interesant. Limita este cea care ne poate oferi o perspectivă diferită asupra centrului și totodată o portiță de scăpare. În cele din urmă, a înțelege limita înseamnă a înțelege de ce în centrul atenției noastre se află ceea ce se află. A înțelege limita înseamnă, în acest context, a înțelege că ceea ce ni se livrează cu titlul de „centru”, de „punct fix”, de „lucru de maximă importanță” este, de fapt, un construct menit să abată atenția de la esențial, un construct menit să inflameze spiritele, să ocupe mințile și (cel mai important) să dividă masele. Este doar pâinea și circul! Ceea ce propun este să facem un pas în lateral, mai aproape de posibilele limite, ca să putem avea o perspectivă (cât se poate de) onestă asupra centrului, ca să nu ne mai lăsăm orbiți de el. Iar limita pe care o propun este cea a umanității. Ce ne definește pe noi, ca oameni?

Am dorit să explorez tema identității în continuu proces de transformare. Am vrut să explorez la limitele umanului diferitele reprezentări și contururi, limite ale ceea ce noi numim uman și umanitate. De aceea, de exemplu, am recurs la motivul vârcolacilor pe care i-am recuperat în cheie opusă accepțiunii comune de personaj demonic, negativ. Însă, mai presus de a te poziționa într-un fel sau altul în acest caz particular, este ideea de transformare perpetuă, de la o categorie fizică la alta, de exemplu transformarea om-animal, (vezi cazul vârcolacilor și al gigantopithecului Adam), sau ideea de a te întreba care sunt limitele acestor categorii și unde se șterg sau se suprapun, se îmbină ori se întind mâzgălindu-se. O altă transformare este de la o stare de agregare la alta, cum ar fi trecerea de la mașină la om, (automatonii), de la o conștiință la alta (vezi cazul lui Schlumberger, omul din pântecul mașinii, al automatonului șahist)  sau de la o identitate la, alta, (vezi Ben Avădanei, care trece prin diverse avataruri sau bătrânul său maestru, Fra Levantinus / Levantin Blaise, ori bacanalele din Franța unde oamenii devin zei pentru o zi, accesând astfel prin ritual timpul sacru).

Oamenii au tot definit umanul de-a lungul istoriei, au tot scris și rescris ce constituie identitatea umană, au stabilit categorii și tipare pe care le-au tot spart, reconstruit, reimaginat perpetuu. De aici ideea de transformare ca temă esențială a romanului. Ce constituie un om? Un om este o poveste pe care, pe de o parte și-o spune el despre el însuși și despre locul lui printre oameni, iar pe de altă parte este o poveste pe care ceilalți o spun despre ceea ce este un om, criteriile după care se construiește la un moment istoric această narațiune numită „om în comunitate”. Cele două narațiuni foarte rar coincid. De aici și tensiunea permanentă, ilustrată în roman prin ideea transformărilor. Este Adam om pentru că Ben a hotărât asta? Este el om pentru că a primit un CNP? Gândește el și simte ca un om? Cât este el animal și cât om?

Te afli, de mai bine de o lună, în turneu cu noul roman. Sunt aceste prezentări de carte întâlniri cu cititori cunoscuți sau atrag şi curioşi care nu ți-au citit cărțile?

Mă bucur să întâlnesc figuri deja cunoscute la prezentările mele de carte. Asta înseamnă că există cititori pe care Benedictiana i-a convins și care sunt dornici să citească și altceva scris de mine. Nu pot decât să sper că Printre oameni și alte ființe bizare îi va convinge să vină și la prezentările viitoarelor mele cărți. Dar în aceeași măsură mă bucură să văd și figuri noi. Asta înseamnă că vorba a mers din om în om. Însă cel mai mult mă bucură să văd tineri, adolescenți, venind spre carte, spre lectură.

Așa s-a întâmplat, spre exemplu, la Galați, la Colegiul Național Costache Negri, sau la Flămânzi, unde, la Biblioteca orășenească, prezentarea a fost făcută de membrii Cenaclului de lectură al Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu. Au fost niște experiențe extraordinare. Îmi place mult să comunic cu tinerii, mă simt apropiat de ei, cumva backgroundul meu muzical cred că mă ajută să am un discurs apropiat de vârsta aceea, fiindcă este vârsta la care m-am apucat de muzică dar și de literatură, este vârsta la care experimentezi, la care poți fi revoltat, la care poți fi deopotrivă un nebun frumos și un introspectiv profund. Este vârsta pe care îți dorești să o păstrezi mereu, indiferent câți ani se adună în urma ta.

De ce are nevoie un scriitor român ca să poată crea şi ca literatura sa să fie vizibilă pentru public?

Nu am o rețetă. Cred că ce am spus mai devreme, anume faptul de a păstra în suflet acea tinerețe creatoare a spiritului și acea nebunie superbă cât mai multă vreme poate fi ceea ce are nevoie un scriitor ca să poată crea. Și nu numai un scriitor. Cred că asta e valabil pentru orice artist. Dar dacă vrei ca literatura ta să fie vizibilă pentru public, atunci cu siguranță nu trebuie să aștepți să fii descoperit. Trebuie să vii în întâmpinarea publicului, să cobori din turnul de fildeș în care te-ai izolat ca să te poți concentra asupra actului creator. Eu plec prin țară. E un reflex rămas de pe vremea când cântam și făceam turnee ca să promovez, împreună cu colegii mei de trupă, muzica a ceea ce se numea (și se numește încă, deoarece muzica noastră este ascultată în continuare) Interitus Dei, formația în care am activat ca solist vocal și basist. Cu siguranță că mai sunt și alte lucruri necesare pentru ca literatura pe care o faci să fie vizibilă. Unul dintre ele, foarte important, este acela de a publica la o editură care să aibă distribuție națională. Dar asta nu e suficient. Editurile serioase, cum este Rao, au în general un public al lor. În momentul în care publici la o astfel de editură, accesezi implicit și acel segment de public. Dar dacă pur și simplu ai o carte pe un raft într-o librărie fizică sau on-line, asta nu îți garantează și vizibilitate. Vizibilitatea trebuie să ți-o cultivi singur. Mă rog… Când spun „singur”, mă refer la faptul că tu singur trebuie să ai inițiativa. Altminteri, nimeni nu poate face nimic în lipsa altor oameni. Aici au un rol foarte important site-urile și revistele de specialitate, cei care publică recenzii și criticii literari. Dar nici ei nu au de unde să știe de existența literaturii tale dacă nu le-o aduci la cunoștință. Eu, unul, de fiecare dată când am câte o carte nouă, îmi deschid lista cu contacte și trimit cărți. E important să fii recomandat pe un site urmărit de o comunitate întreagă sau într-o revistă literară. E important să dai interviuri pentru ca cititorii să cunoască și omul din spatele cuvintelor.

Ce lecturi de-ale tale din în ultima vreme recomanzi cititorilor Răsfoiala?

Aici ar fi mult de povestit. Dar, ca să mă rezum la ce am citit în ultima perioadă, aș alege din lecturile mele de anul acesta trei cărți pe care le recomand cu încredere cititorilor Răsfoiala. În primul rând este excelentul roman al lui Guillermo Arriaga, Ființe stranii. Este o carte despre lupta medicinei cu misticismul și superstiția, dar și cu mândria, dușmanul din interior, o carte care te lasă cu o dilemă morală tulburătoare.

Ar mai fi Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, superba carte a lui Mathias Énard, în care reimaginează Renașterea prin prisma contactului dintre Orient și Occident, dar vorbim nu despre un contact violent, armat, ci despre unul care are în centru arta și figura lui Michelangelo, de unde se ajunge la o meditație asupra spiritului celor două lumi.

Dar cartea care m-a marcat cel mai mult în ultima vreme este Fontana di Trevi a Gabrielei Adameșteanu. E un roman despre România crudă, despre cauze și efecte la nivel de individ și de mase, despre traume transgeneraționale. Fontana di Trevi este genul acela de roman care, după ce l-ai terminat, îți cere un răstimp anume până să te arunci într-o nouă lectură, un răstimp necesar ca să procesezi și să lași să se așeze ceea ce tocmai ai citit.

PROMOȚIILE ZILEI
	Târg de Crăciun -40%
	-15% TOP 10 Gaudeamus
	Târg de Crăciun
	Târgul cadourilor de Crăciun
	Târgul Cărtureștilor
	Târgul ofertelor de Crăciun
	-20% Cărți în ediții de colecție

Crezi că inteligența artificială ne distruge creativitatea, ne face mai leneşi mental, sau e un ajutor binevenit?

Cine nu cunoaște franciza de desene animate „Ice Age”? Ei bine, într-unul dintre filmele acestei francize, trecând pe lângă Stonehenge, mamutul Manny comentează: „Arhitectură modernă… Nu o să reziste!” Ironic este că cei trei protagoniști, Sid, Manny și Diego, fac parte din specii dispărute. Unul este un leneș uriaș, al doilea un mamut, iar cel de-al treilea e un smilodon. Ei bine, Stonehenge există și azi, dovedind că ce era „modern” atunci, a se citi „privit cu circumspecție”, are capacitatea de a contrazice exact circumspecția privirii.

Vorbim aici despre o animație, despre o ficțiune. Dar istoria ne arată că scenaristul a avut o bază solidă când a inserat în text această „glumiță”. Apariția locomotivei cu aburi a trezit oroare în cei obișnuiți de generații întregi să meargă pe cal, în căruță sau pe jos. Folosirea electricității la scară largă a generat o adevărată isterie. Oamenii erau convinși că vor muri în chinuri din cauza radiațiilor emise de liniile de tensiune. (Sună cunoscut? Seamănă cumva cu fabulațiile legate de 5G și alte asemenea?) Becul a fost văzut ca invenția diavolului. Azi, gestul de a aprinde un bec e la fel de natural ca respiratul. Electricitatea nu ne mai sperie decât dacă suntem niște copii înclinați să vadă ce se întâmplă dacă bagă o furculiță în priză. Iar locomotiva cu aburi și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul. Dar dacă nu își trăia traiul la vremea ei, azi noi nu am mai fi avut trenuri de mare viteză. Probabil că peste niște ani, când folosirea inteligenței artificiale va fi reglementată prin niște legi și va fi folosită la scară largă și (sper) într-un sens benefic, cei din viitor se vor amuza pe seama felului cum noi ne speriam de ea, de IA.

Sincer, cred că inteligența artificială îi va face mai leneși mental doar pe cei înclinați spre lene mentală, spre scurtături și aranjamente dubioase. Cel care își asumă actul creator își suflecă mânecile și se apucă de treabă, fiindcă un creator onest e conștient că nicio creație nu e posibilă în lipsa sudorii creatorului. Nimic nu se face pocnind din degete.

Divertismentul, cunoașterea, educația au fost multă vreme apanajul cărților. Acum putem să le obținem rapid şi nemijlocit pe rețele sociale, platforme de streaming, din media. Cum mai e literatura relevantă în zilele noastre?

Divertismentul, da. Îl putem accesa cu câteva click-uri. Despre cunoaștere și educație… asta e altă poveste. Să nu confundăm informația cu educația și cunoașterea. Ceea ce putem accesa pe internet este informație și chiar și astfel stând lucrurile, știm bine că nu orice informație de pe internet este cu adevărat reală, mai ales la câți nechemați își dau cu părerea pe rețelele de socializare. Educația și cunoașterea rămân în continuare apanajul cărților și e foarte bine că e așa, fiindcă numai astfel putem separa bobul de neghina care circulă cu titlul  de „informație” pe internet. Și ca să revin la divertisment… De cele mai multe ori internetul oferă un surogat de divertisment. Nici un joc on-line de snooker nu poate copia (deocamdată) nici mecanica mișcării și nici tensiunea pe care o dau un tac, niște bile și o masă. Sunt oameni pentru care relaxarea înseamnă „a pescui”. Nu am auzit pe nimeni să facă asta on-line. Divertisment? Nicio filmare a unei piese de teatru nu va capta pe de-a întregul sentimentele pe care le trăiești lângă o scenă reală, unde simți răsuflarea actorilor la câțiva metri de tine. Contemplarea unui tablou pe simezele unui muzeu e o experiență total diferită de privitul unei poze care înfățișează tabloul cu pricina. Putem continua…

Mie, unuia, îmi place cartea ca obiect. Îmi place să simt textura paginii, greutatea cărții în mână, mirosul de cerneală sau cel de hârtie veche. O bibliotecă digitală poate are avantajul de a nu ocupa atât de mult spațiu ca una fizică. Însă ea depersonalizează cartea, o reduce la o colecție de informații și îi neagă calitatea de obiect artistic. Iar literatura va rămâne relevantă mereu. Ea este cea care ne scoate din cotidian și totodată ne dă suficiente pârghii de a înțelege cotidianul, ea ne oferă lumi prin care să o înțelegem pe a noastră.

Am citit în Printre oameni şi alte ființe bizare şi o declarație de dragoste pentru muzica heavy metal şi pentru comunitatea de iubitori ai acestui gen. Mai faci muzică? Cum se împacă rockerul şi scriitorul Bogdan Boeru?

În momentul de față nu mai cânt. Dar nu e ca și cum aș exclude posibilitatea de a o face, într-un viitor. Da, declarația de dragoste pentru muzica metal din romanul Printre oameni și alte ființe bizare este tributul meu pentru această artă căreia îi datorez arhitectura mea interioară, spirituală și intelectuală, poate mai mult decât îi datorez literaturii. Faptul că nu mai cânt acum nu e din cauză că scrisul mi-ar ocupa atât de mult timp și, vezi Doamne, aș fi fost nevoit să fac o alegere. Trupa mea de suflet, Interitus Dei, nu mai există acum din motive mai degrabă legate de dinamica socială a membrilor ei. Dar, așa cum cred că se poate vedea din roman, muzica și literatura se împacă bine, reușesc să coexiste în ființa mea. Și iată un detaliu! Toate cărțile mele au pornit de la o idee ce s-a născut dintr-un sentiment pe care mi l-a lăsat, la un anumit moment dat, o piesă muzicală. Sau mai multe. În cazul romanului de față, sunt destule astfel de piese numite cu subiect și predicat în text.

Ai început deja să scrii următoarea carte? Ne poți destăinui câte ceva despre subiect?

Spre deosebire de Printre oameni… la care, așa cum spuneam, am început să lucrez aproape imediat ce am terminat Benedictiana, de această dată mi-am permis o pauză. Deocamdată, viitoarea carte stă la dospit în mintea mea. Pot să vă spun doar atât: Veneția, Creta, mister, mitologie.

	Vezi prețul
	Vezi prețul
	Vezi prețul

Dă-i înainte cu Răsfoiala

Top cele mai faimoase distopii din literatura universală

Recenzie “Printre oameni şi alte fiinţe bizare”, de Bogdan Boeru. Un roman despre supranaturalul camuflat în realitate

NOUTATE Cel mai recent roman al lui Bogdan Boeru, “Printre oameni şi alte fiinţe bizare”, în turneu de lansare